La criza economică precedentă, băncile centrale şi statele în general au impus economisirea ca instrument pentru corectarea dezechilibrelor. Toate statele au trebuit să îşi reducă deficitele şi datoriile publice iar austeritatea a devenit leitmotivul acelei crize.
Deşi eficiente din punct de vedere economic, acele măsuri au dus la corecţii severe ale consumului populaţiei, statul fiind nevoit să taie brusc salarii, pensii şi alte beneficii sociale. În multe ţări, populaţiile sărăcite şi frustrate au mers pe calea populismului politic, în acest fel apărând mişcări de tip Syriza în Grecia sau Cinque Stelle în Italia. Reţetă aplicată în criza din 2008-2010 a fost eficientă economic însă socio-politic a fost mult mai puţin eficientă.
Pentru a creşte economiile şi pentru a nu mai repeta scenariul din 2008-2010, în următoarea decadă, băncile centrale au preferat să printeze bani în neştire şi i-au aruncat pe piaţă pentru a menţine dobânzile foarte jos. S-a ajuns astfel la un decalaj uriaş intre volumul de bunuri şi servicii din economie şi masa monetară. Oamenii au început să caute alternative la bănci, fiindcă dobânzile erau de multe ori spre zero. Astfel s-au pus bazele bulei monedelor virtuale dar au apărut şi foarte multe fonduri de investiţii şi alte tipuri de investitori care au căutat start-up-uri cu idei revoluţionare. Banii ieftini a dus la un val de cash în economie care îşi căutau produsele într-un mod incoerent.
Atunci când a lovit pandemia, planeta se afla deja într-o frenezie monetară iar stările de urgenţă instalate în mai multe ţări a accelerat şi mai mult decalajele. Pentru a proteja social populaţia s-a decis, contrar perioadei 2008-2010 să se ofere şomaj tehnic tuturor, iar statele au avut permisiunea de a garanta creditele bancare şi comerciale ale firmelor pentru a permite continuare funcţionarii economiei în parametri relativ normali.
După ce au stat un an în casă, fără a mai consuma precum în anii anteriorii, cetăţenii planetei s-au trezit cu bani extra în buzunar cât şi cu un chef nebun de a cheltui peste măsură. Statisticile din 2021 ne arată că pentru multe faceri, acesta a fost cel mai bun an din istorie, oamenii consumând volume uriaşe de bani pentru achiziţia de maşini sau alte tipuri de bunuri de consum. În 2021 au început să apară şi mugurii inflaţiei. Cererea uriaşă venită brusc din partea populaţiei nu a fost egalată de capacitatea de ofertă de bunuri şi servicii, ceea ce a dus la o presiune mare pe preţuri.
Anul 2022 ne-a găsit într-o serie multiplă de crize. Pe lângă excesul de cerere din 2021 ne-am trezit şi cu o criză energetică generatoare şi mai mare de inflaţie. Sub pretextul a diferite probleme tehnice, Gazprom nu a umplut rezervele de gaz din Europa de Vest, ceea a dus, o data cu declanşarea conflictului din Ucraina la o explozie a preţului la energie. Nu multă lume ştie că preţul european la electricitate este dictat de preţul gazului, acesta funcţionând ca un preţ marginal care generează preţul final. Faptul că a explodat gazul a dus la o inflaţie suplimentară pe tot lanţul de producţie la nivel european.
Pe lângă problema gazului au mai apărut două probleme. Prima a fost cea a transporturilor de containere din China. Acestea au crescut şi de peste 20 de ori în anumite perioade. Decizia Chinei de a lupta împotriva Covid punând în carantina regiuni întregi, a dus la o explozie a preţurilor pentru produsele aduse din China şi la o inflaţie suplimentară generate de aceasta.
A doua problemă, care a generat în special pentru ţările din Estul Europei încă un val de inflaţie, a fost preţul la materialele de construcţie. Fiind la marginea UE, România importa multe materiale de construcţie din Ucraina şi Rusia. Acestea erau mai ieftine fiindcă în general producătorii din aceste ţări nu trebuie să respecte condiţiile de mediu din Uniunea Europeană, nu au costul cu certificate verzi inclus în procesul de producţie şi pentru că sunt mult mai poluante în procesul de producţie, produc materii prime mai ieftine. Dispariţia acestora de pe piaţă a dus şi la creşteri de 100% la unele categorii ceea ce a accentuat şi mai mult inflaţia.
Începuturile lui 2023 părea că anunţă o revenire la normal. Preţurile la energie au scăzut, preţurile la materialele de construcţii au scăzut,preturile la transporturile din China au scăzut. Toate băncile centrale au crescut dobânzile de referinţă şi implicit era anunţată o scădere accelerată a inflaţiei. Piaţă fusese asanată de o parte din masa monetară în exces şi lucrurile păreau că se îndreaptă în direcţia potrivită. Ce se întâmplă zilele astea ne arată însă o alta problemă sistemica, venită din sistemul bancar, la care nimeni nu s-a gândit. În ultimii zece ani, din cauza dobânzilor foarte mici oferite populaţiei, băncile au trebuit să îşi schimbe modelul de afaceri. Astfel, o mare parte din activele lor s-au transformat în titluri de stat, cu durata de 5-10-20 de ani şi cu dobânzi de 2-3%. Acestea au fost o perioadă, venituri sigure pentru bănci, erau mult peste rata inflaţiei, erau plătite la timp iar comisioanele încasate erau o mare parte din profiturile băncilor. Acum însă, când dobânzile de referinţă au crescut, băncile au observat că veniturile pe care le fac din dobânzile încasate de la stat sunt mult mai mici decât costurile lor şi decât dobândă de referinţă dată de băncile centrale, iar asta le generează pierderi uriaşe.
Ne aflăm astăzi într-o situaţie paradoxală. Băncile centrale trebuie să crească dobândă de referinţă pentru a lupta contra inflaţiei, dar fiecare creştere reprezintă o lovitură dată sistemului bancar care este supraexpus prin deţinerile pe termen lung de titluri de stat sau alte forme de bonduri cumpărate la dobânzi mai mici.
Piaţa nu se poate echilibra rapid prin creşterea ofertei de bunuri şi servicii fiindcă pentru asta e nevoie de minim 3-5 ani şi de politici structurale inteligente. Băncile centrale nu pot forţa scăderea inflaţiei fiindcă ar slăbi sistemul bancar.
Soluţia cea mai probabilă va fi un mix de masuri. O scădere mai lentă a inflaţiei, dublată de programe masive de stimulare a producţiei, demarate deja în SUA şi pe cale să fie demarate la nivelul UE şi o monitorizare atentă a sistemului bancar pentru a nu accelera şi mai mult actuala criză.
Din punct de vedere al expunerii sistemului bancar, România se afla astăzi într-o poziţie avantajoasă. Băncile noastre au rezerve de capital şi de lichiditate solide. Finanţarea IMM-urilor a fost accelerată prin IMM Invest iar BNR a reuşit să asaneze piaţă de elementele cu risc peste medie.
Problema noastră majoră este pe partea de ofertă. Cu un deficit comercial de 35 de miliarde de Euro în 2023, dificil de acoperit pe termen mediu şi lung de alte tipuri de intrări de bani negeneratoare de datorie, vom avea o inflaţie care va rămâne mult peste medie. Prioritatea zero pentru următorii cinci ani ar fi reducerea la jumătate a deficitului comercial şi susţinerea producţiei interne. O creştere a volumului de bunuri şi servicii va ajuta BNR în lupta sa contra inflaţiei, va crea locuri de muncă şi va genera mai multe taxe şi impozite plătite în România.
Ultimii ani ne-au arătat volatilitatea economiei mondiale cât şi problemele generate de modelul de creştere bazat exclusiv pe consum, fără o ofertă de bunuri suficient de consistentă. Banii foarte ieftini nu au generat producţie extra ci doar bule specultative de tipul monezilor virtuale. Dacă dorim o dezvoltare durabilă a ţării noastre, nu există decât un singur drum, acela al dezvoltării ofertei de bunuri şi servicii.
