Pagina verde. Cum se face colectarea selectivă a deşeurilor în Europa? „Dacă nu colectezi corect, rămâi cu gunoiul la poartă. Oamenii chiar urmăresc să recicleze cât mai mult posibil“

♦ Ziarul Financiar a vorbit cu mai mulţi români stabiliţi în diferite ţări europene despre obiceiurile locale de colectare selectivă a deşeurilor şi despre cum s-au adaptat regulilor. Răspunsurile lor pot sta mărturie că, acolo unde există legi şi sancţiuni, un sistem poate să funcţioneze fără probleme majore.

Tomberoane separate, şi nu doar ca o opţiune personală, ci din nevoia de a respecta legea, separare riguroasă a deşeu­rilor, colectarea deşeurilor speciale la centre dedicate, costuri mari pentru salubritate şi amenzi usturătoare pentru încălcarea normelor – aşa arată, în linii mari, obiceiurile de colectare a deşeurilor în mai multe ţări europene.

În vreme ce în România gunoaiele zac adesea pe stradă, în parcuri sau în lacuri, în ţări ca Olanda poţi primi o amendă considerabilă chiar şi atunci când laşi o cutie de carton lângă tomberon, şi nu în el.

De teama amenzilor, nimeni nu-şi permite să nu arunce gunoiul unde şi cum trebuie, operatorii de salubritate fiind şi ei vigilenţi atunci când merg să ridice sacii cu deşeuri de la cetăţeni.

Ce soluţii funcţionează în străinătate pentru o colectare selectivă mai bună? De cine depinde viaţa în oraşe curate, fără gunoaie pe străzi şi mirosuri înţepătoare?

„Dacă nu respecţi colectarea selectivă şi pui cumva resturi menajere la plastic, să zicem, maşina de gunoi nu ridică deşeurile şi te lasă cu gunoiul în faţa casei“, spune un cuplu de români stabiliţi în Freiburg, Germania.

Cei mai mulţi dintre cei plecaţi din România şi stabiliţi în alte ţări spun că, obişnuiţi cu lejeritatea regulilor de acasă, nu au acordat atenţie colectării selective în ţările în care au ajuns, însă un avertisment sau chiar o amendă i-au făcut să fie mai atenţi, semn că totul stă în obişnuinţă şi nevoia de conformare la un sistem care funcţionează bine.

„La început, când nu eram familiarizat cu sistemul, am lăsat odată la tomberon o cutie de carton pe care erau lipite nişte etichete de plastic. Firma de salubritate nu a luat sacul, ci mi-a lăsat o etichetă pe el, cu mesajul că trebuie să le separ. Am făcut asta, iar data următoare deşeurile au fost luate“, spune Răzvan, un tânăr care locuieşte de mai mulţi ani în Zürich.

În România, se discută de multă vreme despre nevoia înăspririi regulilor privind colectarea deşeurilor, în paralel cu necesitatea îmbunătăţirii infrastructurii de colectare.

Aplicarea principiului potrivit căruia fiecare cetăţean să plătească pentru cantitatea de deşeuri pe care o generează – cunoscut ca „Pay as you throw“ – ar putea fi o măsură eficientă în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor, dacă toate municipalităţile ar aplica-o, spun unii jucători din domeniul salubrităţii.

Introducerea sistemului „Plăteşti pentru cât arunci“ (de la „pay as you throw“ – PAYT) este o soluţie discutată de mult timp şi recomandată de Comisia Europeană pentru îmbunătăţirea managementului deşeurilor.

Deşi au existat mai multe iniţiative legislative pe această temă în România, până în acest moment nu a fost luată o decizie unitară referitoare la implementarea acestui principiu. Astfel, doar unele unităţi administrativ-teritoriale au ales să-l aplice.

Dincolo de lipsa unei infrastructuri şi a unui cadru legislativ riguros, o mare parte din problemele care ţin de gestionarea deşeurilor vine din atitudinea cetăţenilor, mulţi dintre ei nepunându-şi problema legată de ce se întâmplă cu deşeurile pe care le generează. Drept urmare, România nu trimite spre reciclare nici măcar 10% din cantitatea de deşeuri generate, în condiţiile în care ţinta este ca maximum 10% să fie depozitat în gropi de gunoi.

Ziarul Financiar a vorbit cu mai mulţi români stabiliţi în diferite ţări europene – zece la număr – despre obiceiurile locale de colectare selectivă a deşeurilor şi despre cum s-au adaptat regulilor. Răspunsurile lor pot sta mărturie că, acolo unde există legi şi sancţiuni, un sistem poate să funcţioneze fără probleme majore.

AUSTRIA

În Austria, gunoiul menajer se separă de plastic, carton, sticlă albă, sticlă colorată, maşinile de gunoi ridicându-le separat, în diferite zile ale săptămânii, conform unui calendar. „Mobilierul, deşeurile rămase în urma unor lucrări de şantier, dispozitivele electrice se duc într-un loc special amenajat pentru reciclare şi unde se plăteşte în funcţie de cantitate“, spune un cetăţean stabilit în Austria. El remarcă, de asemenea, că regulile sunt respectate în mod obişnuit, astfel că nu prea se ajunge la avertismente sau amenzi.

 DANEMARCA

„În Danemarca, mai exact în Copenhaga, procesul de colectare a deşeurilor se face la subsolul blocurilor. Există zone de colectare subterane, de unde se suge hârtia şi cartonul cu nişte dispozitive speciale. Vine o maşinărie ca o vidanjă şi, printr-un tub montat pentru a avea acces la subsol, printr-o gaură similară cu cele de canal, efectiv trage hârtia de acolo“, povestea în urmă cu câteva luni antreprenoarea Oana Opriş, fondatoarea brandului de textile Genuin.

 ELVEÅ¢IA

În Elveţia este foarte important ca toate deşeurile să fie puse acolo unde le este locul, altfel cetăţenii primesc mai întâi un avertisment şi apoi amendă. „La început, când nu eram familiarizat cu sistemul, am lăsat o dată la tomberon o cutie de carton pe care erau lipite nişte etichete de plastic. Firma de salubritate nu a luat sacul, ci mi-a lăsat o etichetă pe el, cu mesajul că trebuie să le separ. Am făcut asta, iar data următoare deşeurile au fost luate“, spune Răzvan, un tânăr care locuieşte de mai mulţi ani în Zürich.

El explică şi că inclusiv vecinii sunt vigilenţi şi, dacă remarcă nereguli în modul în care cineva îşi separă deşeurile, pot face sesizare. Pentru colectarea deşeurilor, cetăţenii îşi cumpără saci de la magazin, contra unor sume considerabile, astfel încât selectarea deşeurilor pe care le pun în ei se face cu rigurozitate, pentru că nimeni nu-şi permite să-i irosească.

 FRANÅ¢A

Colectarea deşeurilor în Franţa se face pe baza unui abonament anual în care sunt incluse două colectări la fiecare două săptămâni, deci patru colectări pe lună, pentru preluarea de cartoane, de deşeuri menajere, de sticlă şi plastic. Abonamentul mai include şi zece intrări pe an la Déchéterie – un centru de reciclare a deşeurilor, în care locuitorii pot duce deşeurile menajere şi care poate conţine adesea puncte de reciclare. Locurile sunt administrate de primăriile locale.

„Pubelele sunt verificate pentru a se vedea dacă respectă criteriile de colectare selectivă. În cazul în care nu le respectă, se lipeşte un colant pe pubela respectivă prin care eşti atenţionat că au conţinut inadecvat şi rămâi cu gunoiul la poartă. În acest caz, trebuie să te descurci cu gunoiul respectiv încă două săptămâni şi, bineînţeles, în timpul acesta să-l selectezi cum trebuie“, spune o româncă stabilită în oraşul Fontenay-le-Comte, din regiunea Pays de la Loire din Franţa. Tot ce înseamnă deşeuri de haine, mobilă, electrocasnice, materiale de construcţii merge la DÈchËterie, în limita celor zece intrări incluse în abonamentul anual. Orice intrare în plus peste cele zece se plăteşte.

 GERMANIA

„Locuim la curte într-un sat din Freiburg şi aici se ridică gunoiul o dată la două săptămâni, pentru că aşa am ales prin contract – aveam şi opţiunea ca gunoiul să fie ridicat săptămânal. În curte avem tomberoane separate pentru colectare selectivă - pentru plastic, pentru resturi alimentare, pentru plante şi resturile vegetale care rezultă când tundem gazonul, crengi, frunze, iarbă“, povesteşte o familie de români stabilită în Germania.

Pentru deşeurile de sticlă, există alte variante. Cele returnabile se duc la magazin, iar borcanele precum cele de castraveţi muraţi de exemplu se colectează la tomberoane speciale amplasate în localitate, separat în funcţie de culoarea sticlei ñ albă (transparentă), verde sau maro. „Dacă nu respecţi colectarea selectivă şi pui cumva resturi menajere la plastic, să zicem, maşina de gunoi nu ridică deşeurile şi te lasă cu gunoiul în faţa casei“, adaugă românii din Freiburg.

 GRECIA

Stricteţea nu caracterizează toate ţările europene, însă de cele mai multe ori spiritul civic este cel care dictează atunci când vine vorba de salubritate. Grecia este un astfel de exemplu. „În Atena, tot ce am văzut sunt nişte pubele galbene, albastre şi verzi, pe care este indicat ce fel de deşeuri trebuie aruncate în fiecare. Am văzut destul de des şi pubele pentru textile. În Creta, am închiriat la un moment dat o cazare care avea pubele separate pentru diferite categorii de deşeuri, iar aproape de casă exista un loc unde se intra cu cheie pentru a duce deşeurile reciclabile“, îşi aminteşte Andreia, o româncă ce a locuit în Atena timp de câteva luni.

Soluţiile pentru depozitarea deşeurilor i s-au părut la îndemână, adaugă ea, făcând ca întreg procesul de colectare şi predare să nu fie o corvoadă pentru cetăţean.

 ITALIA

Şi în Italia lucrurile stau în acelaşi fel, existând patru recipiente de colectare – pentru gunoi menajer, sticlă, plastic şi hârtie, cu zile diferite de colectare. Se verifică dacă deşeul este bine sortat, iar dacă nu, se aplică un avertisment şi apoi amendă, dacă e nevoie.

 MAREA BRITANIE

În Marea Britanie regulile nu sunt extrem de stricte, însă oricum fiecare cetăţean dispune de recipiente separate pentru colectarea deşeurilor pe categorii. „Avem trei tomberoane mari, unu pentru gunoi menajer, unu pentru garden waste (deşeuri vegetale – n. red.) şi resturi alimentare, compostabile şi unu pentru reciclare, mixt“, explică o tânără care locuieşte în Marea Britanie, în apropierea oraşului Birmingham.

 OLANDA

Şi în Olanda se pune un accent puternic pe economia circulară, fapt vizibil inclusiv în privinţa deşeurilor. „Oamenii de aici urmăresc să recicleze cât mai mult posibil din deşeuri şi, mai important, urmăresc ca deşeurile reciclate să reintre în producţie şi în economie. De aceea, sistemele şi infrastructura sunt gândite

într-un mod care face foarte uşor pentru oameni separarea gunoiului“, spune Petre-Alexandru, un student care locuieşte în Rijswijk, Olanda, de mai mulţi ani.

Pe aproape fiecare stradă există puncte de colectare, ghenele de gunoi sunt marcate cu tipul de deşeu pe care îl acceptă şi sunt proiectate astfel încât să nu atragă rozătoare şi să nu emane mirosurile neplăcute pe străzi. „Colectarea se face de obicei pe categorii de deşeuri – menajere, sticlă şi metale, şi deşeuri biodegredabile. Există şi puncte de reciclare pentru hârtie, produse electronice, sol, deşeuri chimice, chiar şi haine. Oamenii chiar fac efortul de a se deplasa la aceste puncte ca să returneze gunoiul strâns.“ Pentru debarasarea gunoiului pe stradă sau lângă ghena de gunoi sunt prevăzute amenzi consistente. „Am învăţat această lecţie anul trecut, când coşul de gunoi de lângă cămin era plin şi a trebuit să pun un carton pe marginea coşului. O săptămână mai târziu am primit amendă (grasă) şi poză cu proba, cartonul având numele meu scris pe margine“, spune Petre-Alexandru. Taxa de colectare a gunoiului în Olanda este destul de mare, fiecare locuinţă fiind nevoită să plătească între 300 şi 500 de euro pe an, în funcţie de numărul de persoane care au adresa acolo şi de regulile municipalităţii.

 SPANIA

În Spania, în zonele de case, dacă angajaţii de la salubritate deschid capacul tomberonului şi constată că deşeurile nu au fost sortate corespunzător, pur şi simplu îl lasă în faţa porţii şi merg mai departe, putând fi ulterior aplicate şi amenzi pentru cei cu domiciliul la adresa respectivă. În cazul blocurilor, amenda este adresată asociaţiei.

„La case, există tomberoane colorate, la fel ca în România, în timp ce unele blocuri au în subsol recipientele pentru gunoi menajer, iar cele pentru plastic, sticlă, carton sunt amplasate pe stradă“, spune o româncă ce locuieşte în Spania.