Profesii

Un hub pentru competiţii de roboţi destinat viitorilor ingineri a fost lansat ieri la Politehnică

Autor: Mihaela Pascari

04.10.2016, 20:00 483

„Scopul proiectului este de a creşte cât mai mulţi ingineri în ţară. Vrem să avem oameni care să ducă rachete pe alte planete“.

Un hub destinat elevilor pasionaţi de robotică, ce va fi centrul unui proiect care implică cluburi create în circa 40 de licee din ţară, a fost lansat ieri în cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti. Proiectul în valoare de aproape 60.000 de euro îşi propune să încurajeze elevii de liceu să utilizeze principii de inginerie în domeniul roboticii printr-o competiţie organizată pentru elevii din toată ţara.

„Scopul proiectului este de a creşte cât mai mulţi ingineri în ţară. Vrem să avem oameni care să ducă rachete pe alte planete“, a spus Bogdan Enoiu, preşedinte al Asociaţiei Naţie prin Educaţie şi manager general în cadrul agenţiei de publicitate McCann Bucureşti.

Hubul amenajat în incinta Universităţii Politehnice din Bucureşti (UPB), în clădirea Facultăţii de Inginerie şi Managementul Sistemelor Tehnologice, destinat elevilor care vor participa în cadrul competiţiei a fost reamenajat cu o investiţie de 60.000 de euro, resurse investite în mobilier, unelte, calcu­latoare sau imprimante 3D.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO