ZF 24

Irina Socol confirmă tranzacţia cu fondurile de investiţii: “Am decis să ne valorificăm noi înşine atuurile şi experienţa câştigată”

Irina Socol

Irina Socol

Autor: Adrian Seceleanu

09.01.2014, 15:06 761

Echipa de management a Siveco a preluat integral pachetul de 32,5% din acţiunile firmei deţinut de fondurile de investiţii Enterprise Investors şi Intel Capital pentru a-şi valorifica atuurile şi experienţa proprii iar tranzacţia reprezintă “un semnal pozitiv referitor la planurile de dezvoltare ale companiei”, a declarat într-un comunicat Irina Socol, co-fondator, preşedinte şi CEO al producătorului de software, şi unul din cei cinci manageri implicaţi în achiziţie.

“Pornim pe acest drum cu mare încredere, bazându-ne pe profesionalismul echipei noastre şi pe portofoliul de produse de care dispunem, şi suntem optimişti că vom şti să impulsionăm dezvoltarea afacerilor noastre pe piaţă locală şi internatională”, a declarat Irina Socol.

Comunicatul transmis de Siveco nu oferă detalii despre valoarea tranzacţiei, precizând doar că aşteptările fiecărei părţi au fost îndepinite după opt ani de colaborare. “După 8 ani de colaborare se poate afirmă că aşteptările au fost îndeplinite de ambele părţi”, arată comunicatul companiei de software.

Nici declaraţiile făcute de reprezentanţii celor două fonduri de investiţii nu oferă informaţii despre valoarea tranzacţiei.

”De la investiţia noastră din 2005, am văzut cum Siveco a crescut şi a devenit unul dintre principalii jucători în domeniul eLearning şi al aplicaţiilor software pentru companii. M-am ocupat personal de această investiţie şi sunt fericit să văd că Siveco a avut succes. Intel Capital felicită managementul Siveco pentru această tranzacţie”, a declarat Marcin Hejka, Director al Intel Capital pentru Europa de Est, Orientul Mijlociu, Africa şi Rusia.

"Siveco a evoluat dintr-un furnizor naţional de software într-un jucător internaţional semnificativ şi suntem bucuroşi că am sprijinit expansiunea companiei pe pieţele internaţionale. Suntem încântaţi îndeosebi de evoluţia platformei de eLearning, care a devenit rapid motorul dezvoltării internaţionale a Siveco. Sunt sigur că echipa de management şi actualii acţionari vor continuă să implementeze strategia de creştere şi vor reedita succesele deja înregistrate şi pe alte pieţe în creştere rapidă", a spus Rafal Bator, Partener la Enterprise Investors, responsabil cu această investiţie. 

Siveco despre cei opt ani alături de fondurile de investiţii: afacerile au crescut de la 35 la 89 mil. $

“Faţă de 2005, cifra de afaceri a companiei a crescut de la 35 milioane de dolari până la 89 de milioane de dolari în 2012, Siveco desfăşurând în prezent proiecte în 27 de ţări şi deţinând un portofoliu de peste 1.500 de clienţi pe piaţă locală şi internaţională. Compania a deschis în acest interval de timp cinci birouri de reprezentare comercială în Bulgaria (din 2008), Emiratele Arabe Unite (din 2010), Belgia/Comisia Europeană (din 2011), Kazahstan (din 2012) şi Turcia (din 2013)”, potrivit unui bilanţ făcut de Siveco pentru perioada în care compania a avut în acţionariat cele două fonduri.

“Siveco România şi-a câştigat o reputaţie solidă pe piaţă din Europa, Orientul Mijlociu, în ţările CIS, în Africa de Nord şi derulează peste 20 de contracte cu importante organizaţii ale Comisiei Europene. Suntem convinşi că, aşa cum am reuşit să ne câştigăm poziţia de lider local IT şi de lider regional în domeniul integrării software, vom şti să o şi consolidam. Dorim să continuăm în ritm alert extinderea pe pieţele straine”, afirmă Alexandru Rădăşanu, co-fondator, Vicepreşedinte Cercetare-Dezvoltare al Siveco România.
 
Tranzacţie de 11 până la 17 mil. euro

ZF a scris în premieră anul trecut de negocierile dintre managementul Siveco şi cele două fonduri de investiţii, iar la începutul acestei săptămâni a publicat date care demonstrau că tranzacţia a fost încheiată.

Intel Capital - un fond al producătorului american de microprocesoare - şi polonezii de la Enterprise Investors au intrat în anul 2005 în acţionariatul Siveco, obţinând 32,5% din ac­ţiuni pentru 12 mil. dolari (circa 10 mil. euro).

Fondatorii companiei locale de software au derulat tranzacţia prin intermediul unei noi companii, Siveco Internaţional SA, care a fost înfiinţată la jumătatea anului trecut.

Peste 30% din acţiunile firmei implicate în tranzacţie sunt deţinute de Irina Socol - CEO al Siveco România, soţul său Alexandru Rădăşanu (vicepreşedinte al Siveco) şi alţi trei membri ai echipei de top management (Florin Ilia, Aurora Crusti şi Daniela Bichir). Acţionarul majoritar al Siveco Internaţional este compania Siveco Netherlands B.V. - cu 66,2% din titluri.

Comunicatul Siveco nu oferă detalii despre actuala structură a acţionariatului, meţionând doar: “actuala structură a acţionariatului Siveco România include Siveco Netherlands şi persoane fizice din actualul management al companiei.”

Pentru finanţarea tranzacţiei, Siveco Internaţional, Siveco Netherlands şi cei cinci fondatori ai producătorului de soft au obţinut în octombrie 2013 o finanţare de 14,7 mil. dolari de la Raiffeisen Bank, potrivit documentelor de la Arhiva de Garanţii Mobiliare, care fac referire şi la contractul de vânzare-cumpărare a acţiunilor.

Siveco Internaţional, Siveco Netherlands şi cei cinci fondatori ai firmei au garantat împrumutul cu acţiunile pe care le deţin direct sau indirect la producătorul de soft şi cu veniturile pe care urmează să le obţină. Valoarea totală a activelor puse gaj este evaluată la 17 mil. euro, potrivit documentelor.

Valoarea trazacţiei prin care fondatorii Siveco au răscumpărat pachetul de 32,5% din companie a fost de 11 până la 17 milioane de euro, potrivit interpretării date de ZF documentelor din Arhiva de Garanţii Reale Mobiliare.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO