Profesii

Business Magazin. Cum a ajuns Alexandr Jeleascov, născut în Moldova dar plecat la Praga, managing director la platforma de livrări pentru firma cehească Packeta

Autor: Andra Stroe

28.01.2024, 14:51 109

Pentru Alexandr Jeleascov, managing director al platformei de livrări pentru comerţ online Packeta România, una dintre cele mai importante lecţii învăţate în carieră a fost că deciziile trebuie luate la momentul potrivit. În ceea ce-l priveşte, una dintre ele a fost să plece din Praga, oraş în care a locuit încă din adolescenţă, pentru a veni la Bucureşti să dezvolte operaţiunile localeale grupului. Ce i-a adus această experienţă?

M-am născut în anul 1989 în Republica Moldova, într-o localitate situată la doar câţiva kilometri de graniţa cu România. Eram foarte mic când am venit prima dată în România, la Galaţi, într-o excursie. Cred că a fost dragoste la prima vedere. M-au impresionat frumuseţea oraşului, faleza Dunării, magazinele şi cafenelele cochete situate pe mal. Diferenţa dintre atunci şi acum este semnificativă, de la cer la pământ. Deşi acum înţeleg prin comparaţie că totul era destul de gri, eu nu simţeam atunci acest lucru şi mi-a plăcut tot ce am văzut.” Cu toate că s-a născut în ţara vecină, ulterior familia lui s-a stabilit în Cehia, aşa că el a terminat liceul şi facultatea la Praga. După absolvire, a urmat o experienţă profesională de doi ani la filiala cehă a Packeta Group, „iar datorită performanţelor înregistrate, am fost desemnat în anul 2017 să vin în România pentru a dezvolta proiectul Packeta, atât la nivel local cât şi în regiune. La acea vreme, proiectul era cunoscut sub numele de Coletăria.ro.”

Făcând o comparaţie între România şi Cehia, executivul spune că ambele au trecut prin tranziţii economice semnificative în ultimele decenii, migrând de la sisteme socialiste la economii de piaţă, dar Cehia este cu un pas înaintea României. „Cehia a accelerat dezvoltarea pe mai multe paliere – de la infrastructură, transport, sistem de sănătate, sport, până la digitalizarea instituţiilor de stat şi a sectorului privat, şi are, astfel, un avantaj faţă de România. În domeniul comerţului onlie, în care activez, distanţă este mai mare. Doar un exemplu: câte magazine online din Cehia s-au extins pe piaţă din România şi câte invers? Estimez că raportul este 80% vs. 20%. Dar lucrurile se vor echilibra, pentru că piaţa de comerţ online din România devine tot mai puternică în Europa de Sud-Est, cu o creştere mai rapidă decât media globală, de 16,6% pe an.”

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO