Convenţia Europeană a Drepturilor Omului garantează la art. 6 faptul că „orice acuzat are, în special, dreptul să fie informat în termenul cel mai scurt , într-o limbă pe care o înţelege şi, în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa”.
Astfel, în raport de jurisprudenţa sa, contravenţiile intră în sfera acuzaţiilor în materie penală, astfel că persoanei sancţionate îi sunt recunoscute şi garanţiile prevăzute la art. 6 din Convenţie, care face parte din dreptul intern şi are prioritate, potrivit art. 11 alin. (2) şi art. 20 alin. (2) din Constituţia României. Mai mult, judecătorul naţional în calitate de prim judecător european este obligat să aplice dispoziţiile mai favorabile CEDO.
Întrebarea pe care ne-o adresăm pe calea prezentei analize este dacă se poate considera că ori de câte ori persoana sancţionată cu aplicarea unui proces verbal de contravenţie nu înţelege limba română, este obligatorie aducerea la cunoştinţă a naturii şi cauzei acuzaţiei aduse, într-un termen cât mai scurt prin intermediul unui interpret. Ar fi aceasta o sarcină disproporţionată pentru stat, având în vedere că o astfel de procedură ar presupune alocarea de resurse suplimentare pentru aducerea la îndeplinire a acestui deziderat? Până unde ar trebui să meargă această garanţie astfel încât părţile interesate să nu abuzeze de acest drept?
- Aplicarea garanţiilor din materie penală în sfera contravenţiilor
Este deja acceptat în majoritatea doctrinei şi jurisprudenţei naţionale faptul că, în ceea ce priveşte contravenţiile, garanţiile ce trebuie respectate se raportează la exigenţele art. 6 CEDO, aplicabile în sfera penală.
Conform concluziilor Hotărârii din 4 octombrie 2007, în cauza Anghel c. România, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Secţia I-cameră, s-a considerat că deşi contravenţia are natură extra-penală potrivit dreptului intern român, aceasta intră în sfera noţiunii europene autonome de „penal”, astfel încât se aplică art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.
Astfel, în raport de jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, contravenţiile intră în sfera acuzaţiilor în materie penală, în acest sens: - în cauza Öztürk vs. Germania, Curtea analizează caracterul penal al contravenţiei şi statuează că o eventuală distincţie între contravenţii şi infracţiuni în legislaţia internă a statelor semnatare ale Convenţiei nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din CEDO, care garantează dreptul unui individ la un proces echitabil; iar în cauza Kadubec vs. Slovacia, Curtea reţine că şi dacă o contravenţie nu este reglementată în domeniul dreptului intern al unui stat semnatar, ca fiind de natură penală, totuşi, reglementările dreptului intern ale statului în cauză au o valoare relativă, iar nu absolută.
Mai mult, potrivit raţionamentului Curţii, lipsa de severitate sau absenţa unor consecinţe importante a sancţiunilor aplicabile nu sunt suficiente pentru a deroga prezenta contravenţie de caracterul său de acuzaţie cu caracter penal (a se vedea Öztürk, par. 54, şi Huseyin Turan, par. 20).
- Dreptul la apărare. Obligaţia de a aduce la cunoştinţă contravenientului acuzaţiile aduse într-o limbă pe care o cunoaşte
În ipoteza în care deşi contravenientul nu cunoaşte limba română, fiind cetăţean străin, acesta este sancţionat contravenţional cu încălcarea dreptului de a fi informat într-un termen cât mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa, opinia unor instanţe judecătoreşti este aceea că se aduce atingere (i) dreptului la apărare, (ii) dreptului la un proces echitabil şi (iii) principiul egalităţii de arme.
Sancţiunea aplicată pentru încălcarea acestor drepturi este nulitatea Procesului verbal de contravenţie, neavând relevanţă nici măcar faptul că persoana sancţionată avea cunoştinţe minime de limba română, cât timp nu este vorbitor nativ de limba română.
- Prin urmare, în cazul în care organul constatator încheie un proces-verbal de contravenţie pentru o faptă care intră în noţiunea de acuzaţie în materie penală, iar persoana sancţionată, prezentă în momentul încheierii procesului-verbal, nu cunoaşte limba română, aceasta are dreptul de a beneficia de un translator care să-i aducă la cunoştinţă fapta pentru care este sancţionată, cheltuielile aferente fiind suportate de stat. Respectarea acestei garanţii este obligatorie, constituind o condiţie necesară pentru asigurarea dreptului la apărare.
- „Pe de altă parte, chiar şi în situaţia în care s-ar fi dovedit că acesta are cunoştinţe minime de limba română (deşi conform celor invocate acesta desfăşoară cursurile facultăţii la care este înscris în limba franceză) obligativitatea numirii unui interpret nu poate fi înlăturată în niciun mod, atât timp cât contravenientul nu este vorbitor nativ.
(..)Având în vedere că scopul dispoziţiilor art.6 din CEDO este cel de a garanta respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor şi de a asigura respectarea principiului egalităţii de arme, nelegalitatea actului emis cu încălcarea acestor cerinţe imperative nu poate fi acoperită în niciun fel. Procesul verbal de constatare a contravenţiei emis cu nerespectarea acestor cerinţe imperative este lovit de nulitate absolută.”
