Economia românească a crescut peste aşteptări, guvernul anunţă creşteri salariale la bugetari pentru a compensa inflaţia, dar întrebarea este dacă nu cumva două preţuri esenţiale pentru funcţionarea economiei sunt false şi vor da totul peste cap când vor ajunge la realitate: preţul energiei şi cursul leu/euro.
PIB-ul a crescut pe primele şase luni cu 5,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care bugetul a fost construit pe o creştere economică pentru anul curent de doar 4,6%. Urcat şi de inflaţia peste aşteptări, PIB-ul nominal ar urma să crească în 2022 până la 1.372 mld. lei, adică aproape 280 miliarde de euro, faţă de 1.317 mld. lei cât se estima iniţial.
Creşterea peste estimări a dat guvernului aripi să mărească veniturile bugetare aşteptate pentru 2022 cu 30 mld. lei, până la 470 mld. lei şi cheltuielile cu 33 mld. lei, până la 555 mld. lei. Unde este criza?
Criza este cu noi, dar nu o vedem deocamdată decât în inflaţie şi dobânzile la credite. Ca un organism dopat, economia românească merge din inerţie pe baza a două preţuri false şi cu cât va merge mai mult ascunzând problemele cu atât va fi mai mare şocul trezirii la realitate.
În primul rând, preţul energiei. 100% din consumatorii casnici şi aproape toţi consumatorii comerciali, cu excepţia unor mari consumatori industriali care beneficiază de o schemă separată, au garantat până în martie 2023 un preţ al energiei electrice subvenţionat.
Că au o casă de 400 mp sau o garsonieră de 40 mp, cetăţenii tot 600 lei pe MW plătesc. Că este un mic magazin la colţ de bloc sau este vorba de mallul AFI Cotroceni, toţi consumatorii comerciali plătesc 1.000 de lei pe MW.
Pe piaţă însă preţul este astăzi 3.000 de lei pe MW. Cine achită diferenţa? Statul. Dar statul trebuie să ia de undeva. De la oameni şi companii, prin viitoare taxe şi impozite. Deci este un preţ fals.
Guvernul ştie şi caută să facă ceva. Cel mai la îndemână este să amâne scadenţa, cum a făcut şi până acum. Între timp, nu se mai ştie cine furnizează cu adevărat şi trebuie să primească rambursare de la stat pe diferenţa faţă de preţul de piaţă şi cine nu. Se fac tranzacţii bilaterale între traderi care se stornează a doua zi şi se vine cu factura de vânzare pentru a primi subvenţia. Şi aşa se adună zeci de miliarde de lei care ar trebui rambursaţi. O aiureală completă.
În loc să fi stabilit de la început praguri de preţ începând de la producători – cei mai mari aflaţi în mâinile statului – şi să se meargă pe lanţ cu marje fixe, exact ca la distribuitori, intervenţia nu a fost nici cal, nici măgar. Nici piaţă liberă, nici controlată. Cine va plăti la sfârşit? Nimeni nu ştie. De ce să ajungi tu stat să subvenţionezi tocmai din banii din suprataxarea profiturilor producătorilor/traderilor când puteai foarte bine să faci astfel încât să nu se ajungă la aceste preţuri apocaliptice prin fixarea preţurilor? Şi subvenţia să fi mers la 5-10% din energia necesară din import, unde nu ai cum să joci altfel.
Apoi, cursul. Euro a fost cotat ieri la 4,88 lei, faţă de 4,95 de lei la sfârşitul anului 2021, adică o apreciere a leului de 1,5%. Să ai un leu mai tare cu 1,5% când deficitul comercial a crescut cu 50% pe primele şase luni ale anului, de la 10 mld. euro la 15 mld. euro, iar deficitul de cont curent a crescut de la 7,2 mld. euro la 12,3 mld. euro?
Cine te crede pe pieţele internaţionale când vede aşa indicatori contradictorii? Este presiune pe curs şi intră valută în ţară pentru a profita de dobânzile la titlurile de stat în lei de 8-9%? Atunci de ce nu cumpără BNR cu amândouă mâinile euro astfel încât totuşi să fie o corelaţie între evoluţia economiei, a balanţei comerciale şi a cursului leu/euro?
Piaţa este nemiloasă şi mai târziu sau mai devreme va corecta dramatic această anomalie. La criza din 2008/2009, nu datoria publică a guvernului a fost hiba, pentru că era doar 15% din PIB, ci datoria externă şi mai precis datoria externă pe termen scurt raportată la rezervele BNR. Rezervele BNR au fost pur şi simplu prea mici şi furtuna prea mare atunci, pentru că BNR nu s-a îngrijit să cumpere destulă valută şi aur, aşa cum fac de vreo zece ani toate băncile centrale din Europa Centrală şi de Est.
Dar care este situaţia acum? Are BNR destulă valută în cufere dacă vine vreo furtună?
După criză, în decembrie 2012, deci acum 10 ani, datoria externă pe termen scurt - datoria cea mai volatilă, cea mai urmărită de pieţe şi agenţiile de rating - era de 20 mld. euro, iar rezervele internaţionale ale BNR erau de 35 mld. euro. Deci de 1,7 ori mai mare rezerva decât datoria. Rezonabil. Prudent.
În prezent, la 30 iunie 2022, avem o cu totul altă situaţie. Datoria pe termen scurt este de 43 mld. euro, la rezerve ale BNR de 48 mld. euro. Acestea sunt date chiar de la BNR.
Deci acum avem o datorie pe termen scurt, foarte volatilă, aproape de nivelul rezervelor BNR. În cuferele BNR, pentru a fi prudenţi, ar trebui să fie de 1,7 ori mai mult, adică rezervele să fie de 70-80 mld. euro pentru ca într-adevăr o furtună ca cea din 2008-2009 să nu provoace pagube la fel de mari ca atunci.
Când vin furtunile, nu ai ce face decât să te bazezi pe ce ai pus deoparte. Fie gaz, fie valută. La ambele stăm la fel de prost. De la criza gazului din Ucraina din 2009, când au închis ruşii robinetul, România nu a fost în stare deloc să majoreze capacitatea de înmagazinare şi a rămas tot la 3 miliarde metri cubi, adică abia o treime din necesarul anual de consum. Interesant. Oare cine are interesul să fim şi la rezervele de gaz, şi la rezervele valutare mai mereu la mâna altora?
