Politică

Madgearu nu sta mult intr-un loc

04.03.2003, 00:00 42

Serban Madgearu si-a anuntat oficial demisia din Consiliul National al Audiovizualului (CNA), ieri, intr-o conferinta de presa. "Foarte multa lume m-a intrebat de ce plec. Vreau sa precizez ca am ezitat foarte mult sa primesc acest nou mandat, in noiembrie, mai ales ca intre timp primisem mai multe oferte", a declarat Serban Madgearu, adaugand ca se teme sa stea prea mult intr-un loc. Fostul presedinte al Consiliului a mai precizat ca decizia sa nu a fost rezultatul nici unei presiuni, nici al polemicilor din sedintele CNA. "Nu s-au facut nici un fel de presiuni asupra mea. Dupa ce am ramas in Consiliu mi-am dat seama ca e greu sa raman pe un scaun care, dupa experienta ca presedinte, devenise prea confortabil pentru mine. In plus, m-am decis sa fac eu ceea ce le spuneam mereu altora sa faca", a mai afirmat Serban Madgearu. El a adaugat ca in calitate de director general al postului de televiziune Pax TV va incerca sa demonstreze ca obiectivul CNA pentru 2003 - Audienta fara violenta - este un pariu foarte greu dar care poate fi castigat. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24