Proprietăţi

Centru auto în mall: încercarea Grand Arena de a atrage vizitatori. Din decembrie vine şi Decathlon

Centru auto în mall: încercarea Grand Arena de a atrage vizitatori. Din decembrie vine şi Decathlon

La momentul deschiderii, martie 2009, Grand Arena a avut cel mai slab grad de ocupare, doar 80 din cele 180 de magazine având chiriaşi

Autor: Cristi Moga

22.11.2010, 23:56 421

Zona de sud a Capitalei, în jurul cartierului Berceni, este ceamai competitivă în ceea ce priveşte centrele comerciale. După CityMall şi parcul comercial Vitantis, în 2009 a fost inaugurat şiproiectul Grand Arena, iar în luna februarie a acestui an EMCT şiSparkassen au inaugurat mallul Sun Plaza, cel mai mare din zonă şivăzut de consultanţi drept proiectul dominant din sudulCapitalei.

Cu toate acestea, francezii care controlează Grand Arena augăsit în continuare resurse pentru a atrage noi chiriaşi în cadrulproiectului - Norauto şi Decathlon fiind de asemenea două brandurifranţuzeşti, aflate în plin proces de expansiune pe piaţalocală.

"Este neobişnuit pentru noi să deschidem în interiorul unuimall, dar sunt sigur că vom avea vânzări bune, cel puţin pe parteade anvelope", au spus reprezentanţii Norauto, care au deschisvineri cel de-al treilea centru din Bucureşti, după cele dinparcarea hipermarketului Carrefour din Militari şi centrulcomercial Iris din Titan.

Vineri dimineaţa, la ora deschiderii, primii curioşi păşeau încentrul Norauto, "atraşi" poate şi de mirosul de anvelope care sesimţea pe aleile Grand Arena, unde se află, potrivit informaţiilorexistente, primul centru auto în interiorul unui mall.

Norauto a închiriat un spaţiu de circa 350 de metri pătraţi laparterul proiectului şi are un alt spaţiu exterior, cu o suprafaţăegală, pentru activităţile de service. Pe de altă parte, laînceputul anului în Grand Arena nu mai era niciun spaţiu de joacăpentru copii.

În prezent, o suprafaţă mare din etajul superior al centruluicomercial este ocupat de două locuri de joacă, în timp ce la partera fost amenajat un alt spaţiu cu tobogane pentru cei mici. La oreledimineţii însă, spaţiile nu aveau încă utilizatori.

Şi nici spaţiile comerciale de la parter nu sunt integralocupate. Dacă la etaj au mai rămas doar cinci-şase cafenele şifast-food-uri, printre care Spring Time şi Swiss Grill, la parterau fost eliberate noi spaţii.

"Avem mai multe spaţii goale chiar în faţa intrării înDecathlon, care va fi inaugurat pe 7 decembrie. Credem că acesteavor fi ocupate după deschiderea magazinului, în condiţiile în carene aşteptăm ca Decathlon să crească puternic traficul în zonă", auspus reprezentanţii Grand Arena.

În cadrul magazinului din centrul comercial Militari Shopping,primul deschis de Decathlon în România, francezii au avut anultrecut vânzări lunare de 1 milion de euro, potrivit datelor de laMinisterul Finanţelor, în timp ce numărul zilnic de vizitatori adepăşit în medie 5.000 de oameni, potrivit estimărilor ZF.

În Grand Arena mai sunt funcţionale un hipermarket Carrefour şimagazine precum Deichmann, Kiabi, Intersport, Altex sauSephora.

Rezultatele financiare obţinute de proprietarii proiectului suntînsă sub nivelul aşteptărilor, ţinând cont că etajul doi alproiectului are un grad foarte redus de utilizare. Cu toateacestea, familia Harfi, care controlează firma Euroinvest Intermed,proprietarul mallului, a apelat la bancă pentru doar circa 20% dininvestiţia anunţată în proiect (187 de milioane de euro), accesândun credit de 35 de milioane de euro de la UniCredit.

Anul trecut Euroinvest Intermed a înregistrat venituri de 5,6milioane de euro, în nouă luni de funcţionare a Grand Arena,potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor Publice.

Zona de sud a Capitalei, în preajma Grand Arena, reprezintă unuldintre cele mai importante poluri comerciale din oraş, pe o rază decirca un kilometru putând fi găsite unităţi cash & carry alecompaniilor Metro şi Selgros, magazine de bricolaj OBI, Hornbach şiDedeman, precum şi un hipermarket Real.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels