Politică externă

Reacţiile din lumea arabă cu privire la moartea lui bin Laden

Autor: Livadariu Andreea

02.05.2011, 23:30 249

Arabia Saudită, ţara în care s-a născut Osama bin Laden, asalutat ofensiva americanilor asupra locaţiei în care se aflaliderul Al-Qaeda şi speră că moartea temutului terorist va ajutaluptei împotriva terorismului şi va pune punct "gândirii eronate" ateroriştilor, potrivit agenţiei de ştiri Thomson Reuters.

"O sursă oficială a vorbit despre speranţa regatului ArabieiSaudite că eliminarea liderului organizaţiei teroriste Al-Qaeda vafi un pas important în susţinerea eforturilor internaţionale deluptă împotriva terorismului", scrie agenţia de stat de ştiri dinArabia Saudită, citată de Reuters. Totodată, oficialii de la Riyadhsperă că moartea lui bin Laden va avea ca efect destrămareacelulelor teroriste, dat fiind că liantul filosofiei Al-Qaeda numai este în viaţă.

În Yemen, în timp ce oficialii guvernului au salutat anunţuluciderii lui Osama bin Laden, forţele islamiste din sudul ţării auanunţat că moartea liderului terorist este "o catastrofă", scrieAFP.

Dacă reprezentanţii regimului Ali Abdallah Saleh, contestat pe planintern începând cu luna ianuarie şi care participă la acţiuniîmpotriva organizaţiei Al-Qaeda din Peninsula Arabia (AQPA), audeclarat: "Sperăm că moartea lui bin Laden va fi începutulsfârşitului terorismului", oficialii reţelei teroriste au spus că"această veste este o catastrofă pentru noi. Era părintele nostruspiritual" şi au anunţat o reuniune AQPA în sudul Yemenului.

Totodată, şeful Guvernului condus de mişcarea palestiniană Hamasdin Gaza, Ismail Haniyeh, a condamnat raidul american în care afost ucis Osama bin Laden. "Condamnăm asasinarea oricărui mujahedin(combatant islamic) şi a oricărui individ, musulman sau arab, şi îicerem lui Allah să îi ofere iertare", a declarat Haniyeh înGaza.

Potrivit oficialilor Hamas, "credem că este (asasinarea lui binLaden, n. red.) continuarea politicii de opresiune americanefondate pe vărsarea de sânge arab şi musulman".





Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO