Politică

Curtea Constituţională a decis: Referendumul e valabil doar dacă vin 9 milioane de cetăţeni la vot. Nu este clar dacă i se aplică şi lui Băsescu

Curtea Constituţională a decis: Referendumul e valabil doar dacă vin 9 milioane de cetăţeni la vot

Autor: Lucia Efrim - Mediafax, Iulian Anghel

10.07.2012, 14:13 9975

Trebuie precizat însă că decizia Curţii se referă la o lege care a trecut de Parlament şi care trebuie acum modificată în sensul stabilit de judecători şi nu la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului de săptămâna trecută care arată că preşedintele poate fi suspendat cu votul "pentru" a 50% plus unul din numărul celor prezenţi la vot, indiferent de prezenţă. Or, această ordonanţă este în vigoare şi nu este clar dacă decizia Curţii se poate răsfrânge şi asupra ei, chiar dacă are prevederi identice cu actul normativ discutat de judecători.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, în urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea pentru modificarea art.10 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Traian Băsescu a plecat de la Palatul Cotroceni. Antonescu a preluat interimatul preşedinţiei României

În ziua de 10 iulie 2012, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituţia României şi al art.15 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a întrunit pentru a soluţiona, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 71 de deputaţi aparţinând Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Legea referendumului a fost declarată constituţională, marţi, argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.

Aşadar, modificările aduse legii referendumului au fost declarate constituţionale de Curtea Constituţională, cu precizarea că, la referendumul pentru demitarea preşedintelui României, trebuie asigurată prezenţa a jumătate plus unul din numărul celor înscrişi pe listele electorale.

Curtea face aceste precizări într-un comunicat, urmând ca motivarea să fie dată mai târziu.

PDL a contestat la Curtea Constituţională modificările legii referendumului, modificări ce susţineau că preşedintele României poate fi demis cu jumătate plus unul din numărul celor care se prezintă la vot şi nu cu jumătate plus unul din numărul celor înscrişi pe listele electorale (peste 18 mil. cetăţeni), cum susţineau vechile reglementări.

Din comunicatul Curţii se înţelege că aceste modificări sunt constituţionale, dar Curtea arată că ele pot fi socotite ca atare, dacă la referendum sunt prezenţi jumătate plus unul dintre cetăţenii înscrişi pe listele electorale.

Acest lucru înseamnă că, chiar dacă majoritatea celor prezenţi la vot se pronunţă pentru demiterea preşedintelui, referendumul ar putea fi invalidat din cauza prezenţei la vot a sub 50% din numărul celor înscrişi pe listele electorale.

Pe listele electorale în România sunt înscrişi peste 18 mil. cetăţeni cu drept de vot. Acest lucru înseamnă că referendumul este valabil, în opinia Curţii, dacă la el participă cel puţin 9 milioane de cetăţeni.

La primul referendum după suspendarea preşedintelui, în primul său mandat, la 19 mai 2007, prezenţa la referendum a fost de 44,45%. La referendumul pentru modificarea Constituţiei, organizat odată cu alegerile prezindeţiale din 2009, prezenţa a fost de puţin peste 50%.

Situaţia nu este însă atât de simplă pe cât pare. Pentru că, la Curte, a fost contestat un proiect de lege care modifică legea referendumului. Săptămâna trecută, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă cvsiidentică cu actul normativ discutat astăzi de Curtea Constituţională. Prin urmare, Curtea nu s-a pronunţat asupra ordonanţei de urgenţă care produce efecte, ci asupra proiectului de lege care nu le produce.

Este neclar dacă efectele deciziei Curţii se pot răsfrânge şi asupra ordonanţei de urgenţă a Guvernului. Dacă nu se răsfrâng, Guvernul poate merge înainte cu propriile-i reglementări în această materie, adică preşedintele să fie demis cu voturile "pentru" a jumătate plus unul din numărul celor care vin la vot, fără să se ţină seamă de vreun prag.

Nota redacţiei: Datele pe care Direcţia de Evidenţă a Populaţiei le-a transmis Autorităţii Electorale Permanente cu ocazia alegerilor locale din 10 iunie indică faptul că pe listele electorale permanente erau înscrişi la 30. 03. 2012 un număr de 18.330.595 alegători (adică cetăţeni cu drept de vot).

Este greu de presupus că listele electorale pot fi actualizate în trei săptămâni cu numărul real al cetăţenilor cu drept de vot. Recensământul de anul trecut indică faptul că în România mai sunt 19,6 milioane de locuitori, ceea ce ar înseamna că cetăţenii cu drept de vot (peste 18 ani şi fără a avea libertăţile civile îngrădite) sunt în jur de 12-13 milioane. Dar rezultatele recensământului nu sunt definitive.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO