Profesii

Supliment ZF Top Employers. Alexandru Şerban, Kellanova România: Vedem o nevoie tot mai acută a candidaţilor de a înţelege cine este viitorul lor angajator, ce valori are

Alexandru Şerban, Kellanova România: Am implementat recent o politică pentru abuzul domestic şi politicile pentru menopauză, fertilitate şi pierdere a sarcinii – suntem prima companie din România care a implementat aceste politici.

Alexandru Şerban, Kellanova România: Am implementat recent o politică pentru abuzul domestic şi politicile pentru menopauză, fertilitate şi pierdere a sarcinii – suntem prima companie din România care a implementat aceste politici.

Autor: Ramona Cornea

14.11.2023, 00:06 198

Candidaţii vor tot mai mult să înţeleagă cine este viitorul lor angajator, ce valori are, cum comunică cu angajaţii săi şi cu comunitatea, susţine Alexandru Şerban, HR director în cadrul companiei Kellanova România, parte din grupul Kellanova, cunoscut anterior ca Kellogg Company, o companie globală de snacks/gustări, cu un portofoliu de mărci precum Pringles, Cheez-It, Pop-Tarts şi altele.

„Vedem o nevoie tot mai acută a candidaţilor de a înţelege, pe lângă rolul şi eventualele responsabilităţi, cine este viitorul lor angajator – ce valori are, ce mediu de lucru oferă, cum este echipa, care sunt modalităţile prin care se conectează la angajaţii săi, cum se implică în comunitate etc. De aceea modul în care construim acest cadru de comunicare şi interacţiune între angajaţi este prioritar pentru noi şi implementăm constant acţiuni şi iniţiative care să creeze această coeziune şi sentimentul de apartenenţă la organizaţia din care facem parte”, a spus Alexandru Şerban.

La sfârşitul anului 2022, echipa Kellanova din Bucureşti era alcătuită din peste 300 de angajaţi, număr care a rămas relativ constant, suferind o uşoară descreştere în a doua parte a anului 2023, susţine el.

„Pentru centrul din Bucureşti, principalele arii de activitate continuă să fie cele de resurse umane, financiar şi logistică. Aşadar, planurile noastre de recrutare sunt direcţionate în special asupra unor potenţiali candidaţi cu specializări în aceste domenii. Cu toate acestea, în ultimii ani, portofoliul nostru de servicii s-a diversificat, incluzând în prezent şi departamente specializate de audit intern, TVA, invoice to cash etc., aşadar suntem deschişi mai multor tipuri de specializări”, adaugă reprezentantul Kellanova.

Atât în ceea ce priveşte recrutarea, cât şi retenţia angajaţilor, el crede că este vorba de un cumul de factori care influenţează această dinamică.

„Vorbim în primul rând de partea de compensare, ce include pachetul salarial şi beneficiile extra pe care le oferim angajaţilor noştri. Avem un pachet complex de beneficii, pe care le-am gândit şi pe care le dezvoltăm constant în încercarea de a răspunde cât mai bine unui număr cât mai mare de nevoi pe care le au colegii noştri. Avem un pachet complet care se uită la bunăstarea şi sănătatea angajatului dintr-o perspectivă holistică: sănătate fizică, mentală, financiară şi socială.”

În plus, unul dintre beneficiile aduse de perioada pandemiei este programul de lucru flexibil şi libertatea angajaţilor de a lucra de oriunde doresc, inclusiv din afara ţării, pentru o anumită perioadă, susţine Alexandru Şerban.

„Aşadar, colegii noştri au posibilitatea de a-şi adapta programul în funcţiile de nevoile lor, fără a le fi impus un număr de zile/săptămână în care să fie prezenţi la birou. Nu în ultimul rând, vorbim despre cultura organizaţiei şi climatul de muncă.”

În completarea beneficiilor extra salariale, el spune că organizaţia pe care o reprezintă vine şi cu alte politici în sprijinul angajaţilor.


Alexandru Şerban, HR director, Kellanova România:

„Încercăm să creăm un spaţiu sigur pentru a discuta subiecte sensibile şi personale, care afectează deopotrivă femeile şi bărbaţii, de aceea am implementat recent o politică pentru abuzul domestic şi politicile pentru menopauză, fertilitate şi pierdere a sarcinii – suntem prima companie din România care a implementat aceste politici, în 2022, prin care oferim zile libere plătite pentru astfel de situaţii. (...) Ne dorim ca angajaţii noştri să simtă că fac parte din echipă, că fiecare are contribuţia proprie la construirea acestei culturi si sperăm ca acest lucru să fie vizibil şi pentru candidaţi”, a concluzionat reprezentantul Kellanova România.


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO