ZF 24

Japonia pierde titlul de a treia cea mai mare economie din lume şi intră în recesiune. Germania, prima economie a Europei, ocupă în prezent poziţia a treia la nivel global

Japonia pierde titlul de a treia cea mai mare economie...

Autor: Andrei Şerbănescu

15.02.2024, 16:13 2814

Economia Japoniei s-a contractat în mod neaşteptat pentru al doilea trimestru la sfârşitul anului 2023, alunecând în recesiune şi întunecând calea Băncii Japoniei către încetarea politicii sale de dobânzi negative, a raportat Bloomberg.

Produsul intern brut s-a contractat cu un ritm anualizat de 0,4% în ultimele trei luni ale anului trecut, după o contracţie revizuită de 3,3% în trimestrul precedent, a anunţat joi Biroul Cabinetului. Economiştii se aşteptau la o expansiune a economiei de 1,1%. Raportul a arătat că atât gospodăriile, cât şi întreprinderile au redus cheltuielile.

Datele au confirmat, de asemenea, că economia Japoniei a alunecat anul trecut pe locul patru la nivel mondial. Germania are acum a treia economie a lumii ca mărime.

Rezultatele recente vor complica argumentele BOJ de a efectua prima majorare a ratei dobânzii în Japonia din 2007 încoace, un pas pe care majoritatea economiştilor intervievaţi luna trecută îl considerau realizabil în aprilie.

Potrivit declaraţiilor date de guvernatorul Kazuo Ueda în faţa parlamentarilor, condiţiile financiare din Japonia vor rămâne prielnice pentru moment, chiar şi după încetarea ratei negative a dobânzii.

Datele de joi au subliniat necesitatea menţinerii unei politici relaxate, reflectând dependenţa Japoniei de cererea externă. Exporturile nete au contribuit cu 0,2 puncte procentuale la creştere. Exporturile au înregistrat un salt în decembrie, condus de automobilele livrate Statelor Unite şi de echipamentele de producţie de cipuri livrate Chinei. Turismul, clasificat ca exporturi de servicii, a înregistrat, de asemenea, o creştere continuă, numărul de vizitatori stabilind un record pentru luna decembrie.

Cifrele arată că activitatea internă rămâne anemică, inflaţia limitând cheltuielile. Consumul privat a scăzut cu 0,2 puncte procentuale, deoarece gospodăriile care se confruntă cu creşterea costurilor de trai şi-au restrâns bugetele. Cheltuielile gospodăriilor au scăzut cu 2,5% în decembrie faţă de anul precedent, a zecea lună consecutivă de scăderi, în condiţiile în care creşterile salariale au rămas în urma inflaţiei.

Cheltuielile întreprinderilor au fost, de asemenea, slabe în ultimul trimestru, afectând creşterea cu 0,1 puncte procentuale.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO