ZF 24

Concurenţa recomandă amenzi de zeci de milioane de euro pentru Metro, Selgros, Mega Image şi Interex

Concurenţa recomandă amenzi de zeci de milioane de euro pentru Metro, Selgros, Mega Image şi Interex

Autor: Cristina Cuncea

30.09.2014, 11:54 3739
 

"Investigaţia a fost finalizată în prima parte a anului, iar raportul a fost transmis companiilor vizate. Vom avea primele audieri la sfârşitul lunii octombrie, astfel că ne aşteptăm să închidem acest caz până la sfârşitul anului. (...) Raportul propune amenzi pentru companiile implicate, dar dat fiind că sunt înţelegeri pe verticală, deci încălcări ale legii cu gravitate medie, sancţiunile sunt cuprinse, potrivit legii, între 2 şi 4% din cifra de afaceri, procente care pot fi influenţate de mai mulţi factori, cum ar fi durata înţelegerilor", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Investigaţiile sunt instrumentate de inspectorii de concurenţă, care la final întocmesc un raport în care sunt făcute propuneri. Raportul este trimis părţilor implicate, care au timp 30 de zile pentru observaţii. În faza următoare sunt programate audierile companiilor de către plenul Consiliului Concurenţie, după care va fi luată decizia finală.

Consiliul a început investigaţia privind piaţa de retail în anul 2009. Prima investigaţie vizează societăţile membre ale grupului Metro - Metro Cash & Carry Romania, real, -Hypermarket Romania (preluat de grupul francez Auchan), MGB Metro Buying Group - şi furnizorii acestora. Cea de-a doua investigaţie are în vedere societăţile grupului Rewe (Selgros Cash & Carry SRL şi Billa Romania), în timp ce a treia şi a patra privesc societăţile Mega Image, CDE Interex şi furnizorii acestora.

Chiriţoiu a menţionat că deşi sunt cazuri separate, investigaţiile s-au realizat concomitent, deoarece vizau acelaşi tip de încălcări ale legii.

El a menţionat că se aşteaptă ca sancţiunile să fie contestate în instanţă, dacă decizia finală va fi amendarea companiilor implicate.

Amenzile în acest caz ar putea ajunge la câteva zeci de milioane de euro, în condiţiile în care doar grupurile de retail au afaceri care depăşeşc două miliarde de euro.

"Doar Metro are afaceri de circa 1 miliard de euro, deci amenzile aplicate vor fi mari. Nu vor depăşi pe cele aplicate benzinarilor, dar vor fi mari", a explicat Chiriţoiu.

Selgros a înregistrat anul trecut afaceri de 699,3 milioane de euro, în timp ce Mega Image a raportat vânzări de 530 milioane de euro. Lanţul francez de supermarketuri Interex, cu afaceri de puţin sub 40 de milioane de euro în 2011, a ieşit din România la finalul anului 2012 după ce a închis toate cele zece magazine pe care le mai deţinea.

În ceea ce priveşte retailerul real, -Hypermarket Romania (preluat de grupul francez Auchan) nu se ştie încă în ce condiţii şi la ce cifră de afaceri va fi aplicată o posibilă amendă.

Consiliul Concurenţei a sancţionat în 2011 companiile OMV Petrom Marketing, OMV Petrom, Rompetrol Downstream, ENI România, MOL Romania Petroleum Products şi Lukoil România cu amenzi care cumulează peste 200 milioane de euro, reprezentând aproximativ 3% din cifrele de afaceri realizate în anul 2010.

AFACERI DE LA ZERO