Când guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, se laudă cu un PIB per capita la paritatea puterii de cumpărare - o invenţie ca să ne amăgim că nu suntem aşa înapoiaţi de fapt – mai mare decât în Portugalia sau Grecia, toată lumea se gândeşte: vai, ce performanţă, iată ce bine stă România!
Când colo, mamele au ajuns să nască pe stradă, cum s-a întâmplat la Urziceni, în această ţară unde PIB per capita este mai mare decât în Portugalia sau în mult hulita Ungarie, pentru că într-un oraş la 60 km de Bucureşti, într-un judeţ, Ialomiţa, unde sunt stăpâni noii latifundiari cu mii de hectare abonaţi la Louis Vuitton, nu sunt destui medici de gardă ca să aibă grijă de un nou-născut la două zile la spitalul din Urziceni.
În judeţul care acoperă 50% din grânarul României, Bărăganul, cu cernoziomul unic în această parte de sud-est a Europei, „unde sapă sapa locul, sare din pământ norocul”, unde „crapii-s cât berbecii, în pomi piersici cât dovlecii, pepenii de zahăr roşu, în grâu spicul cât cocoşul”, după cum spunea Arghezi, se mai nasc doar jumătate din numărul de copii care se năşteau în 1990.
Doar 140-150 de copii se nasc într-un an la Urziceni, adică un copil la două zile, iar în întreg judeţul Ialomiţa doar 2.281 în 2022, arată datele de la Statistică, adică în medie şase copii pe zi.
În Brăila şi Călăraşi la fel, depopularea este norma. Camioanele pline cu grâu de export lasă praful în urma lor în sate depopulate din Bărăgan, iar când intri în magazinele comunale nu găseşti picior de produs local – nici măcar mere sau ceapă.
Unde sunt micile taverne şi magazinaşele cu ulei de măsline şi brânză feta din insulele pierdute ale Greciei, ţară despre care se spune că am depăşit-o la PIB per capita la paritatea puterii de cumpărare? Zău? Mai bine tăcem din gură cu aceste statistici şi vorbim mai mult despre cum reconstruim încrederea în România şi despre datoriile care vin peste ţară fără să se vadă cu adevărat bunăstarea sistemului public. Datoria externă este de 130 mld. euro şi creşte în fiecare lună, datoria publică este de 150 mld. euro şi creşte necontenit.
Te-ai fi aşteptat ca după ce au fost triplate salariile medicilor şi ale asistentelor în urmă cu cinci ani sistemul public medical din România să devină mai bun. Dar astfel de cazuri nu dovedesc altceva decât lipsa crasă de empatie la adresa pacientului. Trebuie în continuare să îl cunoşti pe X sau pe Y ca să ai parte de un tratament corect şi de atenţie.
În marile oraşe atitudinea s-a mai schimbat, dar în oraşele mici, ca Urziceni, medicii cunoscuţi sunt încă un fel de zeităţi de provincie de care nu se atinge nimeni. În general oricine mai cu stare din judeţ merge la Bucureşti pentru naştere, deşi dacă iei şi socoteşti banii cheltuiţi de casă, minister şi primărie pe servicii medicale, ar trebui să fie destui.
Cine ar putea să facă presiune publică pe primărie sau consiliu judeţean, adică latifundiarii cu mii de hectare, cei mai puternici oameni din judeţ, sunt pe cale să devină noii Pascalopoli din Enigma Otiliei, merg la vânătoare de porci mistreţi şi nu au nici chef şi nici timp să-şi bată capul să fie administrate mai bine finanţele judeţului.
Cu astfel de cazuri, nemulţumirea tinerilor faţă de ce se întâmplă în sistemul de sănătate, educaţie şi în general în sistemul public din România va creşte tot mai mult.
Dar ce le pasă celor care poartă pantofi Santoni de 1.500 de euro şi nu gustă vinuri mai jos de Opus One, 500 de euro sticla, de la vârful guvernului României? Ei mimează grija faţă de ţară şi ne ţin cu poveşti despre cum or să reducă cheltuielile bugetare cu tăieri de sute de mii de posturi neocupate (cum adică?), dar preocuparea principală este cum să mai transfere prin Turcia şi Dubai milioanele de euro pentru când o să iasă de la guvernare.
Acum aruncă cu taxe în PFA-uri, în microîntreprinderi şi pe unde mai pot să mai cârpească finanţele, dar efectele probabil că vor fi de bumerang, adică vor strânge şi mai puţin decât înainte.
Dar e totul bine, că suntem buni la PPP. Am depăşit Grecia, Ungaria şi Portugalia! Ca înainte de ‘90, când rafturile erau goale, în apartamente era frig, dar ni se spuneau lozinci şi în Scânteia producţia de orice spărgea graficele, acum ni se spune că i-am depăşit tocmai pe cei care ne cumpără în energie şi pentru care zeci de mii de români lucrează că nu au unde în România.
