Profesii

Rata şomajului a atins din nou un minim istoric. Peste 300.000 de persoane nu au încă un job

Rata şomajului a atins din nou un minim istoric. Peste...

Autor: Mihai Gongoroi, Andreea Tobias

03.03.2020, 12:44 138

Rata şomajului a scăzut cu 0,1% în prima lună din an de la 4,0% în decembrie şi a revenit la minimul istoric atins în august, de 3,9%, potrivit INS. Şomajul la bărbaţi s-a redus de la 4,7% la 4,3% în ianuarie.

Numărul şomerilor în vârstă de 15 - 74 ani estimat pentru luna ianuarie a anului 2020 a fost de 350.000 de persoane, în scădere atât faţă de luna decembrie, când erau 366.000 de şomeri, cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior, când erau 353.000 de persoane în şomaj.

Rata şomajului la bărbaţi a fost de 4,3% faţă de 3,3% în cazul femeilor.

Pentru persoanele adulte în vârstă de 25-74 ani, rata şomajului a fost estimată la 2,8% pentru luna ianuarie 2020. Şomajul a fost de 3,1% în cazul bărbaţilor şi 2,3% în cazul femeilor.

Pe categoria de vârstă 15-24 de ani nu există date pe ianuarie, însă şomajul pe decembrie în rândul tinerilor a fost de 17,7%.

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 66,6% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna ianuarie 2020.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO