• Leu / EUR4.7536
  • Leu / GBP5.4061
  • Leu / USD4.3072
ZF 24

BNR a tăiat din nou dobânda-cheie la un nou minim istoric, de 3%, concomitent cu reducerea RMO la lei

BNR a tăiat din nou dobânda-cheie la un nou minim istoric, de 3%, concomitent cu reducerea RMO la lei

Autor: Claudia Medrega

30 sep 2014 1657

Consiliul de administraţie al BNR a decis în şedinţa de politică monetară de astăzi reducerea dobânzii-cheie de la 3,25% la 3%, dar şi ajustarea RMO la lei la 10%, continuarea ciclului de relaxare a politicii monetare fiind anticipată de majoritatea analiştilor.

Banca centrală a stabilit reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei ale instituţiilor de credit de la 12% la 10%, începând cu perioada de aplicare 24 octombrie-23 noiembrie 2014. Rata rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută se menţine la nivelul de 16%, potrivit informaţiilor anunţate de banca centrală.

Pentru a atenua volatilitatea ratelor dobânzilor pe piaţa monetară interbancară, CA al BNR a decis îngustarea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităţilor permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la +/- 2,75 puncte procentuale de la +/-3 puncte procentuale. În consecinţă, începând cu data de 1 octombrie 2014, rata dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) se va reduce la 5,75 la sută pe an de la 6,25 la sută, iar rata dobânzii pentru facilitatea de depozit se va menţine la 0,25 la sută pe an.
 
Ajustarea dobânzii-cheie vine după ce la începutul lunii august banca centrală a stabilit diminuarea dobânzii-cheie cu 0,25 puncte procentuale, de la 3,5% la 3,25% pe an, şi menţinerea rezervelor minime pentru pasivele în lei şi valută, la 12%, respectiv 16%. De asemenea, BNR a redus atunci din nou prognoza de inflaţie, de la 3,3% la 2,2% pentru acest an şi de la 3,3% la 3% pentru 2015, şi a anunţat prognoze privind rata medie a inflaţiei de 1,4% în acest an şi 2,4% anul viitor.
 
Analiştii se aşteaptă la continuarea ciclului de relaxare a politicii monetare şi în noiembrie, cu tăierea a încă 0,25 puncte procentuale din dobânda-cheie, astfel încât aceasta va ajunge la 2,75%. În acelaşi timp, majoritatea participanţilor la sondaj estimează o reducere a RMO în lei, în paralel cu menţinerea RMO în valută.
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7536
Diferență: 0,1348
Ieri: 4.7582
Azi: 4.3072
Diferență: -0,453
Ieri: 4.3186
Azi: 5.4061
Diferență: 1,5802
Ieri: 5.4003
Azi: 4.3279
Diferență: -0,604
Ieri: 4.3262