ZF 24

Cristian Sporiş, preşedintele AmCham, camera de comerţ americană în România: Două obiective importante în colaborarea economică cu SUA sunt includerea în programul Visa şi aderarea la OECD

Cristian Sporiş, preşedintele AmCham, camera de comerţ...

Autor: Răzvan Botea

06.09.2023, 09:59 243

Cristian Sporiş, preşedintele AmCham, camera de comerţ americană în România, a spus că primele două obiective importante în colaborarea economică cu SUA sunt includerea în programul Visa şi aderarea la OECD.

„Vedem două obiective care, dacă vor fi implementate rapid, vor aduce o colaborare bună. Primul este ca România să intre în programul Visa şi al doilea este aderarea la OECD, ceea ce va creşte profilul ţării şi o va aduce în atenţia investitorilor”, a spus Sporiş la US-Romania Economic Forum, eveniment satelit al Summitului Celor Trei Mări, care are loc zilele acestea în România.

SUA este al cincilea investitor străin în România, cu un  stoc de investiţii în valoare de 8 mld. euro la finalul lui 2021, cele mai recente date ale Băncii Naţionale a României (BNR).

„Reprezentăm peste 250 de entităţi din România, SUA, dar şi din Bulgaria sau Ucraina. Inovaţia este considerată un factor de conducere pentru creşterea economică. România crede că devine o destinaţie tot mai vizibilă pentru investitorii americani. SUA este al cincilea cel mai mare investitor în România şi al treilea cel mai mare investitor în greenfield”, a mai spus Cristian Sporiş.