Politică

O alta lege cu iz electoral a trecut de Senat

13.04.2007, 20:30 18

Plenul Senatului a adoptat ieri un proiect de lege initiat de PRM, prin care tichetele de calatorie cu reducere de 50% pentru pensionari, pe calea ferata, mijloacele de transport intern sau naval, care nu au fost utilizate, sunt convertite, la cererea beneficiarului, in contravaloarea lor in bani. Guvernul nu a sustinut initiativa legislativa, motivandu-si decizia prin faptul ca exista deja un act normativ care prevede compensarea in bani a tichetelor de calatorie neutilizate incepand cu anul 2008. Dupa adoptarea in Senat, proiectul de lege va ajunge pe masa deputatilor, Camera Deputatilor fiind for decizional in acest caz. In ultima vreme in Senat au trecut mai multe initiative care nu au fost sustinute de Guvern, dar care va obliga Executivul sa scoata bani din buzunar, daca ele vor fi adoptate si de Camera Deputatilor. Ultima dintre acestea a fost adoptata miercuri si obliga Guvernul sa construiasca case pentru fostii chiriasi din casele nationalizate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO