Deşi a avut posibilitatea să aplice pentru adoptarea euro în 2015, când îndeplinea toţi parametrii macroeconomici privind dobânzile, inflaţia sau datoria, România nu a făcut-o şi acum se pune întrebarea dacă nu a făcut o greşeală istorică.
Nu se ştie cine nu a vrut: BNR, guvernul sau cei din Vest. Cert este că noua situaţie cu război la graniţă şi formarea unor blocuri antagonice Est-Vest arată că integrarea în blocul euro ar fi putut fi o pavază.
Costurile unei aderări timpurii la zona euro, care au fost atunci scoase în evidenţă după exemplul Greciei care s-a scufundat în datorii, s-ar putea dovedi mai mici decât costurile neapartenenţei la un spaţiu integrat. Dacă tot eram pe acest drum, măcar să-l fi urmat mai rapid. 75% din exporturi şi importuri sunt cu UE.
Din punct de vedere a investitorilor străini, a unei perspective din depărtare, din China, Statele Unite sau America Latină, apartenţa la zona euro ar fi fost o diferenţă. Uniunea Europeană, euro, altă perspectivă.
De acum încolo vor urma ani mulţi în care criteriile de aderare nu au cum să fie îndeplinite. Costurile pandemiei, costurile războiului vor apăsa pe deficitul bugetar. Datoriile vor creşte. Veniturile bugetare vor scădea. Leul va scădea faţă de euro. Titlurile de stat emise de România vor trebui să aibă dobânzi mai mari ca să acopere riscul de ţară aflată la graniţa UE.
Impactul va fi masiv. Se pune întrebarea dacă va mai fi creştere economică în 2022.
Primele efecte se văd deja. TMK Artrom, mare producător de ţevi, cu 2400 de angajaţi la Slatina şi Reşiţa, are conturile blocate şi nu poate plăti salariile pentru că firma este deţinută de unul din oamenii de afaceri ruşi sancţionaţi.
Dacia opreşte un flux de fabricaţie de motoare care mergeau în Rusia. Întreprinderile cu exporturi în Rusia sau Ucraina îşi reduc activitatea.
Acestea sunt efecte directe. Dar sunt şi consecinţe indirecte. Sunt companii care livrau piese şi subansamble pentru firme din Europa de Vest care la rândul lor urmau să exporte produsul finit în Rusia. În cât timp şi cu ce costuri se vor putea reorienta? Greu de spus.
Peste aceste efecte directe şi indirecte, este sentimentul general de incertitudine. Investiţiile de mare valoare, achiziţiile de locuinţe, se amână în astfel de perioade tulburi. Investitorii în cautare de spaţii logistice, de terenuri, reevaluează situaţia.
Companii precum cele care închiriază maşini sunt prinse într-o foarfecă: pe de o parte scade cererea, pe de altă parte cresc costurile cu combustibilii. În pandemie a scăzut cererea, dar măcar în primul an a scăzut şi preţul combustibilului.
Tarifele la energie devin o povară pentru industrie. Lanţurile de aprovizionare în multe sectoare de activitate sunt întrerupte sau funcţionează cu întârziere.
Unele bănci au oprit deja liniile de finanţare pentru anumite tipuri de proiecte, precum imobiliare. Nu mai vor risc, după ce au făcut tone de profituri în România.
Toate datele conduc spre ideea că trimestrul I va fi în scădere faţă de trimestrul IV din 2021, deci România va intra oficial în recesiune, după scăderea din trimestrul IV faţă de trimestrul III în 2021. Asociată cu o inflaţie de aproape 10%, tabloul economic al începutului de an nu arată bine.
Va fi nevoie de alţi bani, de noi împrumuturi pentru a trece şi de această perioadă. Pandemia a costat 10% din PIB, adică 25 miliarde de euro. Aceasta este suma adăugată la datoria publică, care a crescut de la 40% în 2019 la 50% în 2021.
Războiul cât va costa? Primele evaluări au indicat 100 miliarde euro pagube pentru Ucraina, ieri au apărut date privind
400 miliarde de euro. Fiecare zi de război înseamnă ani de recuperare. Nu are cum să nu se extindă în regiune aceste nevoi.
UE va fi nevoită să inventeze un nou PNRR, de data acesta pentru ţările din zonă. Primele decizii au fost anunţate: banii rămaşi necheltuiţi din exerciţiul 2014-2020 pentru România să meargă în Ucraina. Asta e abia prima fază. Modelul de până acum va fi pus la grea încercare. Şocurile abia urmează.
