Politică

Desemnarea Comisiei SIE, luata de la capat

09.03.2005, 00:00 16

Liderii grupurilor parlamentare vor lua de la capat negocierile asupra componentei Comisiei de control a activitatii Serviciului Roman de Informatii (SIE) intrucat la votarea nominala in Parlament a fost incalcata Legea de functionare a SIE.


Potrivit legii, din Comisia SIE ar tre-bui sa faca parte trei deputati si doi senatori, regula incalcata insa intrucat partidele parlamentare au nominalizat si votat in Parlament Comisia SIE in formula un senator si patru deputati. Prin urmare, secretarul Camerei Deputatilor, Titus Gheorghiof, a anuntat ca votul dat in Parlament, in urma cu doua saptamani, este nul si procedura va fi luata de la capat.


Desemnarea Comisiei SIE, una dintre cele mai importante din Parlament, parcursese in mare parte traseul legislativ. Urma ca in prima sedinta comuna cei cinci parlamentari ai Comisiei sa depuna juramantul. In varianta votata in plen, au fost desemnati in Comisia SIE senatorul George Cristian Maior, deputatul Constantin Nita, ambii de la PSD, deputatii Claudiu Zaharia, de la PNL, Romeo Raicu, de la PD si Daniela Buruiana de la PRM.


Liderul deputatilor PNL, Eugen Nicolaescu, a declarat ca ieri, in sedinta conducerii celor doua Camere ale Par-lamentului, reprezentantii PSD si PRM au sustinut modificarea legii SIE in sensul eliminarii restrictiilor legate de numarul de senatori si deputati. Alianta PNL-PD se opune acestei initiative, afirma Nicolaescu, argumentand ca nu este de acord "sa schimbam o lege pentru un singur om".



Raportul senatori-deputati este motivul invocat oficial pentru refacerea Comisiei SIE. Surse din Biroul Permanent al Camerei Deputatilor afirma ca, in fapt, directorul SIE a trimis Parlamentului o scrisoare in care precizeaza ca doi dintre cei cinci membri ai Comisiei SIE "nu vor putea avea certificate de securitate". Nu au fost nominalizati cei doi parlamentari.



In absenta certificatelor de securitate eliberate nominal de ORNISS, parlamentarii nu au acces la documente calificate drept secrete de serviciu si nici la documente tip NATO. Prin urmare, pozitia lor in Comisie SIE ar fi mai degraba formala.



Certificatele de securitate sunt eliberate in baza unor verificari riguroase privind relatiile personale, de serviciu. Este verificata, de asemenea, relatia cu fosta Securitate. Cei care au facut politie politica pentru fosta Securitate sau au spionat impotriva statelor membre NATO nu primesc asemenea certificate de securitate. mirela.luca@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24