Profesii

Jabbar Kanani îl numeşte pe Bogdan Dimcea la conducerea Agricover Distribution, firmă prin care distribuie inputuri agricole la peste 8.000 de fermieri, aflată pe poziţa de lider în sectorul de profil

Jabbar Kanani îl numeşte pe Bogdan Dimcea la conducerea...

Autor: Florentina Niţu

13.02.2023, 16:24 892

Grupul Agricover, unul dintre principalii jucători din agribusiness, îl numeşte pe Bogdan Dimcea, executiv cu o experienţă comercială şi operaţională de peste două decenii, în funcţia de director general al Agricover Distribution, companie care se ocupă de distribuţia de inputuri şi are 8.300 de clienţi fermieri în portofoliu. Anterior, poziţia aceasta a fost ocupată de Ghiţă Pinca, care îşi va continua activitatea în cadrul companiei, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Agricover Distribution.

„Mă bucur că am oportunitatea acestui nou pas în cariera mea în cadrul grupului Agricover, de care mă leagă o istorie îndelungată. În prezent, Agricover Distribution oferă fermierilor soluţii tehnologice avansate precum, seminţe certificate, produse de protecţie a plantelor, produse de nutriţie a plantelor, biostimulatori şi combustibili (...). Pe viitor, îmi voi dedica activitatea diversificării paletei de soluţii tehnologice oferite fermierilor, indiferent de dimensiunea exploataţiilor lor, pentru a contribui eficient la dezvoltarea unei agriculturi performante şi sustenabile”, a spus Bogdan Dimcea, director general al Agricover Distribution.

Bogdan Dimcea are o experienţă comercială şi operaţională de peste 22 de ani, câştigată în cadrul unor companii precum Coca-Cola HBC, Red Bull România, CHS, Aectra Agrochemicals, şi Agricover Distribution. Înainte de a fi numit director general al Agricover Distribution, acesta a ocupat funcţia de director de dezvoltare în cadrul companiei Agricover Technology. Prin noua poziţie îşi propune să crească businessul, care concurează pe piaţă cu firme precum Alcedo, Agrinvest sau Biochem.

Ghiţă Pinca va contribui la dezvoltarea strategiilor companiei, inclusiv prin dezvoltarea unor noi linii de afaceri care vor cuprinde o componentă semnificativă de inovaţie. „Mi-am dedicat ultimii 15 ani pentru ca Agricover Distribution să ajungă un lider în acest domeniu, astfel încât fermierii cu care colaborăm să primească produse şi servicii de calitate la un cost optim. Împreună cu Bogdan şi echipa sa vom continua să dezvoltăm afacerea, prin identificarea de noi soluţii inovatoare a căror adoptare de către fermieri să fie facilitată de sinergiile dezvoltate cu celelalte entităţi din Grupul Agricover”, a spus Pinca.

În 2021, Agricover Distribution a deservit peste 8.300 de clienţi fermieri, înregistrând venituri de 1,7 miliarde de lei din vânzarea de inputuri agricole, atât pentru cultura mare, cât şi pentru culturi speciale precum, cultura cartofului, pomicultură şi viticultură.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO