ZF 24

Cea mai mare întoarcere în politică din Istorie: Lula, fostul preşedinte al celei mai mari naţiuni din America Latină între 2003 şi 2010, care a stat 18 luni în închisoare, a câştigat la limită alegerile din Brazilia

Cea mai mare întoarcere în politică din Istorie: Lula,...

Autor: Andrei Şerbănescu

31.10.2022, 13:58 913

Luiz Inácio Lula da Silva a revendicat duminică succesul în alegerile prezidenţiale din Brazilia, învingându-l pe actualul lider de dreapta Jair Bolsonaro cu mai puţin de 2 puncte procentuale. Victoria lui Lula va pregăti terenul pentru revenirea la o guvernare de stânga în cea mai mare naţiune din America Latină, scrie Financial Times.

Rezultatul strâns încununează o revenire dramatică pentru Lula, care a avut două mandate de preşedinte între 2003 şi 2010, dar care a fost acuzat ulterior de corupţie, executând o pedeapsă în închisoare înainte de a i se anula condamnările.

"Din ianuarie 2023, voi guverna pentru 215 milioane de brazilieni, nu doar pentru cei care m-au votat. Suntem un singur popor, o singură ţară, o mare naţiune", a declarat politicianul în vârstă de 77 de ani după victoria sa, într-un discurs care s-a axat pe democraţie şi pe importanţa de a le oferi brazilienilor o viaţă demnă.

"Nu mai vrem să luptăm. Ne-am săturat să îl vedem pe celălalt ca pe un duşman", a adăugat el.

Victoria lui Lula vine după o campanie acerbă, marcată de ştiri false şi violenţe, ceea ce a dus la o serie de îngrijorări legate de un conflict postelectoral.

După o numărătoare tensionată a voturilor, susţinătorii fostului muncitor metalurgist din nord-estul sărăcit al Braziliei au ieşit în stradă pentru a sărbători, strigându-i numele de la ferestrele apartamentelor, claxonând şi lansând artificii.

Victoria sa a încheiat o lungă campanie care a pus capăt celor patru ani de populism conservator sub conducerea lui Bolsonaro. Succesul lui Lula reprezintă cea mai recentă victorie dintr-un şir de alegeri care au eliminat preşedinţii în exerciţiu din America Latină, readucând la putere lideri în principal de stânga.

"Acestea sunt cele mai importante alegeri la care am luat parte", a declarat Brenda Santos Cunha, o publicistă care se afla printre cei care sărbătoreau pe bulevardul Paulista, principalul bulevard care traversează São Paulo. "Ultimii ani au fost barbari, a fost o nebunie. Nu mă aştept ca guvernul lui Lula să fie revoluţionar, dar sper că va oferi un gram de speranţă, un moment de respiro."

Lula a obţinut 50,9% din voturi, faţă de 49,1 pentru Bolsonaro, după o numărătoare de trei ore. În total, omul de stânga a obţinut 60,3 milioane de voturi, cu aproximativ 2 milioane mai mult decât rivalul său. El va prelua funcţia la 1 ianuarie şi se va confrunta cu o provocare uriaşă de a unifica o naţiune profund divizată.

Bolsonaro, care în perioada premergătoare votului a susţinut în mod insistent că maşinile de vot electronice din Brazilia sunt vulnerabile la fraudă, nu a reacţionat imediat la rezultat.

Opozanţii s-au temut că liderul populist pregăteşte o justificare pentru a respinge un rezultat nefavorabil. El a susţinut în ultimele zile că hotărârile tribunalului electoral al ţării i-au prejudiciat campania.

În campania electorală, Lula s-a concentrat pe riscurile la care este supusă democraţia în urma mişcării de extremă dreapta a lui Bolsonaro, numind alegerile drept o adevărată luptă între "democraţie şi fascism, democraţie şi barbarie".

Lula s-a angajat să elimine plafonul constituţional de cheltuieli pentru a permite guvernului să cheltuiască mai mult pentru proiecte sociale şi infrastructură. El a oferit puţine detalii cu privire la agenda sa economică mai largă, iar retorica sa i-a neliniştit pe unii investitori.

"[Lula] va prelua conducerea ţării după ce Bolsonaro şi grupul său au încercat să destructureze majoritatea politicilor publice care erau în vigoare", a declarat Maria do Socorro Braga, politolog la Universitatea Federală din São Carlos. "El va trebui să readucă ţara la stabilitate democratică şi să încerce să reducă inegalităţile sociale".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO