ZF 24

Industria farmaceutică face un nou pas înainte în lupta împotriva cancerului: Producătorul elveţian de medicamente Roche afirmă că un nou produs numit „inavolisib” a generat rezultate promiţătoare în rândul pacientelor bolnave de cancer la sân

Industria farmaceutică face un nou pas înainte în...

Autor: Andrei Şerbănescu

05.12.2023, 13:38 172

Roche Holding AG a declarat că unul dintre medicamentele experimentale ale companiei a ajutat femeile cu o anumită mutaţie a cancerului de sân să trăiască mai mult timp fără ca boala să progreseze, potrivit Bloomberg.

Pacientele care au luat medicamentul oral denumit „inavolisib”, în combinaţie cu alte două medicamente, au avut o evoluţie semnificativ mai bună în cadrul unui studiu în fază avansată, a declarat marţi Roche. 

Combinaţia de medicamente ar putea oferi o primă opţiune mai eficientă de tratament pentru femeile cu mutaţii numite PIK3CA, care sunt legate de creşterea tumorii, progresia bolii şi rezistenţa la tratament.

Datele privind şansele de supravieţuire la nivel global sunt încă imature în acest moment, a precizat Roche, dar oamenii de ştiinţă au observat o tendinţă pozitivă. 

Producătorul elveţian de medicamente testează „inavolisib” în trei studii în fază avansată pentru cancerul de sân. Dacă medicamentul se va descurca bine şi va fi autorizat de autorităţile de reglementare, veniturile anuale ale companiei ar putea ajunge la 532 de milioane de dolari până în 2028, potrivit estimărilor Bloomberg. 

Acţiunile Roche au crescut cu mai puţin de 1% în tranzacţiile de la Zurich, una dintre cele mai slabe performanţe înregistrate în rândul companiilor cu aceleaşi ţeluri operaţionale. 

Producătorul de medicamente elveţian, căruia i s-a cerut să-şi îmbunătăţească portofoliul cu noi medicamente, a acceptat luni să plătească până la 3,1 miliarde de dolari pentru Carmot Therapeutics Inc., un dezvoltator al noului tip de tratamente pentru pierderea în greutate care a declanşat o aşa-zisă „goană după aur” în industria farmaceutică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO