ZF 24

Comisia Europeană a aprobat prelungirea şi modificarea schemei de ajutor de stat a României privind finantarea centralelor de producere a energiei electrice şi termice în cogenerare, cu un buget dublat la 752 mil.euro

Comisia Europeană a aprobat prelungirea şi modificarea...

Autor: Roxana Rosu

06.03.2024, 16:55 115

Comisia Europeană a aprobat prelungirea şi modificarea schemei de ajutor de stat a României pentru sprijinirea cogenerării de înaltă eficienţă a energiei electrice şi termice, bugetul alocat fiind majorat cu  362 de milioane euro, la un total de 752 de milioane euro.

Schema propusă de Guvernul României vizează sprijinirea producţiei de energie electrică şi termică de către instalaţiile de cogenerare de înaltă eficienţă conectate la reţelele de termoficare.

Schema a fost iniţial aprobată în luna septembrie 2022 şi urmează să expire la 30 iunie 2024.  .

România a notificat Comisiei intenţia de a prelungi măsura până la 31 iulie 2028, de a majora bugetul şi de a sprijini instalarea unei capacităţi de cogenerare suplimentare de cel puţin 200 MW.

Comisia Europeană a constatat că schema modificată este în continuare necesară şi adecvată pentru promovarea instalaţiilor de cogenerare de înaltă eficienţă în România şi pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

În plus, Comisia a constatat că ajutorul este proporţional şi că orice efect negativ asupra concurenţei şi a schimburilor comerciale din UE va fi limitat. Pe baza acestor considerente, Comisia a aprobat modificarea în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO