La nivel mondial se simte "frica" tot mai mare a ceea ce înseamnă energia. Global, asistăm de ani buni la o creştere spectaculoasă a facturilor pentru orice formă de energie, pornind de la combustibili şi până la energia electrică. În paralel, mediul înconjurător ne dă semnale din ce în ce mai frecvente că nu mai suportă mult timp comportamentul nostru sălbatic şi ne impune să luăm măsuri astfel încât să păstrăm echilibrele din natură.
Cele două elemente menţionate mai sus au trezit pe cei mai sensibili şi mai grijulii dintre specialiştii la nivel mondial şi acum assistăm la o "explozie" de idei şi acţiuni care vin să pună sursele de energie regenerabilă într-o poziţie semnificativă. Sursele de energie regenerabilă recunoscute sunt: energia hidraulică utilizată în centrale cu o putere instalată de cel mult 10 MW; energia eoliană; energia solară; energia geotermală; biomasa; biolichidele; biogazul; gazul rezultat din procesarea deşeurilor şi gazul de fermentare a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate. Atât aceste surse de energie, cât şi gazele de şist sunt astăzi subiecte arzătoare care aţâţă majoritatea guvernelor în goana după aşa-numita "independenţă energetică".
România nu ar trebui să facă excepţie chiar dacă este una dintre ţările "binecuvântate" cel puţin la nivel european, beneficiind de resurse proprii de energie clasică precum cărbuni, ape, hidrocarburi, nucleară. Măsurătorile din ultimii ani au demonstrat că România beneficiază şi de resurse importante de energie regenerabilă, astfel în România există şi zone cu un nivel eolian semnificativ şi totodată largi zone cu radiaţie solară ridicată. În aceste condiţii şi coroborat cu schemele suport asumate la nivel guvernamental, multe proiecte de centrale electrice eoliene şi respectiv centrale electrice fotovoltaice s-au dovedit fezabile. Problema acestora constă în capacitatea limitată a sistemului electroenergetic de "a accepta" injecţia acestor centrale datorită caracterului imprevizibil (sau cu previzibilitate foarte limitată) al acestora şi având în vedere necesitatea echilibrului permanent între producţie şi consum.
Această limitare analizată în paralel cu sursele clasice de energie care sunt în mare măsură epuizabile, ne îndreaptă atenţia către gazele de şist. Problema gazelor de şist pare să fie însă mult mai complicată. Pe de o parte avem imaginea plăcută trăită de americanii care plătesc acum pentru gaze circa 100$/1000Nmc (spre comparaţie, în România avem gaze autohtone la circa 200$/1000Nmc şi gaze de import la circa 500$/1000Nmc) dar pe de altă parte avem controversele privind impactul asupra mediului prin exploatarea gazelor de şist. Este o certitudine că România trebuie să găsească soluţii astfel încât energia să nu fie considerată un lux.
Fără energie nu putem avea nici dezvoltare economică, nici bunăstare. Nu este mai puţin important angajamentul României de a respecta Directiva nr. 2009/28/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile. În astfel de condiţii este extrem de important să abordăm energia în mod responsabil, consistent şi consecvent la toate nivelurile: guvernamental, antreprenorial şi social. Elaborarea reglementărilor în domeniul energiei nu poate fi tratată pe colţul unei mese deoarece este ca şi cum ne-am plimba beţi pe marginea prăpastiei.
Exemple recente din declaraţiile guvernamentale (suprataxarea activităţilor de tip monopol şi reducerea valorilor maxime ale certificatelor verzi) nu fac decât să bulverseze un sector extrem de sensibil cum este energia şi să îndepărteze interesul investitorilor. Toate acestea se întâmplă în condiţiile în care România importă circa 50% din petrolul necesar la nivel naţional, importă circa 25% din necesarul de gaze şi acoperă cam 7% din producţia de energie din surse regenerabile (faţă de circa 13% asumat pentru anul 2013). Poate nu este lipsit de importanţă să menţionăm că "insolvenţa" Hidroelectrica de anul trecut împreună cu măsurile luate la nivel administrativ au dus la creşterea preţului energiei pe piaţă şi în continuare la scăderea industriei cu circa 20%.
În luna august 2012, odată cu anularea contractelor "baieţilor deştepţi", consumul din industrie a scăzut cu circa 600MW (faţă de o referinţă de circa 3.000MW). Mai grav este că această scădere a consumului se menţine şi azi, semn că în ultimele 6 luni preţul energiei electrice nu a fost încurajator pentru industrie. Este evident că actualul guvern ar trebui să-şi regrupeze specialiştii pe tema energiei şi să reconsidere administrarea acestui sector astfel încât energia să fie accesibilă fiecărui sector din economie şi creşterea economică să nu rămână o "fata morgana". Fără o abordare sustenabilă pe termen mediu şi lung, riscăm să externalizăm toată industria românească.
Cătălin Chimirel este inginer în electroenergetică, director de program pentru proiecte energetice la SC Ecro SRL
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
