„La noi nu există profesionism în comerţ, nu există planificare, lucrăm din hei-rup în hei-rup. Comercianţii se trezesc în pragul verii că au nevoie de şepcuţe şi pălării de vară, şi stăm şi până la două noaptea. Ne-a spus un spaniol: dar voi nu înnebuniţi să lucraţi aşa?“
Sunt multe mămici din România care au auzit de căciuliţele şi pălăriile de copii Piticot - că doar vând 20.000 de bucăţi pe lună -, dar de Mihaela Popa şi Liliana Nigai sigur puţini au auzit.
„Ţineţi minte fesurile cu franjuri din anii ’90? Ei, noi le-am făcut. Ne-am dat seama că pe piaţă nu erau căciuliţe care să se încheie sub bărbie şi ne-am apucat de lucru“, povestesc ele.
Prezente ieri în studioul ZF Live (emisiune transmisă zilnic pe zf.ro între 12.00 şi 13.00), cele două tinere care au început de la două maşini de cusut şi au ajuns astăzi la 30 de angajaţi, 240.000 de articole produse pe an şi 250.000 de euro cifră de afaceri încep să vorbească liber abia după încheierea emisiunii.
Reţinute, li se pare curios să le întrebe cineva despre povestea afacerii lor. Nu se plâng de fiscalitate, de controale, de Garda Financiară, de birocraţie, aşa cum fac la tot pasul profesioniştii IMM-urilor, dinozauri din fruntea a tot felul de organizaţii care mimează reprezentarea firmelor mici ca Piticot Prod pentru a parazita fondurile statului.
Nu. Sunt dezamăgite, după ce au mai vizitat câteva ţări din jur şi câteva târguri de profil, că la noi nu există organizare şi profesionalism în afaceri, că nu îşi pot face o agendă de producţie din timp, că dispar magazinele de proximitate şi că intrarea şi menţinerea în lanţurile mari de retail costă enorm - „vă oferim de fapt un întreg magazin, este magazinul dumneavoastră“, li se spune, „trebuie să contribuiţi pentru birouri noi, pentru bonusurile de Crăciun ale angajaţilor, pentru punctele oferite discount!“.
În ce ţară aţi mai văzut hipermarketuri în mijlocul oraşelor ca la noi? - se miră ele.
150 de kilometri mai la nord, inginerul Mihai Cristinel a reuşit după patru ani de încercări să creeze un sistem de încălzire industrială a halelor şi spaţiilor mari pornind chiar de la nevoia de a încălzi o astfel de hală - de fapt un fost grajd al unei CAP - unde desfăşura o activitate de construcţii termopane, confecţii metalice. Şi-a dat seama că poate fi o piaţă pentru aceste aparate care folosesc lemnul sau rumeguşul drept combustibil şi a început să le perfecţioneze, până când a ajuns să vândă câte trei pe lună, iar în curând o să vândă câte unul pe zi. Povestea lui, tot la ZF Live.
Cei trei sunt exemple rare de antreprenori care produc în România şi nu importă. De 25 de ani, cel mai bun business în România este de import sau în cel mai bun caz de servicii (comerţ, bănci, asigurări). Chiar şi cel mai bogat om din România, Ion Ţiriac, din păcate nu se poate lăuda că are (deocamdată) o activitate de producţie în România. Avem într-adevăr un PIB de 140 de miliarde de euro, de cinci ori mai mare decât în anii ’90, dar datoria externă este de 100 miliarde de euro, de 100 de ori mai mare. Din cifra de afaceri totală a companiilor din România, jumătate este a străinilor. Lanţuri întregi de producţie s-au sfărâmat în România, iar din top 100 exportatori doar doi mai sunt cu capital local. Producţia e grea. Iar producţia sub propriul tău brand este cumplită. Ai nevoie de capital mare, te baţi cu mâna de lucru ieftină nu din China, ci din Vietnam, unde un salariu de 30$ pe lună este uzual. Cine mai produce azi ceva în România sub brand românesc este un erou al businessului, indiferent că face afaceri de 100.000 de euro sau de 10 mil. euro.
Dar despre Mihaela Popa, Liliana Nigai sau Mihai Cristinel nu e loc pe televizoare, unde se construieşte zi de zi realitatea paralelă a României. Agenda lor nu este interesantă pentru România declaraţiilor care sunt date azi şi mâine sunt contrazise sau uitate.
Cu ochii ţintă în televizor, România se scufundă, ameţită de vorbe, de proiecte de autostrăzi explicate de jurişti care aruncă cu miliardele de parcă nu am fi în ţara unde salariul minim este 150 de euro şi unde oamenii nu mai intră în magazine „pentru că nu mai au bani, doamnă!, produsele dumneavoastră sunt bune, vin special pentru ele, dar lumea a sărăcit doamnă, asta este“, după cum răspund proprietarii de magazine sau angrosiştii celor două antreprenoare îngrijorate de mersul vânzărilor.
Spitale în mizerie, câinii mişună în continuare fără oprelişti, poluare, tunuri de milioane de euro şi noi suntem hipnotizaţi de vorbe. O întreagă piesă de teatru se desfăşoară în faţa noastră şi nimeni nu explică cum cheltuie banii - unde sunt rapoartele promise despre modul de risipire a banilor publici pe bazine de înot, d-le Dragnea, unde sunt rapoartele despre risipa bugetului de 1,4 mld. euro pe an al CNADNR, d-le Şova? -, ci avem parte de teme zilnice aruncate ca să uităm că avem doar 4 milioane de salariaţi într-o ţară cu 10 milioane de oameni apţi de muncă şi că un milion dintre aceştia sunt plătiţi cu salariul minim pe economie.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.01.2014
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
