ZF 24

Asigurătorii au primit de două ori mai mulţi bani pentru capital decât băncile în nouă luni. Investitorii străini din banking şi asigurări au adus 148 mil. euro la capitalul entităţilor din România

Asigurătorii au primit de două ori mai mulţi bani...

Autor: Anelis Baciu

31.10.2016, 12:57 360

Raportul dintre bănci şi asigurători în ceea ce priveşte valoarea injecţiilor de capital primite în intervalul ianuarie-septembrie a acestui an s-a schimbat, companiile de asigurări primind cei mai mulţi bani de la acţionarii străini, respectiv 400 milioane de lei (90 de milioane de euro).

Valoarea injecţiilor din industria asigu­rărilor reprezenta la finalul lunii septembrie peste 60% din totalul sumelor vărsate la capital de investitorii străini în industria financiară.

Pe de altă parte băncile, în trecut campioane la primirea de capital de la acţionari, figurează cu majorări de capital în valoare de 235 mil. lei (53 mil. euro), la jumătate faţă de asigurători în primele nouă luni ale anului, potrivit datelor statistice agregate de ZF de la Registrul Comerţului.

În total, majorările de capital efectuate de investitorii străini care deţin businessuri în sectorul financiar românesc, în sectorul bancar, asigurări, leasing, pensii sau pe segmentul IFN-uri, au cumulat 655 mil. lei (148 mil. euro).

Schimbarea raportului dintre asigurători şi bănci în ceea ce priveşte plusul la capital s-a produs în al treilea trimestru, perioadă în care grupul bulgar Eurohold, acţionarul companiei de asigurări Euroins, a adus 200 mil. lei la capitalul firmei din România.

Injecţia de capital efectuată de bulgari face parte din angajamentul asumat al acţionarilor de a scoate compania din planul de redresare financiară impus de Autoritatea de Supra­veghere Financiară (ASF). Majorarea de la Euroins din luna august este cea mai mare de până acum. Înainte de majorare, Euroins avea un capital social de 230 mil. lei, ceea ce înseamnă că în prezent capitalul social a ajuns la peste 400 mil. lei.

Printre asigurătorii care au primit sprijin semnificativ de la acţionari se numără şi Asirom, compania figurând cu o majorare de capital în valoare circa 55 mil. lei în luna februarie. Grupul Vienna Insurance Group (VIG), acţionarul Asirom, a mai pompat circa 13 mil. lei în acest an la capitalul Omniasig, companie aflată tot în portofoliul său. Circa 44 mil. lei a adus la capital în acest an şi grupul francez AXA, care a bătut palma recent cu VIG pentru vânzarea operaţiunilor locale. O parte din majorarea de capital la AXA face parte din tranzacţia de preluare de către VIG, prin majorarea de capital acţionarii francezi suportând riscul unor posibile încheieri anticipate ale poliţelor.

În general, în asigurări acţionarii au fost nevoiţi să capitalizeze companiile locale din cauza cerinţelor mai dure de capital şi solvabilitate, Solvency II, valabile din acest an şi din cauza pierderilor mari. Anul trecut piaţa de asigurări a încheiat cu o pierdere netă de circa 260 mil. lei, de peste şapte ori mai mare decât în 2014. De altfel, industria locală de asigurări este de zece ani pe pierdere.

În ceea ce priveşte sectorul bancar, cea mai consistentă majorare de capital din intervalul ianuarie-septembrie a aparţinut Garanti Bank.

Acţionarii turci au adus puţin peste 100 mil. lei în luna iunie a acestui an, sumă ce va avea drept scopt susţinerea dezvoltării organice a băncii în perioada următoare, după cum au spus oficialii băncii. După majorare capitalul Garanti Bank a urcat la 1,2 mld. lei (270 mil. euro).

Pe lângă Garanti, printre băncile care şi-au întărit capitalul în ultimele luni se numără Credit Agricole, Patria Bank, Libra Interent Bank şi Idea Bank.

Este posibil ca în următoarea perioadă numărul băncilor care vor fi nevoite să aducă bani la capital să crească, având în vedere că iniţiativa legislativă privind conversia creditelor în franci elveţieni ameninţă profitabilitatea, dar şi solvabilitatea băncilor. Potrivit calculelor BNR, pierderea estimată la nivelul sistemului bancar ca urmare a conversiei ajunge la 2,4 mld. lei. Totodată, BNR afirmă că două bănci vor intra sub pragul minim de solvabilitate în cazul adoptării conversiei, în timp ce şase vor fi sub nivelul prudenţial. În aceste condiţii, aceste bănci vor fi nevoite să se capitalizeze.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO