Opinii

Noiembrie 2020, criza Covid-19: Bucureştiul, împărţit între hotelurile pustii şi clădirile închise FOR SALE şi corporatiştii care, sătui de remote work şi Zoom, înfruntă frigul şi coronavirusul la terase pentru a nu uita de viaţa socială sau stau la coadă pentru scovergi

Cristian Hostiuc, director editorial ZF

Noiembrie 2020, criza Covid-19: Bucureştiul, împărţit între hotelurile pustii şi clădirile închise FOR SALE şi corporatiştii care, sătui de remote work şi Zoom, înfruntă frigul şi coronavirusul la terase pentru a nu uita de viaţa socială sau stau la coadă pentru scovergi

Autor: Cristian Hostiuc

22.11.2020, 23:49 5083

Joi, 19 noiembrie 2020, ora 19.00, Gala ZF 2020 - Trecem împreună această criză. Hotelul Marriott este pustiu, într-o penumbră totală, iar sălile care seara erau pline de lumină, de oameni, de evenimente, de viaţă socială, acum sunt goale.

În afară de noi nu mai este nimeni. Din peste 700 de participanţi anul trecut la Gala ZF 2019, acum nu suntem nici 25, cu măştile pe faţă şi ne întrebăm cum am ajuns aici, cum a ajuns lumea occidentală într-o asemenea criză sanitară, specifică începutului de secol trecut.

Toate marile hoteluri din Bucureşti care la final de an erau arhipline seară de seară de petreceri corporate (pentru Gala ZF, a treia joi din noimebrie, trebuie să ne rezervăm locul cu un an înainte) care reflectă situaţia economiei, creşterea businessurilor, un an bun pentru firme şi angajaţi, acum sunt goale şi pustii.

Cred că apocalipsa are mai multă viaţă.

Sâmbătă seara, ora 20.00, prin Centrul Vechi. În plină criză Covid-19 şi semi-carantina în care suntem, o treime din Centrul Vechi este deschis, iar în ciuda frigului de afară, atenunat cu pături şi arzătoare, terasele care sunt deshise sunt destul de pline pentru o distanţare socială regulamentară.

Sătulă de remote-work, de Zoom sau VMix, de call-uri, generaţia corporatistă dar nu numai, este la datorie şi încearcă să ţină viu Centrul Vechi, care sâmbătă seara gemea de lume până să vină Covidul.

Cafenelele deschise - să vedeţi ce viaţă era la The Urbanist, unde pe terasă nu mai era nicio masă liberă - contrastează cu celelalte locuri închise din jur, unde afişele cu FOR SALE se înmulţesc.

Dacă previziunea lui Bill Gates, care a spus că în viitorul apropiat 50% din călătoriile de business vor dispărea chiar dacă vom avea un vaccin, atunci trebuie să ne pregătim să vedem şi mai multe astfel de afişe.

Dacă va rezista ceva, atunci acel loc este Scovergăria Micăi, aflată peste drum de celebru Magazin Victoria rămas ca în anii ’80-’90 şi unde sâmbătă seara foarte mulţi tineri stăteau la coadă - ca la lapte înainte de anii ‘90 - pentru scovergi, prăjitura Televizor sau celbra amandină.

Dacă seniorii au fost spedriaţi de Iohannis şi Arafat şi stau acasă, noua generaţie, cu colecţiile de iarnă Zara şi H&M pe ei, încearcă să lupte cu Covidul şi să ţină viaţa socială în priză, să nu uităm de tot obişnuindu-ne să lucrăm de acasă şi să nu mai ieşim în oraş.

Urmează o nouă săptămână în care vom număra la ora 13.00 numărul de cazuri noi şi vom vedea cum se descurcă cei care locuiesc în Otopeni, Dobroieşti (am înţeles că premierul Ludivoc Orban stă acolo), Mogoşoaia etc. cu această carantină, sperând să nu ajungă şi centrul Bucureştiului în această situaţie, ca să mai rămână urmă de viaţă socială.

Peste două săptămâni, pe 6 decembrie, suntem chemaţi la vot. Eu sper că după aia nu ne vor închide de tot în casă până trec sărbătorile.

AFACERI DE LA ZERO