Prima pagina

BNR a renuntat sa mai plaseze rezerva in titluri americane

26.08.2003, 00:00 13



Pana in 2000 titlurile de valoare americane au reprezentat principala directie in care s-au dus banii din rezerva Bancii Nationale a Romaniei. De atunci incoace ponderea acestora in plasamentele BNR a scazut dramatic, BNR indrepandu-si ochii spre titlurile de valoare in euro. De altfel, moneda unica europeana a inceput sa "atarne" din ce in ce mai greu si in rezerva valutara.



La sfarsitul lui 2000 ponderea detinuta de titlurile emise de agentiile guvernamentale americane, in totalul portofoliului de titluri de valoare ale BNR, era de 53%. In valoare absoluta, BNR avea 1,97 miliarde de dolari in titluri de valoare. Un an mai tarziu, in portofoliul de titluri care crescuse la 3,2 miliarde de dolari, instrumentele de economisire americane aveau o pondere de 22%.



In 2002 trendul de scadere a continuat, la sfarsitul anului ponderea fiind de 16%. Scaderea cea mai drastica s-a inregistrat in prima parte a acestui an cand titlurile emise de agentiile guvernamentale americane au ajuns la o pondere de numai 1,2% in totalul portofoliului de titluri de valoare al BNR care ajunsese la un echivalent de 5,3 miliarde de dolari.



"Ponderea detinuta de titlurile emise de agentiile guvernamentale in totalul portofoliului de titluri de valoare a BNR a fost diminuata, ca urmare a scaderii atractivitatii acestei categorii de active, incepand din 2000", a declarat pentru ZF Lia Tase, director operatiuni de piata din BNR si cea care se ocupa cu administrarea rezervei valutare a BNR.



In raportul anual al bancii centrale pe 2001 se mentioneaza ca plasamentele au fost facute la agentiile guvernamentale americane Freddie Mac si Fannie Mae, ci doi giganti ipotecari americani.



In primavara acestui an la Freddie Mac a izbucnit un scandal important datorita descoperirii unor nereguli contabile. Mai multi directori au fost atunci demisi, iar pretul titlurilor emise de agentia guvernamentala americana a scazut puternic. Pe piata au aparut informatii potrivit carora Banca Centrala Europeana ar fi sugerat bancilor din zona euro sa-si reduca ponderea detinuta de titlurile acestor agentii guvernamentale americane in rezervele valutare.



Banca Nationala a Romaniei spune ca decizia reducerii ponderii acestor instrumente in totalul rezervei nu are nici o legatura cu scandalul de pe plan international. Motivul a fost doar ca aceste titluri au ajuns la scadenta si nu au fost cumparate altele, pentru ca dobanda era mica.



"Titlurile au ajuns la scadenta si practic nu le-am reinnoit", a declarat Cristian Popa, viceguvernator al BNR.



Incepand cu 2000 in SUA dobanzile au scazut puternic ceea ce a facut ca titlurile americane sa devina mai putin atractive fata de cele emise in euro unde dobanda era mult mai mare.



Titlurile de valoare au ponderea cea mai mare in totalul rezervei valutare a BNR. La sfarsitul lui iunie rezerva valutara se situa la 6,2 miliarde de dolari, titlurile de valoare avand o pondere de 86%. BNR si-a mai plasat rezerva in depozite si disponibil la alte banci straine care la mijlocul acestui an aveau o valoare de 642,9 milioane de dolari. Disponibilul la FED (Banca Centrala Americana) era de 49,7 milioane de dolari, iar disponibilul la Banca Reglementelor Internationale (BRI) era echivalentul a 178,9 milioane de dolari.



Din 2000 BNR si-a schimbat strategia de plasare a rezervei in sensul ca a preferat instrumentele in euro deoarece Romania s-a imprumutuat din ce in ce mai mult tot in euro. cristian.hostiuc@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24