„Puteţi să ne puneţi şi un cartof în cutie, că noi tot îl primim”, mi-a spus la telefon angajatul unei companii, când l-am întrebat dacă pot returna un produs cu ambalajul rupt, cumpărat online. A fost doar unul dintre numeroasele exemple de nepăsare la adresa companiei pentru care lucrau pe care le-am văzut în ultima vreme în rândul angajaţilor din mai multe businessuri cărora am ajuns să le fiu client.
De vreo două luni renovez, prin urmare am devenit vizitator fidel şi frecvent al tuturor lanţurilor de materiale de construcţii şi bricolaj prezente pe piaţă. Şi cum de multe ori mi-am încheiat ziua ca ultim client rămas în magazin, pe la raionul de gresie şi faianţă, sanitare ori parchet, am ajuns să cunosc angajaţii de la fiecare categorie. Am asistat în aceste săptămâni la multe ridicări neputincioase din umeri, însoţite de „habar n-amuri” oneste şi hotărâte. Dar mai ales, şi cel mai adesea, am primit sfaturi dezinvolte de a merge în altă parte. „Nu îi cumpăraţi pe-ăştia, că nu-s buni, mergeţi şi cumpăraţi de la X magazin”, îmi spunea
unul dintre angajaţi despre nişte robineţi, recomandându-mi călduros competiţia. Povestea s-a repetat în mai multe magazine aparţinând mai multor companii multinaţionale. Mă duceam hotărâtă să cumpăr şi plecam descurajată. Şi poate aici era vorba de o priză, dar dincolo era vorba de 40 de metri de parchet care s-ar fi simţit la final de zi, când trăgeai linia vânzărilor.
M-am întrebat de ce sunt atât de înverşunaţi în „a nu ţine cu casa”. Oare cui aparţine vina? Să fie doar o crasă nepăsare a angajatului mărunt, o fraternizare absolută cu interesul clientului, ori să fie vina salariilor mici, managementului deficitar ori volumului mare de muncă şi a lipsei de personal ori de cunoştinţe?
Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro
