Profesii

Deloitte: Femeile vor ocupa mai puţin de o treime din funcţiile de conducere din cadrul companiilor din sectorul serviciilor financiare până în 2030

Deloitte: Femeile vor ocupa mai puţin de o treime din...

Autor: Roxana Rosu

21.03.2022, 12:29 109

Femeile vor ocupa mai puţin de o treime (28%) din funcţiile de conducere din cadrul companiilor din sectorul serviciilor financiare până în 2030, analizând în funcţie de evoluţia de până acum, potrivit unui raport Deloitte.

Numărul femeilor în poziţii de conducere va creşte uşor, cu 4% în următorii opt ani, dar va fi în continuare sub nivelul de paritate.

Această creştere se află sub pragul ţintă de reprezentare în cadrul unui grup, o pondere de 30% fiind considerată nivelul minim de reprezentare care poate impulsiona schimbarea în cadrul unui grup mai larg, potrivit cercetărilor academice despre diversitate şi leadership.

Raportul subliniază, de asemenea, că efectul de multiplicare se aplică şi în domeniul serviciilor financiare, şi anume impactul pe care îl are numărul femeilor care fac parte din echipa de management de top asupra promovării altor femei din organizaţie în poziţii de conducere. În cazul în care companiile nu depun eforturi suplimentare în arii precum recrutarea, retenţia, planificarea succesiunii şi revenirea la locul de muncă, atunci decalajul dintre femeile care fac parte din echipa de management de top şi cele cu poziţii de manager de nivel inferior s-ar putea mări de la 9% în 2021 la 14% în 2030, mai arată raportul.

„Prezenţa femeilor în funcţii de top este de cele mai multe ori o sursă de inspiraţie, dar şi o sursă a efectului de multiplicare. În Europa, de exemplu, analizele Deloitte arată că promovarea unei femei în echipa de management de top corespunde promovării a trei alte femei în funcţii de manageri, aşadar, pentru a avea o forţă de muncă diversă, companiile pot începe prin a lua măsuri pentru îmbunătăţirea diversităţii la vârful organizaţiei”, a declarat Alexandra Smedoiu, Partener, Deloitte România, şi coordonatoarea programului SheXO Club.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO