ZF 24

Ciudatele ziceri ale statisticilor. Deşi România are un PIB/capita de 9.000 de euro, iar Grecia de 18.000 de euro, statisticile susţin că românii o duc mai bine ca grecii

Laurian Lungu, economist

Autor: Răzvan Botea

22.06.2020, 16:15 2949

Analiştii economici: Grecia vine după o perioadă grea de recesiune, iar România a avansat din punctul de vedere al PIB/capita, însă o creştere cu dezechilibre s-ar putea să fie decontată mai târziu.

PIB-ul pe cap de locuitor în România la paritatea puterii de cumpărare a depăşit nivelul Greciei din punctul de vedere al convergenţei către media europeană. Astfel, PIB-ul per capita în România s-a situat la 69% din media europeană, în vreme ce Grecia a fost la 68% din media Uniunii Europene la finalul lui 2019, arată datele Eurostat, biroul european de statistică.

Analiştii economici consultaţi de ZF explică evoluţia prin faptul că Grecia vine după o perioadă mai lungă de recesiune. În aceeaşi vreme, PIB/capita în România a crescut.

„Grecia vine după o perioadă economică foarte grea. Ei au avut o recesiune foarte lungă în precedenta criză. Noi am avut o ascensiune rapidă în ultimii ani şi ei au fost într-o contracţie puternică. Să vedem şi după criza aceasta cum se păstrează clasamentul. Ar trebui să fie o lecţie şi pentru noi. Convergenţa reală trebuie să fie rapidă, dar şi sustenabilă. Dacă creşti prea repede cu dezechilibre, rişti să faci paşi înapoi la un moment dat“, a declarat pentru ZF Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO