ZF 24

Hipnoza in grup. 60.000 de romani au participat la concertul Madonnei

27.08.2009, 10:37 44

Bucurestiul a fost miercuri seara la picioarele Madonnei! Peste 60.000 de oameni au invadat Parcul Izvor la megaconcert-ul Reginei Muzicii Pop.

Timp de doua ore, au dansat hipnotizati si i-au fredonat melodiile cantaretei intr-o singura voce. Iar show-ul a fost o explozie de sunet, lumina si coregrafie. "Asa ceva vezi, in Romania, numai o data in viata", au spus extaziati, fanii.

Cand Parcul Izvor vuia de spectatori, Madonna si-a facut aparitia teatrala pe scena: era ora 21:50. Multimea a uitat orele indelungi de asteptare si a explodat entuziasta, odata cu acordurile primei melodii, Candy Shop. Apoi, salutul Reginei muzicii pop i-a adus in delir pe fani.

Costumele Madonnei si ale dansatorilor, alese in ton cu tema melodiei, luminile asortate, efectele sonore, coregrafiile spectaculoase si imaginile care se derulau pe ecranele 3D - toate au contribuit la un show unic. Unul de talia Madonnei, care a hipnotizat peste 60.000 de oameni.

Si la Bucuresti, ca si in concertele precedente, Madonna i-a adus un omagiu bunului sau prieten, Michael Jackson. Asa ca a tinut ca, alaturi de ea, sa urce pe scena si sosia megastarului.

De cealalta parte, multimea a fost in extaz, pe toata durata celor doua ore ale concertului. Din cauza imbulzelii insa, cativa dintre spectatori au avut nevoie de ajutorul medicilor. Cum era de asteptat, spectacolul a atras ca un magnet numerosi bucuresteni. S-au postat dincolo de garduri, si au privit catre scena catarati pe stalpi, in copaci sau pe umerii iubitului.

Sursa video: www.stirileprotv.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO