ZF 24

BCR: Multe tendinţe negative invocate de Moody’s s-au inversat ori sunt în îmbunătăţire

BCR: Multe tendinţe negative invocate de Moody’s s-au...

Autor: Razvan Voican

19.07.2013, 09:00 331

Agenţia americană de evaluare financiară Moody’s a luat decizia de retrogradare a ratingului BCR pentru depozite pe termen lung pe baza unei analize făcute fără a avea discuţii cu managementul băncii şi fără a lua în calcul progresul înregistrat în programul de transformare, rezultatele financiare pe primul semestru sau iniţiativele anticipative de business, afirmă reprezentanţii celei mai mari bănci de pe piaţă. Moody’s a anunţat aseară retrogradarea ratingului pentru depozitele pe termen lung de la BCR de la nivelul Ba1 la Ba3, invocând între altele înrăutăţirea în continuare a calităţii activelor, aşteptările ca banca să aibă dificultăţi pe termen mediu pentru revenirea la profitabilitate sustenabilă sau posibilitatea ca BCR să aibă nevoie de capital suplimentar. BCR susţine că analiştii Moody’s ar fi avut o imagine mai clară asupra situaţiei băncii dacă ar fi aşteptat publicarea rezultatelor financiare pe S1, programată pe 30 iulie.

„Considerăm că acţiunea de rating se bazează mai degrabă pe câteva tendinţe economice, de piaţă şi financiare din perioada deja scursă, din care mai multe, dacă nu majoritatea s-au inversat în mod semnificativ sau sunt în proces de îmbunătăţire în prezent.“ Banca mai precizează că Moody’s acordă aceste ratinguri în mod nesolicitat, doar pe baza informaţiilor din mediul public, respectiv fără consultarea unor cifre detaliate. „Schimbarea de rating nu are nici o influenţă asupra depozitelor clienţilor. BCR dispune de bază de capital şi lichiditate puternice, mult superioare minimelor reglementate“, au menţionat oficialii băncii.

BCR este cea mai mare bancă de pe piaţă, cu depozite de la clienţi de 37,4 mld. lei (8,5 mld. euro) la sfârşitul lunii martie – acestea constituind principala sursă de finanţare a instituţiei de credit. Moody’s a retrogradat ieri şi ratingul BRD, a doua mare bancă locală, pentru depozite pe termen lung, cu perspectivă negativă, agenţia aşteptându-se ca banca să aibă dificultăţi în a reveni la o profitabilitate sustenabilă în 2013. De asemenea, analiştii anticipează deteriorarea în continuare a calităţii activelor BRD. Reprezentanţii BRD nu au dorit să comenteze anunţul Moody’s, invocând politica grupului Societe Generale.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.07.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO