ZF 24

Guvernele occidentale se tem că Beijingul ar putea încerca să reducă supracapacitatea internă prin exporturi ieftine. Statele Unite declară că vor lua măsuri în urma unei asemenea strategii

Guvernele occidentale se tem că Beijingul ar putea...

Autor: Andrei Şerbănescu

19.02.2024, 12:36 157

Washingtonul a avertizat Beijingul că SUA şi aliaţii săi vor lua măsuri dacă China va încerca să atenueze problema supracapacităţii sale industriale prin dumpingul de bunuri pe pieţele internaţionale, potrivit unor oficiali americani, raportează Financial Times.

Doi oficiali de rang înalt din cadrul Trezoreriei au declarat pentru Financial Times că o delegaţie americană şi-a exprimat clar îngrijorarea în cadrul unei vizite recente în China, inclusiv în conversaţiile cu He Lifeng, vicepremierul responsabil cu economia chineză.

„Suntem îngrijoraţi de faptul că politicile chinezeşti de sprijinire a industriei şi politicile macroeconomice care se concentrează mai mult pe ofertă decât pe cerere vor genera o situaţie în care supracapacitatea din China... va sfârşi prin a lovi pieţele mondiale", a declarat Jay Shambaugh, subsecretarul pentru afaceri internaţionale, care a condus recent o echipă economică la Beijing.

Statele Unite sunt cel mai mult îngrijorate de producţia avansată şi, în special, de sectoarele de energie curată, cum ar fi vehiculele electrice, panourile solare şi bateriile litiu-ion.

Shambaugh conduce partea americană a unuia dintre cele două grupuri de lucru pe care Washingtonul şi Beijingul le-au creat după vizita lui Yellen pentru a oferi un forum de discuţii pe teme dificile, cum ar fi supracapacitatea, în încercarea de a reduce tensiunile dintre cele două superputeri.

„Restul lumii va reacţiona la politica actuală chineză chineză", a declarat Shambaugh într-un interviu acordat FT. El a fost însoţit de colegul său Brent Neiman, subsecretar adjunct pentru finanţe internaţionale, care a condus de asemenea recent o echipă în China.

Anul trecut, UE a lansat o investigaţie antisubvenţii în industria chineză a vehiculelor electrice. Comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager, a declarat sâmbătă că blocul comunitar este pregătit să utilizeze instrumente comerciale pentru a combate practicile comerciale neloiale ale Chinei.

Un oficial a declarat că Washingtonul a dorit să se asigure că Beijingul ia în serios această problemă. Subiectul va fi o „parte importantă" a agendei atunci când secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, va vizita Beijingul în cursul acestui an, a adăugat acesta. De asemenea, se aşteaptă ca Yellen să abordeze problema supracapacităţii chineze cu omologii săi din G20 atunci când aceştia se vor întâlni la São Paulo, la sfârşitul acestei luni.

Oficialii chinezi atrag atenţia asupra faptului că Legea privind reducerea inflaţiei din SUA face ca importul de baterii de litiu şi de vehicule electrice chinezeşti să fie prohibitiv din punct de vedere al costurilor. Unii experţi subliniază, de asemenea, că aproape o treime din exporturile chinezeşti de VE de anul trecut au fost maşini pe care Tesla, o companie americană, le-a produs la fabrica sa din Shanghai.

Ministerul Comerţului din China a anunţat luna aceasta o serie de planuri pentru a sprijini „dezvoltarea sănătoasă" a expansiunii EV în străinătate, inclusiv o cooperare sporită cu partenerii străini.

Potrivit unor experţi, aceste declaraţii reflectă dorinţa Chinei de a calma preocupările internaţionale privind exporturile de VE. Însă Beijingul a criticat, de asemenea, ceea ce consideră a fi un comportament protecţionist în creştere şi abuzul de mecanisme de soluţionare a litigiilor comerciale din partea Occidentului. Guvernul chinez a răspuns la ancheta UE prin lansarea unei investigaţii privind vânzările de coniac francez în China.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO