Politică

Scrutin electoral pentru Parlamentul European, la 13 mai

27.10.2006, 19:21 15

La data de 13 mai anul viitor se vor organiza alegerile pentru Parlamentul European, au hotarat ieri liderii grupurilor parlamentare de la Camera Deputatilor impreuna cu premierul Calin Popescu-Tariceanu.
In urma dezbaterilor, reprezentantii tuturor partidelor au fost de acord ca pana la aceasta data este destul timp pentru adoptarea legii privind alegerile pentru PE de catre Parlament si se vor putea face pregatirile necesare organizarii acestor alegeri.
Alegerile pentru Parlamentul European nu sunt privite in restul statelor membre drept un exercitiu electoral cu miza mare, insa acestea reprezinta un prim test, o sondare obiectiva a electoratului cu privire la preferintele politice inaintea alegerilor la nivel national.
Alegerile pentru desemnarea europarlamentarilor romani nu se vor suprapune in niciun caz cu organizarea unor eventuale alegeri anticipate, au mai hotarat reprezentantii partidelor. Premierul Calin Popescu-Tariceanu si presedintele PSD, Mircea Geoana, au motivat aceasta hotarare declarand ca practica europeana interzice suprapunerea alegerilor europene cu alte alegeri sau referendumuri pentru a nu exista riscul ca subiectele locale sa domine subiectele europene. Tariceanu considera ca intreaga atentie trebuie indreptata acum spre alegerile pentru PE deoarece "chestiunile europene sunt putin cunoscute si este nevoie de un efort intens de a atrage, de a sensibiliza opinia publica, referitor la importanta acestor alegeri, pentru ca altfel riscam sa avem o rata scazuta de participare la alegeri".
Tariceanu a mai declarat ca alegerile anticipate nu sunt de dorit, o tara fiind apreciata pentru stabilitatea politica de care da dovada si pentru "joaca de-a alegerile anticipate".
"Sa stiti ca nu suntem numai noi pe lumea asta. Ne privesc si strainii, in egala masura, si isi pun intrebari in legatura cu capacitatea Romaniei de a-si asuma rolul european in viitor", a mai spus Tariceanu, completand ca repetarea subiectului anticipatelor "creeaza de multe ori si o anumita incertitudine, nu numai la nivelul cercurilor politice si diplomatice, dar si in mediul de afaceri".
Liderul PSD, Mircea Geoana, a declarat ca ar fi existat posibilitatea amanarii alegerilor pentru PE pana la toamna pentru a organiza alegeri anticipate in aceasta primavara, "dar se pare ca la nivelul partidelor parlamentare prima preferinta -cea a organizarii alegerilor europene - a fost mai puternica." In conditiile in care toate partidele parlamentare au fost de acord pentru organizarea lor, Geoana a adaugat ca "a devenit evident ca este putin probabil ca alegerile anticipate sa aiba loc in prima jumatate a anului 2007".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO