În ultimele luni de zile agenda mass-media este ocupată de discuţia cu privire la deficitul bugetar, cotele de impunere şi adoptarea Pactului de stabilitate bugetară. Nu ar fi nimic rău sau nenatural în această preocupare dacă aceasta ar fi focusată şi asupra altor aspecte, cel puţin la fel de importante. Mă refer în acest sens la profesionalism şi creativitate, două caracteristici ale aceleiaşi lumi înconjurătoare care ne pot ajuta să înţelegem şi să asimilăm criza economică pe care o trăim zilele acestea.
În acelaşi sens, Institutul Naţional de Statistică în Anuarul statistic 2010 defineşte cercetarea-dezvoltarea ca fiind activitatea sistematică şi creatoare iniţiată pentru a spori volumul de cunoştinţe, inclusiv cunoştinţele despre om, cultură şi utilizarea acestor cunoştinţe pentru noi aplicaţii.
40% din companiile cuprinse în acest top sunt nord-americane, 31% sunt din Asia (Japonia are 27%, Coreea de Sud 4%, China nu are nimic chiar dacă are un număr superior de brevete, dar fără calitate şi influenţă) şi 29% din Europa (Franţa are 11 companii şi foarte interesant, Liechtenstein). 14 din cele 100 de companii sunt din sectorul Semiconductor and Electronic Component Manufacturing, unde 50% din companii sunt din SUA şi restul de 43% din Asia. Pentru Europa industriile din top sunt Machinery Industry şi Chemical Manufacturing. Asia este lider în Computer Hardware Manufacturing şi Automotive Manufacturing, iar Franţa este lider în Scientific Research, respectiv este ţara cu cele mai multe companii în top. Din Europa, în acest top mai sunt reprezentate Germania, Suedia şi Olanda.
Concluziile raportului sunt multiple şi merită studiate fiecare în parte, însă ceea ce vreau să discut în cadrul acestui material este lipsa sectorului terţiar din cadrul industriilor reprezentate. Or, în acest sens, deficitul bugetar nu este doar un aspect contabil sau bugetar, ci are cauze şi explicaţii mult mai adânci şi mai profunde, cum ar fi lipsa inovării în sectorul serviciilor sau folosirea aceleiaşi structuri orizontale a industriei.
Deficitul bugetar este contemporan cu bugetul, în sensul că s-a născut atunci când s-a născut şi acesta din urmă, respectiv va dispărea în acelaşi timp cu sistemul de agregare, adică bugetul. Problema este că economia mondială doreşte să crească veniturile cu o industrie aflată într-o proporţie substanţial în aceeaşi structură ca şi cea din perioada revoluţiei industriale, respectiv doreşte să reducă costurile cu servicii nerestructurate de ani de zile. În felul acesta, deficitul bugetar poate fi redus doar prin reducerea costurilor şi de puţine ori prin creşterea veniturilor, altfel decât prin modificarea cotelor de impunere sau prin modificarea bazei de impunere.
Este suficient de dificil să aduci creativitatea în domenii puţin cuantificabile, cum este sectorul serviciilor, fie că acestea sunt financiare, bancare, legale, alimentare, etc. Mult mai repede şi mai uşor poţi aduce inovaţia în domenii puternic cuantificabile sau măsurabile. La fel de adevărat este şi faptul că în sectorul serviciilor creativitatea este greu de măsurat şi de clasat pentru a putea fi repertoriată; într-un astfel de sector inovaţia produce doar consecinţe şi reduce deficitul bugetar.
Caracteristica principală a serviciilor este că se bazează pe relaţia care se creează între oameni sau între aceştia şi instituţii. Or, de la Tony Blair raportul dintre cetăţeni şi stat a rămas acelaşi, nefiind modificat în niciun fel. Relaţia se birocratizează dacă este una instituţională, respectiv se formalizează dacă este una interumană. În niciun caz cele două relaţii nu se simplifică sau reaşază intelectual. În accepţiunea clasică, deficitele bugetare sunt acoperite de relaţiile dintre oameni şi obiecte, în timp ce în accepţiunea inovativă, acest minus poate fi acoperit şi datorită relaţiilor interumane sau interinstituţionale.
Motivele pentru care nu există inovaţie în sectorul terţiar, ci doar diversificare a acestora ar putea fi următoarele:
1. Oamenii au început să nu gândească în relaţie sau sistemic, ci doar prin raportare la obiecte sau materii, nu şi prin raportare la oameni. Astfel avem doar liberalismul şi socialismul cu nuanţele lor gen Calea a Treia construită de Tony Blair, construită exclusiv pe atitudinea faţă de obiecte. Serviciile capătă sens în relaţie sau în cadrul unui sistem, or aici inapetenţa de a construi sau inova este fundamentală. Dacă la nivel global există o astfel de inaptitudine de a inova relaţia umană sau instituţional-umană, unde gradul de emancipare educaţional este suficient de ridicat, în România unde toate elementele mai sus menţionate sunt mai scăzute, greu se poate întrezări creativitatea în sectorul serviciilor.
2. Serviciile sunt importante şi pentru contribuţia nematerială în contextul general. Relaţia umană nu este cuantificabilă în totalitate, de unde şi dificultatea inovării naturii umane. Partea nematerială a serviciilor poate fi inovată doar prin educaţia de care beneficiază masele populare, ceea ce înseamnă o perioadă lungă de timp. Aici încearcă să umble Comisia Europeană atât prin atacul declanşat acum ceva vreme de fostul comisar Mario Monti împotriva profesiei de avocat, cât şi prin poziţia luată mai recent de Comisie faţă de societăţiile de audit din Big Four. Se doreşte re-profesionalizarea relaţiei determinată de servicii, astfel încât aspectul material al raportului să fie mai puţin relevat.
3. Inovarea serviciilor înseamnă inovarea naturii umane ceea ce se poate face în sute de ani prin educaţie aprofundată şi aplicată. De la 1800 până în prezent, structura mentală a oamenilor se învârte aproximativ în jurul aceloraşi elemente şi valori: liberalism, socialism, capitalism, proprietate, libertate, drepturile cetăţeanului, suveranitate, stat etc. Or, nu putem admite în mod rezonabil că lucrurile se vor schimba sub acest aspect în următorii 20-30 de ani pentru a observa o schimbare în ceea ce priveşte serviciile. Lumea nu este pregătită pentru schimbarea structurală, de unde şi rezistenţa foarte mare în faţa crizei economice.
4. Serviciile sunt producătoare de venituri la scară globală nu de foarte multă vreme (aproximativ 1900) ceea ce poate însemna că acestea nu au ajuns încă la maturitatea necesară care să le permită depăşirea nivelului mediu de acumulare de informaţii. Serviciile au evoluat pe orizontală, ca diversificare a acestora şi nu pe verticală, ca nivel de profunzime. Inovaţia are legătură cu depăşirea unui anumit nivel de calitate pentru respectivul domeniu, or în această materie, a serviciilor, calitatea este încă scăzută inclusiv în ţări considerate foarte civilizate, structural vorbind.
5. Creativitatea sau inovaţia are legătură cu profesionalismul manifestat într-o dublă ipostază, atât teoretico-vizionar, cât şi pragmatic şi constructiv. Regula celor 10.000 de ore, chiar dacă are un iz de folclor, se aplică în multe domenii şi are legătură cu consecvenţa, de asemenea. Nu poţi fi creativ dacă nu eşti profesionist zi de zi şi pe o perioadă suficientă de timp.
6. Creativitatea nu se confundă cu postmodernitatea, adică cu plasarea culturii în tot ceea ce ne înconjoară, după cum nu se confundă cu utilitarismul lui Bentham şi J.S.Milles. De asemenea, creativitatea nu are culoare ideologică, fiind posibilă atât în socialism, cât şi în capitalism. În schimb, inovaţia cu cât este mai profundă, cu atât este mai dificil de multiplicat la scară, ceea ce pentru o economie globală poate fi o problemă.
Mădălin Niculeasa este proprietar al Niculeasa Tax&Regulatory. Litigators
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
