Centrul comercial Băneasa din nordul Capitalei, controlat deomul de afaceri Gabriel Popoviciu, va avea din toamnă primulcompetitor direct, ca urmare a finalizării parcului de retail dincadrul proiectului Colosseum de pe Şoseaua Chitilei, în care vor fiinaugurate magazine ale retailerilor Carrefour, Leroy Merlin şiAltex.
Vedeţi aici o galerie FOTO cu mall-ulColloseum
Francezii de la Carrefour, cel mai mare jucător de pe piaţahipermarketurilor, au reconfirmat faptul că magazinul de 8.000 demetri pătraţi din Colosseum are inaugurarea programată pentru lunaseptembrie a acestui an, în timp ce un alt magazin Carrefoururmează a fi deschis în luna octombrie, la Botoşani.
Colosseum şi Băneasa se află la o distanţă de circa cincikilometri unul de altul, dar în prezent cei mai apropiaţi"competitori" pentru proiectul deţinut de Gabriel Popoviciu sunt lacirca 10 kilometri depărtare, respectiv mallul Cotroceni Park şiUnirea Shopping Center.
Proiectul Băneasa, cel mai mare parc comercial din România, a fostcel mai "protejat" de competitori în ultimii trei ani, perioadă încare în restul zonelor din oraş au fost ridicate nouă centrecomerciale. Magazinul Carrefour şi galeria comercială Feeria dinBăneasa sunt deschise de aproape cinci ani, în timp ce mallulBăneasa Shopping City va avea trei ani de la inaugurare în lunaaprilie.
Atât hipermarketul, cât şi mallul au în prezent printre cele maibune vânzări din reţeaua Carrefour, respectiv dintre mallurileCapitalei, astfel că apariţia unui competitor este justificată.
"Dezvoltatorul proiectului (Colosseum - n.red.), compania NovaImobiliare, a anunţat livrarea proiectului în două etape. Ceadintâi presupune finalizarea parcului de retail de 53.000 de metripătraţi, finanţat de Bank of Cyprus. Lista chiriaşilor include numemari precum Carrefour şi Altex, dar şi primul magazin de bricolajLeroy Merlin din România. Lucrările la parcul de retail sunt înderulare, deschiderea fiind programată pentru septembrie 2011.Agenţii King Sturge şi Jones Lang LaSalle intermediază închiriereaultimelor spaţii comerciale disponibile", au anunţat reprezentanţiiCarrefour.
Acesta va fi al optulea hipermarket Carrefour din Bucureşti şiunitatea cu numărul 24 la nivel naţional. Francezii sunt cei maiextinşi operatori de hipermarketuri în Capitală, unitatea dinColosseum urmând a fi situată la jumătatea distanţei dintremagazinele din Militari (Chiajna) şi Băneasa.
Atât dezvoltatorii proiectului Colosseum, un grup de investitoribritanici cu origini greceşti, cât şi cei ai Băneasa plănuiesc noifaze de dezvoltare pentru a deveni mai atractivi pentruclienţi.
Băneasa are în prezent avantajul de a găzdui singurul magazin demobilier IKEA din România şi numeroşi retaileri internaţionali deîmbrăcăminte în cadrul mallului. În plus, tot în luna septembrie arurma să fie finalizată şi zona de entertainment, un cinematograf cu13 săli şi spaţii pentru biliard şi bowling.
Pe de altă parte, dezvoltatorii Colosseum îşi propun să deschidă în2013 unul dintre cele mai mari malluri din Europa, cu food-court,multiplex şi trei artere comerciale, toate pe o suprafaţă de137.000 de metri pătraţi.
Pentru zona de nord mai sunt anunţate şi alte proiecte, precum AFIGolden City, Victoria City sau Floreasca City, dar în prezent laniciunul dintre aceste malluri nu sunt realizate lucrări deconstrucţie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels