Un salariu pe zi

Un salariu pe zi. Un şef serviciu tehnic câştigă între 1.500 şi 1.900 de euro net pe lună

Un salariu pe zi. Un şef serviciu tehnic câştigă...

Autor: Ramona Cornea

15.08.2023, 00:05 376

Ana Vişian, marketing manager, bestjobs: „Angajatorii caută candidaţi cu o serie de calităţi şi competenţe atât din sfera managementului şi coordonării de echipe, cât şi tehnice, în domeniul construcţiilor.“

Un angajat pe poziţia de şef serviciu tehnic are un salariu care variază, în medie, între 1.500 şi 1.900 de euro net pe lună, arată datele de la platforma de recrutare online bestjobs.

„În cazul poziţiei de şef serviciu tehnic, angajatorii caută candidaţi cu o serie de calităţi şi competenţe atât din sfera managementului şi coordonării de echipe, cât şi tehnice, în domeniul construcţiilor, având în vedere că acest rol implică organizarea, coordonarea şi evaluarea activităţilor de execuţie a lucrărilor şi derulare a contractelor la nivelul societăţilor, făcând propuneri de optimizare şi îmbunătăţind continuu procesele. Printre competenţele căutate se numără experienţa relevantă în managementul proiectelor de construcţii, cunoştinţe de operare PC şi experienţă cu programe de realizare a devizelor, Oracle Primavera şi Microsoft Project. Totodată, cunoştinţele despre tehnologii de execuţie a lucrărilor de construcţii-montaj şi permisul de conducere categoria B sunt criterii obligatorii.

Oferta salarială pentru poziţia de şef serviciu tehnic este de 1.500 – 1.900 euro net”, spune Ana Vişian, marketing manager, bestjobs.  Printre cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale şi bonusuri specifice oferite pentru acest tip de loc de muncă sunt: tichete de masă, prime de sărbători, asigurarea transportului şi abonament la servicii medicale la clinică privată. În prezent, 1.297 de posturi vacante pentru poziţia de şef serviciu tehnic sunt disponibile pe platforma bestjobs dintr-un total de 35.000 de anunţuri de angajare active. Cele mai multe anunţuri de angajare pentru această poziţie sunt în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara. 

 

Ana Vişian,  marketing manager, bestjobs:

„Printre competenţele căutate se numără experienţa relevantă în managementul proiectelor de construcţii, cunoştinţe de operare PC şi experienţă cu programe de realizare a devizelor, Oracle Primavera şi Microsoft Project“.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Salariul rămâne criteriul central în selecția jobului, iar într-o piață a muncii tensionată, nu este ușor să atragi talente, mai ales în domeniile cele mai dinamice. Astfel, BestJobs extinde sprijinul acordat atât candidaților, oferindu-le informații salariale relevante, ei putând să facă o analiză completă pentru a-și determina valoarea în piață, dar și angajatorilor prin noul serviciu de tip agenție - HIRE
AFACERI DE LA ZERO