Profesii

Planificarea carierei - metoda Assessement Center

21.04.2003, 00:00 26

AIESEC Bucuresti, in parteneriat cu the HR Solutions, aduce in mediul universitar incepand din aceasta luna metoda Assessement Center, un instrument profesional utilizat in planificarea carierei. Assessement Center evalueaza capacitatile unei persoane de a-si demonstra cunostintele, abilitatile si indemanarile care sunt considerate a fi indispensabile pentru succesul intr-un anumit post. Aceste competente sunt evaluate printr-un set de exercitii pe care stundentii participanti le vor avea de rezolvat in cadrul acestui proiect, ele reprezentand simulari ale unor situatii reale din viata de zi cu zi. "In momentul in care vrei sa-ti faci un plan de cariera este foarte important sa stii unde vrei sa ajungi. Dar tot atat de important este sa stii unde te afli in momentul de fata si sa ai un sistem de referinta obiectiv la care sa te poti raporta. Si un Assessement Center tocmai asta face: iti arata unde esti acum si iti ofera informatii importante care sa te ajute in planificarea nu numai a componentei profesionale, ci si a celei personale", a spus Alexandru Gavan, coordonatorul programului de orientare in cariera pentru studenti FORWARD. In afara de evaluarea competentelor, studentii participanti la proiect vor avea si posibilitatea de a participa la Programul International de Practica al AIESEC, cat si de a fi recomandati pentru stagii de internship la companii bucurestene. Studentii se pot inscrie online la www.fwd.aiesec.ro



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO