Politică externă

Kremlinul exclude posibilitatea unui nou razboi rece

23.02.2007, 18:05 15

Sergei Iastrzhembsky, consilierul presedintelui rus, a afirmat intr-un interviu acordat ieri cotidianului Rossiskaya Gazeta, ca discursul agresiv al lui Vladimir Putin tinut la conferinta pe probleme de securitate de la Munchen a fost mai degraba "un dus rece" decat o declaratie de razboi rece. Iastrzhembsky considera ca afirmatiile facute de Putin contineau informatii veridice pe care oficialii occidentali erau gata sa le discute doar cu usile inchise. "Iata de ce aceasta a avut efectul unui "dus rece" si nu al unui "razboi rece", a spus consilierul prezidential. "Rusia nu mai are rabdare sa le atraga atentia occidentalilor asupra discrepantei dintre declaratiile pe care le fac si actiunile pe care le intreprind. Discursul lui Putin de la Munchen a provocat ingrijorarea unui nou Razboi rece, dar Iastrzhembsky a exclus aceasta posibilitate. "Noi nu mai suntem intr-un conflict ideologic cu Vestul, Rusia s-a schimbat", a adaugat consilierul presedintelui rus. Putin afirmase la Munchen ca scutul antiracheta pe care SUA doresc sa-l instaleze in Europa Centrala ar putea declansa o noua cursa a inarmarilor, iar politica unilaterala americana nu tine cont de normele internationale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24