ZF 24

Hidroelectrica, cel mai preţios activ al statului, ar putea ieşi azi din insolvenţă după patru ani de restructurări. Cum s-au modificat principalii indicatori ai companiei?

Hidroelectrica, cel mai preţios activ al statului, ar...

Autor: Roxana Petrescu

08.06.2016, 13:00 192

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, are şanse mari să iasă din insolvenţă în cursul zilei de azi după aproape patru ani de zile de la intrarea companiei în această stare. Există şi posibilitatea ca Tribunalul Bucureşti să-şi amâne verdictul, dar nu va trece mai mult de o săptămână până la anunţul oficial care va pune punct la patru ani de transformări pentru cel mai valoros activ al statului român.

„În proporţie de 99% ieşirea din insolvenţă se va anunţa mâine (azi – n.red.) şi dacă va exista o amâ­nare, aceasta nu va fi mai mare de o săptămână. De ieşit, com­pania va ieşi din insolvenţă“, a declarat Remus Borza, avocatul care a ges­tionat cel mai mare proces de insolvenţă din mediul de afaceri local, Euro Insol, co­m­pania pe care o conduce fiind administratorul judiciar al Hidro­electrica în această perioadă.

 

Ultimele trei luni

Potrivit celui mai recent raport întocmit de Euro Insol, în primul trimestru al anului Hidroelectrica a înregistrat o cifră de afaceri de 748 de milioane de lei, cu 200 de milioane de lei mai mică decât în aceeaşi perioadă a anului 2015, adică în scădere cu 21,1%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO