Romania a fost considerată decenii de-a rândul o ţară preponderent agrară. A fost necesară marea industrializare promovată în Romania în anii ‘70 ai secolului trecut pentru a scăpa de această imagine şi pentru a deveni o economie diversificată. Romania şi-a început tranziţia la o economie de piaţă în 1990 dintr-o poziţie favorabilă, respectiv fără nici o datorie externă şi cu rezerve valutare de circa USD 2 miliarde, cu o forţa de muncă abundentă şi bine calificată şi cu resurse materiale aproape suficiente pentru o dezvoltare echilibrată.
Potenţialul agricol românesc este extraordinar, daca se ţine cont de suprafaţa arabilă disponibilă (circa 10 milioane hectare), de calitatea deosebită a solului (cernoziomul românesc e aproape unic în lume), de tradiţiile economice şi culturale, calificarea forţei de muncă şi mediul de afaceri permisiv, în special cel existent după aderarea României lă Uniunea Europeană (UE) la 1 ianuarie 2007. Acest potenţial imens nu este însă folosit pe deplin. În ultimii ani, România s-a transformat din exportator net de produse alimentare într-un importator major şi constant. Datele din tabelul de mai jos sunt semnificative în acest sens:
Declinul agriculturii româneşti este evident. De la o contribuţie semnificativă la formarea PIB-ului (15,2% în 1989) s-a ajuns în prezent la doar 4,1% (faţă de 38,1% în 1938) Poate cu excepţia producţiei de cereale din 2018 (32 milioane tone, locul 3 în UE, conform Eurostat, faţă de 24464 mii tone în 2017), producţia principalelor culturi agricole a fost într-un permanent declin în ultimele trei decenii. Romania a ajuns să importe produse agricole de strictă necesitate cum ar fi cartofi, tomate roşii, faină, carne de porc (mai ales după dramaticele evoluţii ale pestei africane din 2018), vinuri şi multe alte alimente.
Balanţa comercială agricolă a fost, este şi probabil va continua să fie dezechilibrată în favoarea importurilor de produse agricole. Aceasta este o stare unică în lunga istorie românească în care în mod curent Romania asigura cu alimente de bună calitate în principal Europa, precum şi alte state.Sursa: Calculat pe baza datelor BNR, Anuarul Statistic (diferite ediţii, inclusiv 2017) şi Eurostat; Pentru exporturi-importuri s-au folosit cursurile oficiale pentru anul 1989, respectiv cele de la data fiecărei tranzacţii pentru 2017. Pentru 2018 s-au folosit şi date Eurostat, unde au fost disponibile;
Cauzele sunt multiple. Formele organizatorice existente în sectorul agricol au fost abandonate după revoluţia din decembrie 1989 ca fiind neeficiente, dar altele noi nu au fost introduse. Sistemele de irigaţii din Câmpia Română au fost distruse sau abandonate. Mai mult, România a cunoscut un exod masiv al populaţiei în ultimele trei decenii. În prezent nu sunt date oficiale publicate în legătură cu numărul românilor care au emigrat începând din 1990, dar potrivit unor estimări ale analiştilor care se ocupă de problemele economiei româneşti, circa 5 milioane de români trăiesc acum în străinătate.
Numărul este impresionat. Mass media românească vorbeşte chiar de cea mai mare migraţie pe timp de pace dintr-o singură ţară. Comparaţia cu Siria este adesea făcută în defavoarea României. Dar ceea ce este şi mai alarmant este structura pe vârste a acestui masiv grup de români. Este vorba în special de tineri. Acest simplu fapt are repercusiuni macro-economice dramatice pentru toate sectoarele economice, dar cel mai afectat a fost sectorul agricol unde forţa de muncă ocupată a scăzut dramatic. Şi mai îngrijorător este trendul actual în care mulţi tineri părăsesc România imediat după terminarea studiilor liceale. Plecarea la studii în străinătate nu este ceva negativ ca atare, dar faptul că cei mai mulţi nu se mai întorc acasă este cel mai dramatic.
Bineînţeles că acest segment al comunităţii româneşti trimite acasă sume importante de bani (remitenţe) care au un impact macro-economic favorabil. În medie, în ultimul deceniu, România a primit anual circa EUR 3,4 miliarde sub forma de remitenţe. Contribuţia remitenţelor la formarea PIB-ului românesc de la aderarea ţării la UE (în medie 2.35%) nu mai are nevoie de nici-o prezentare, mai ales în situaţia Romaniei care a acumulat o datorie externă foarte mare (EUR 99 miliarde la 31 octombrie 2018).
Pe de altă parte însă, până în prezent România nu a reuşit să absoarbă fondurile structurale la care era îndreptăţită pentru că nu a prezentat proiecte la UE aşa cum au făcut de exemplu Polonia (prima ţară care a încheiat procesul de tranziţie în septembrie 2018) şi Slovenia. Ţinta în cadrul programului PNDR de 50% în 2018 din suma alocată de Euro 8,1 miliarde nu a fost atinsă. Din nefericire, până în prezent priorităţile ultimelor guverne ale României au fost mai mult în domeniul justiţiei decât în ceea ce priveşte infrastructura ţării şi promovarea investiţiilor. În acest context, agricultura a fost evident neglijată.
Ce s-ar putea face?
Pentru revitalizarea agriculturii se pot face multe. Fără nici o pretenţie că lista ar putea fi exhaustivă, semnalăm în cele ce urmează câteva acţiuni importante şi imediate care ar trebui sa fie în atenţia autorităţilor centrale şi locale:
►Autorităţile din România ar trebui sa analizeze cu grijă situaţia agriculturii romaneşti, având in vedere marele potenţial al acestui sector tradiţional. O nouă strategie pe termen lung este necesară, bazată pe utilizarea fondurilor structurale de la UE. De asemenea, autoritatea guvernamentală Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ar trebui sa reducă în mod considerabil întârzierile în plata subvenţiilor acordate micilor fermieri pentru suprafeţele de terenuri agricole deţinute, pentru animalele sacrificate din motive sanitare (vezi cazul pestei porcine din 2018, gripei aviare, etc.) sau pentru alte calamităţi naturale (seceta, etc.). România are o nevoie imediată de investiţii în multe sectoare, dar agricultura ar trebui să aibă o prioritate imediată. La fel, refacerea sistemului naţional de irigaţii e necesară;
►Ţara are nevoie şi de măsuri imediate pentru stoparea emigrării forţei de muncă active, cu atât mai mult cu cât, structura demografică a populaţiei din România arată o îmbătrânire accentuată. Indicele de îmbătrânire demografică s-a accentuat, conform datelor INS. Într-un interval de 15-25 de ani de acum încolo, lipsa de forţă de muncă în agricultură se va accentua şi va deveni cronică, având în vedere exodul tinerilor. Una dintre priorităţi ar trebuie să fie, de exemplu, implementarea unui sistem cadastral real şi eficient, stabilirea unui sistem de taxare echitabilă a proprietăţilor şi împroprietărirea celor care doresc să deţină pământ agricol (cetăţeni romani rezidenţi în ţară sau chiar în străinătate, dacă doresc să se întoarcă). Implementarea unui cadastru real, cu inventarierea tuturor terenurilor aflate în proprietatea statului, se poate face relativ uşor având în vedere utilizarea tehnicilor moderne bazate pe GPS. În Canada, de exemplu, s-au refăcut şi digitalizat planurile pe o suprafaţa de zeci de ori mai mare ca a României în mai puţin de un an. Forţa de muncă tânără va fi din ce în ce mai greu de găsit, deci fermele familiale vor fi în mod cert o soluţie viabilă. România are nevoie de schimbări fundamentale începând de la baza societăţii. Modelul american, de exemplu, s-a bazat pe împărţirea pământului şi până în prezent fermierul american este una dintre pietrele de temelie ale societăţii în SUA;
►Soluţiile abordate de-a lungul timpului pentru atragerea forţei de muncă în agricultură şi pentru crearea unui nivel de viaţă ridicat în mediul rural ar trebui analizate cu atenţie. Împroprietărirea efectuata pe continentul american a fost o soluţie excelentă la vremea respectivă. O măsură similară în Romania poate ca n-ar fi la fel de eficientă, proaspătul împroprietărit ar putea vinde terenul sau l-ar putea pierde prin ipotecare. O alta opţiune, aplicată cu succes în statul american Hawaii ar fi ca din terenurile statului, să se dea terenuri (maximum 5 ha, de exemplu) cu chirie (1$ pe an, ca în Hawaii), pe termen lung, cu drept de moştenire, dar fără drept de vânzare. În Romania, dacă se decide aplicarea unei măsuri similare, probabil că va fi necesară modificarea Constituţiei pentru câştigarea încrederii populaţiei şi pentru protejarea investitorilor contra schimbărilor legislative dese şi arbitrare. Acordarea terenurilor se va face pe criterii clare, sub control strict şi transparent;
►Agricultorii cu terenuri închiriate (poate puţini la număr la început) vor fi susţinuţi pe termen scurt (1-2 ani) de stat pentru a se consolida şi deveni independenţi. Având în vedere că vor fi puţini, probabil că nu vor fi obiecţii majore (din partea organismelor financiare internaţionale şi/sau UE) că se vor distorsiona echilibrele macro-economice. Dacă aceştia vor avea succes, alţi micro-antreprenori vor urma aceeaşi cale. Agricultorii cu terenuri închiriate vor avea un avantaj net, pentru că nu plătesc taxe ci doar chiria de 1$ pe an;
►Înfiinţarea unor agenţii de stat care să cumpere produsele agricole ar trebui considerată, fără însă a acorda monopol vreuneia dintre acestea. În Canada, de exemplu, există Canadian Wheat Board (CWB) care a fost privatizat acum câţiva ani (2015) până la 50,1% (restul de 49,9% a rămas în proprietatea fermierilor), dar în esenţă CWB are aceleaşi funcţii şi în prezent. O piaţă sigură, cu un preţ minim garantat, poate constitui un factor major în relansarea producţiei agricole româneşti;
►În Romania (ca de altfel şi în alte ţări din regiune), dezvoltarea agriculturii ar contribui direct şi la dezvoltarea turismului rural. Mai mult, o agricultură dezvoltată pe baze raţionale, ecologice poate fi un argument major pentru miile de turişti potenţiali din marile oraşe şi/sau din străinătate de a vizita Romania. Tendinţa recentă de a stimula consumul produselor organice trebuie să fie „exploatată” în sensul bun al cuvântului pentru dezvoltarea turismului rural. Acest potenţialul al României este încă nefolosit;
►Micii agricultori creaţi vor deveni în timp o clasă medie prosperă şi o piaţa internă importantă. Romania nu trebuie neapărat, de exemplu, sa aibă cea mai mare producţie de grâu la hectar, ci o clasă prosperă de mici agricultori care să poată asigura eficient necesarul de alimente al populaţiei şi reluarea exporturilor româneşti de produse agricole pentru care ţara are o lungă tradiţie şi un potenţial indubitabil. Această orientare trebuie să fie parte din strategia menţionată mai sus;
►E posibil ca aceste măsuri să contribuie semnificativ la atragerea în ţară a foştilor compatrioţi care au acumulat ceva capital bănesc şi know-how în ţările dezvoltate. Până în prezent, revenirea în ţara a românilor din străinătate a fost promovată doar de mass media, nu şi de autorităţi. Ca urmare, cazurile celor care s-au întors acasă au fost puţine, dar şi mai puţine au fost cele de succes (mulţi au plecat din nou).
Aceasta stare de fapt a agriculturii trebuie schimbată de îndată. Jalonarea unui set complet (mulţi-dimensional şi regional) de măsuri de oprire imediată şi pe termen lung a declinului sectorului agricol, de către Guvern şi autorităţile centrale (agenţiile specializate) şi/sau locale, nu este prematură în această etapă. Dimpotrivă.
Alexandru M. Tanase este un Consultant Independent, fost Asociate Director, Senior Bunker la BERD şi fost consilier la FMI. Daniel Grigore este un Inginer de Aviaţie, absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti, care deţine un Master de la Miel University, Canada şi o diplomă de matematician de la Universitatea din Bucureşti. Este expert în simulări Monte Carlo. Analizele şi părerile exprimate nu sunt cele ale FMI şi/sau ale BERD şi/sau într-adevăr ale vreunei instituţii citate. Analiza şi datele sunt bazate pe informaţii disponibile la mijlocul lunii ianuarie 2019.