Mai mult, unele instanţe au considerat că emitentul procesului verbal ar trebui să dovedească faptul că a asigurat participarea unui interpret la momentul aplicării contravenţiei, sarcina probei revenindu-i acestuia.
- „Deşi nu există nicio dovadă în sensul că petentul nu ar cunoaşte limba română, Tribunalul apreciază că de vreme ce s-a invocat acest aspect al necunoaşterii limbii române şi neasigurarea traducerii conţinutului procesului-verbal înainte de semnarea acestuia, intimatul trebuia săfacă dovada că a asigurat interpret în momentul constatării contravenţiei şi al întocmirii procesului-verbal, ceea ce în cauză nu s-a efectuat. (..)
Or, în speţa dedusă judecăţii, deşi petentul nu cunoştea limba română, acesta a fost sancţionat contravenţional cu încălcarea dreptului de a fi informat, într-o limbă pe care o înţelege, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa.”
Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată, unele instanţe au considerat că este incidentă sancţiunea nulităţii absolută, derivând direct din încălcarea art. 6 CEDO, fiind o cerinţă imperativă asigurarea în mod concret şi efectiv a garanţiei dreptului la apărare.
- „În aceste condiţii, organul de control cu atât mai mult trebuie să pună sub semnul întrebării obiectivitatea modalităţii în care se realizează întocmirea actului de constatare şi să asigure prezenţa unei persoane imparţiale pentru a asista persoana fizică străină la efectuarea controlului şi la întocmirea procesului verbal de contravenţie, neavând relevanţă dacă în timpul controlului acesta a manifestat sau nu dificultăţi în înţelegerea limbii române.
Având în vedere că scopul dispoziţiilor art.6 din CEDO este cel de a garanta respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor şi de a asigura respectarea principiului egalităţii de arme, nelegalitatea actului emis cu încălcarea acestor cerinţe imperative nu poate fi acoperită în niciun fel.
Procesul verbal de constatare a contravenţiei emis cu nerespectarea acestor cerinţe imperative este lovit de nulitate absolută.
Alte instanţe constată că, fiind incidentă o cauză de nulitate relativă, este sarcina contravenientului să dovedească existenţa unei vătămări, mai ales în contextul în care, în opinia instanţelor, acesta îşi putea formula toate apărările prin intermediul plângerii contravenţionale.
- „Aceasta semnifică că anularea procesului-verbal în asemenea situaţii se va dispune doar dacă vătămarea cauzată contravenientului nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului. Or, în speţă petenta prin reprezentant a formulat plângere contravenţională împotriva actului de sancţionare, a fost în măsură să-şi pregătească în termen apărarea şi a avut posibilitatea să dovedească în faţa instanţei contrar celor reţinute în sarcina sa prin actul atacat. În consecinţă, nu se poate reţine că vătămarea nu putea fi înlăturată decât prin anularea actului.”
În sens contrar totuşi, Tribunalul Bucureşti reţine că respectarea dreptului la apărare trebuie să aibă loc pe tot parcursul procedurilor: “[A]ceste drepturi trebuie să fie respectate de către organul constatator, la momentul la care întocmeşte procesul verbal de contravenţie, nu numai de instanţa de judecată, după ce contravenientul a contestat respectivul proces verbal”.
- Concluzie
Din punctul nostru de vedere, garantarea aplicării unui drept nu poate fi condiţionată de aspecte administrative care ţin de punerea concretă în aplicare, dreptul prevăzut şi garantat de CEDO trebuind să fie în mod concret şi efectiv aplicat. Faptul că ar genera costuri sau anumite eforturi suplimentare pentru organele competente nu poate avea nicio relevanţă din prisma respectării dreptului prevăzut de art. 6 C.E.D.O, care trebuie să fie concret şi efectiv. În contextul evoluţiei tehnologiei, asigurarea unui interpret care să aducă acuzaţia la cunoştinţa contestatorului, ar putea fi realizată inclusiv prin mijloace audio/video, iar nu în mod necesar şi obligatoriu prin deplasarea fizică într-un anumit loc pentru acest scop.
Neaducerea la cunoştinţă într-o limbă pe care o cunoaşte poate lipsi de conţinut dreptul la apărare al contravenientului, care nu poate reacţiona faţă de ceea ce i se întâmplă. Independent de faptul că persoana sancţionată are posibilitatea de a-şi vedea asigurat dreptul la apărare în faţa instanţei, considerăm că acest lucru nu exclude obligativitatea asigurării acestui drept în mod concret şi de către autorităţile ce aplică sancţiunea, aspect reţinut de altfel şi de instanţele judecătoreşti.
Observând totuşi că în practică instanţele de judecată aplică soluţii diferite în ceea ce priveşte obligativitatea asigurării unui interpret persoanelor care nu înţeleg limba română şi valabilitatea procesului verbal de contravenţie încheiat cu încălcarea acestei obligaţii, considerăm oportună intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru clarificarea acestei chestiuni de drept.
Autori: Loredana Cristea – Associate şi Răzvan Ionescu, Senior Associate
