ZF 24

Coca-Cola a investit 22 mil. euro într-o nouă linie de îmbuteliere la Ploieşti, în prezenţa şefului turc al grupului american

Coca-Cola a investit 22 mil. euro într-o nouă linie de...

Autor: Ioana David

30.10.2013, 10:21 1766

Coca-Cola inaugurează astăzi la Ploieşti o investiţie de 22 de milioane de euro într-o nouă linie de îmbuteliere a brandului Cappy Pulpy.

“Ca şi în alte ţări, aici au existat în ultimii ani provocări legate de creştere. Dar noi, la Coca-Cola, credem în investiţia în perioade dificile în dezvoltarea pe termen lung şi în contribuţia pozitivă la creşterea şi revitalizarea economiei”, a spus Muhtar Kent, preşedinte şi CEO al The Coca-Cola Company.

El va inaugura astăzi această investiţie împreună cu Dimitris Lois, CEO al Coca-Cola HBC. La inaugurare este aşteptat să sosească şi premierul Victor Ponta.

“Am continuat să investim pentru a ţine pasul cu schimbările şi cu preferinţeţele consumatorilor din întreaga lume”, a adăugat Kent.

Sistemul Coca-Cola a investit pentru prima dată în România în 1991 iar în prezent are 1.800 de angajaţi. În România, Coca-Cola HBC îmbuteliază produsele din portofoliul Coca-Cola în trei fabrici şi le distribuie printr-o reţea de 20 de depozite şi centre de distribuţie.

“Fabrica de îmbuteliere din Ploieşti, cea mai mare din sud-estul Europei, este pentru Coca-Cola HBC un adevărat centru al investiţiilor în inovaţii tehnologice. În urmă cu patru ani, am inaugurat aici alte două inovaţii importante, megadepozitul automatizat şi centrala de cogenerare cu o valoare totală a investiţii de 45 de milioane de euro. Anul acesta aducem din nou în România o investiţie majoră de peste 22 de milioane de euro”, a spus Dimitris Lois.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO