Politică

Cine e Energo Mineral, firma legată de Cupru Min, pe care Ungureanu a amintit-o de şase ori în discurs

Cine e Energo Mineral, firma legată de Cupru Min, pe care Ungureanu a amintit-o de şase ori în discurs
27.04.2012, 18:50 2692

Într-un discurs de peste opt mii de cuvinte susţinut în faţa Parlamentului, înainte de exprimarea votului asupra moţiunii, Mihai Răzvan Ungureanu a menţionat de şase ori numele companiei Energo Mineral, fără să menţioneze însă în final cine este compania.

" Întrebaţi dumneavoastră în moţiune dacă s-au luat în calcul şi alte forme de asociere, care să permită păstrarea licenţei de exploatare. Cu siguranţă, da. În urma acestui HG, în iunie 2007, autorităţile au încheiat un astfel de contract de cooperare cu Energo Mineral SA, de fapt un consorţiu alcătuit din Energo Mineral, Cuprom şi Ipronef, o firmă românească cu acţionari români. Energo Mineral se angaja să investească circa 155 de milioane de euro în retehnologizarea exploatării miniere, în schimbul dreptului de exploatare a cuprului. Din păcate, obligaţiile contractuale nu au fost respectate. Energo Mineral nu a făcut investiţiile asumate, nici măcar pe cele de mediu, nu şi-a achitat datoriile faţă de Cupru Min, a exploatat la maximum utilajele din dotarea societăţii, aşa cum a exploatat minereul cuprifer în perimetrul în care se realizaseră anterior lucrări de descopertă fără a face nicio investiţie pentru a asigura continuitatea exploatării minereului pe o perioadă mai îndelungată. Timp de doi ani, Energo Mineral a extras cupru fără investiţii, făcând un profit de şase milioane de euro pe an. În iulie 2009, după o stagnare a activităţii de nouă luni şi trimiterea în şomaj a 360 de persoane, Energo Mineral a denunţat contractul cu S.C. Cupru Min S.A., rămânând cu datorii de aproximativ 40 de milioane de lei faţă de Cupru Min. Cu acelaşi consorţiu, tot în iunie 2007 s-a încheiat un alt contract de cooperare şi pentru S.C. Moldomin S.A. Moldova Nouă, care s-a derulat cam în aceleaşi condiţii ca şi cel de la Cupru Min. "Reuşita" procesului s-a concretizat în intrarea MOLDOMIN în lichidare în anul 2010, pentru datorii de 50 de milioane de euro. Acestea sunt datele. Şi chiar dacă unii analişti economici au denumit această asociere "o privatizare între prieteni", eu vă las pe dumneavoastră să trageţi concluziile, aflând foarte uşor cine se află în spatele acestor companii menţionate", a declarat Ungureanu în Parlament.

AFACERI DE LA ZERO