ZF 24

Catastrofa Germanwings, prăbuşirea unui vis

Catastrofa Germanwings, prăbuşirea unui vis

Autor: Bogdan Cojocaru

25.03.2015, 00:03 5450

Sângerosul accident care a paralizat Germanwings va stopa, probabil, ambiţiile pe care compania părinte, gigantul Lufthansa, le avea cu tânărul operator low-cost.

În urmă cu doi ani compania germană a decis să dopeze creşterea Germanwings înghesuind aici majoritatea zborurilor pe distanţe mici şi medii. În responsabilitatea operatorului low-cost au fost puse toate zborurile pe distanţe mici operate anterior de Lufthansa, cu excepţia celor care pornesc din Frankfurt, baza grupului german, unul dintre cele mai sigure din lume, scrie le Figaro.

Cu baza pe aeroportul Cologne/Bonn, low-cost-ul înfiinţat în 1997 şi achiziţionat de Lufthansa în 2009 are în flota sa doar Airbusuri A319 şi A320, modelul aeronavei prăbuşite ieri în Alpii francezi cu 150 de persoane la bord. Aparatul de zbor avea o vechime de 24 de ani şi era în serviciul Lufthansa din 1991. Spre comparaţie, vârsta medie a flotei Germanwings este de 14 ani.

Însă niciodată un low-cost din Europa, pentru care măsurile de siguranţă sunt la fel de riguroase precum cele pentru companiile tradiţionale, nu a cunoscut vreun accident înaintea prăbu­şirii Airbus-ului A320 al Germanwings. Aeronava prăbuşită în Franţa a fost supusă unei verificări de rutină de către tehnicienii Lufthansa luni, la Düsseldorf. Ultima inspecţie majoră a fost în vara anului 2013. Căpitanul avea peste 10 ani de experienţă de zbor cu Lufthansa şi Germanwings şi peste 6.000 de ore de zbor.

Flota companiei cu logo galben-vişiniu ar fi trebuit să crească la 100 de aparate, inclusiv aeronave vechi ale Lufthansa, pentru a ajunge la o talie suficient de mare pentru a-i permite să concureze cu rivali precum  Ryanair şi easyJet, a căror ascensiune în Europa ameninţă zborurile interne şi între statele europene ale companiilor tradiţionale.

Lufthansa conta pe succesul low-cost-ului său pentru a lansa în toamnă zboruri pe distanţe lungi sub stindardul Eurowings.

Alte mari grupuri europene, precum ritish Airways/Iberia şi Air France-KLM, au ales şi ele să dezvolte aripi low-cost: Vueling şi Iberia pentru primul, Transavia pentru cel de-al doilea.

Introdusă pe piaţa în 1988, 320 este calul de bătaie al flotei Airbus, în prezent fiind în serviciu peste 5.600 de astfel de avioane. Anul trecut, peste un milliard de pasageri au zburat cu avioane din seriile A320.

În întreaga lume, A320 a fost implicată în 12 accidente fatale începând cu 1988.

În primele ore de după aflarea veştilor privind accidentul, acţiunile Lufthansa au scăzut cu aproape 5%, devenind titlurile cu cea mai slabă performanţă de pe bursa din Frankfurt, după care au început să-şi revină uşor. Acţiunile Airbus au căzut cu 2%, cel mai mare picaj de pe bursa de la Paris.

Personalul Lufthansa intenţiona să organizeze săptămâma aceasta greve majore care ar fi afectat zeci de mii de pasageri.

 
 

Serialul catastrofelor aviatice din Europa

2014  17 iulie: zborul MH17 al Malaysia Airlinesse se prăbuşeşte în estul Ucrainei, ucigându-le pe toate cele 298 de persoane pe care le avea la bord. Rebelii proruşi sunt acuzaţi că au doborât aeronava cu o rachetă.

2010  10 aprilie: un avion Tupolev 154 avându-l la bord pe preşedintele polonez Lech Kaczynski se prăbuşeşte lângă aeroportul rusesc care deserveşte Smolensk. Peste 90 de persoane sunt ucise.

2009 1 iunie: un Airbus 330 al Air France zburând pe ruta Rio de Janeiro – Paris se prăbuşeşte în Atlantic cu 228 de persoane la bord.

2008  14 septembrie: un Boeing-737 se prăbuşeşte la aterizare în Rusia. Mor toţi cei 88 de pasageri plus echipajul.

      20 august: o aeronavă a Spanair face o decolare nereuşită pe aeroportul Barajas din Madrid, ucigând 154 de oameni şi rănind 18.

2006  22 august: un avion rusesc Tupolev-154 cu 170 de persoane la bord se prăbuşeşte în estul Ucrainei. 

      9 iulie: un Airbus A-310 aparţinând unui operator rusesc face o eroare de aterizare pe un aeroport din Siberia. Mor 124 dintre persoanele aflate la bord, dar supravieţuiesc 50. Mai multe detalii pe www.zf.ro   

      3 mai: un airbus Airbus A-320 al Armavia se prăbuşeşte în Marea Neagră lângă Soci. Mor 113 oameni.

2005  14 august: un zbor Helios din Cipru în Atena cu 121 de oameni la bord cade la nord de Atena, aparent după scăderea presiunii în cabină.

2003  8 ianuarie: un avion al Turkish Airlines cu 76 de pasageri plus echipaj se prăbuşeşte la aterizare în Diyarbakir.

2002  1 iulie: 71 de oameni, mulţi dintre ei copii plecaţi într-o excursie şcolară în Spania, au murit când un Tupolev 154 rusesc s-a ciocnit cu un avion de transport de marfă Boeing 757 deasupra Germaniei. 

2001  8 octombrie: o aeronavă a Scandinavian Airlines System se ciocneşte cu un avion de mici dimensiuni pe ceaţă densă pe un aeroport din Milano. Mor 118 persoane.

      4 octombrie: un Tupolev 154 al liniei aeriene ruseşti Sibir, zburând pe ruta Tel Aviv – Novosibirsk, explodează în aer, iar rămăşiţele cad în Marea Neagră. Mor 78 de pasageri şi echipajul.

      3 iulie: un Tupolev 154 se prăbuşeşte în Siberia ucigând 143 de persoane.

2000  25 iulie: un Concorde al Air France, aeronava fanion a călătoriilor transatlantice, se zdrobeşte de un hotel aflat în apropierea Parisului la puţin timp de la decolare. Mor 109 persoane aflate la bord şi patru aflate la sol.

Sursa: The Telegraph

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO