ZF 24

LIVE TEXT. ZF BT Health - Sănătatea în prim plan: Care sunt urgenţele sistemului sanitar? Ce spun reprezentantii sistemului de sănătate?

LIVE TEXT. ZF BT Health - Sănătatea în prim plan: Care...

Autor: Roxana Rosu, Mirabela Tiron

14.11.2023, 12:24 675

Ovidiu Pătruţ, director executiv Clinicile Medici’s:

"Sunt de 15 ani în domeniul medical, dar am început în bancă, ştiu cum se finanţează şi cât de greu este să porneşti un business. Cel mai greu în bancă era să convingi medicii că trebuie să fie deschişi legat de planurile pe care trebuie să le finanţeze, pe partea cealaltă este greu să convingi banca, medicii au altă realitate, este o diferenţă de percepţie.

Am fost implicat în multe dezvoltări antreprenoriale. Niciodată în dezvoltare, în decursul unei investiţii, costurile cu finanţarea nu au fost o povară sau o problemă atât de mare. A fost o perioadă , în 2008-2009, când creditele bancare se accesau mai uşor, iar când  a venit criza a fost o perioadă când finanţările erau mai greu de accesat din cauza garantării. Dobânzile au crescut puţin dar garanţiile au fost reduse semnificativ, dar per total în activitatea medicală dobânda nu este un cost atât de ridicat dar este un cost.

Cele mai mari costuri în activitatea unui business medical sunt cele legate de salariile personalului  medical, şi nu atât de salariile medicilor, pentru că medicii sunt plătiţi în funcţie de performanţă, dar costurile mari sunt cu salariile personalului mediu,  care nu pot ţine pasul cu salariile pe care le oferă sistemul de stat. Plătim două treimi din ce plăteşte statul, ne pleacă oamenii ca să meargă la stat. Angajaţii noştri îşi câştigă salariile, la stat le sunt plătite salariile. Toţi angajaţii care au plecat din sistemul privat nu au plecat pentru că statul le dădea mai mulţi bani ci pentru că nu le cerea nimic în schimb".

 

Sanda Iancu, medic şef CNAS Timiş

"Lucrez de 23 de ani în sistemul de asigurări, de când s-a înfiinţat Casa de Asigurări. Când m-am angajat în 1999 eram convinsă că mă voi muta la o Casă privată de sănătate, după ce am experienţa de la stat, eram convinsă că mă voi duce de la stat la privat. Noi suntem Casă socială de asigurări de sănătate, nu consider că omul plăteşte acum prea mult la sănătate (cu referire la contribuţiile plătite de angajaţi la sănătate-n.red). Noi decontăm de exemplu la un program de oncologie o injecţie cu 75.000 de euro. Nu cred că protestul nostru a  avut aşa un impact asupra pacienţilor, problema este că nu s-au deblocat banii de la Guvern"

Prof. Univ. Dr. Dan Gaiţa, Fundaţia Cardioprevent:

"Eu sunt parte şi din Institutul  de Boli Cardiovasculare din Timişoara deci reprezint şi lucrul stat. În cardiologie ne-am bucurat de unicitatea noastră la Timişoara, putem să facem cardiologie intervenţională. Ne dorim să fie şi alţii care să facă 24 de ore din 24 cardiologie intervenţională, pentru că spitalul când devine organizat oferă toată calitatea şi confortul unui serviciu de asemenea amploare. Fiind reprezentantul pe partea cardiovascuară mi-aş dori să fim mai puternici noi ca structură care oferă aceste servicii simultan cu calitatea şi cantitatea acestui serviciu. Când ai cardiologie intervenţională ai nevoie şi de chirurgie cardiovasculară.  Cred că starea de sănătate cardiovasculară a unei comunităţi nu ţine doar de calitatea serviciilor medicale ci şi de gradul de finanţare şi direcţionarea cea mai bună a fondurilor. România  are cea mai mica finanţare din UE pe sănătate. Concurenţa privatului este interesantă dar pentru noi nu este o provocare pentru că nu poate face faţă unei instituţii cum suntem noi. Eu sunt şeful externărilor la spital, trebuie să reuşesc ca pacienţii care au nevoie să aibă loc să intre în această zonă"

 

Mariana Ciupa, New Life:

Am ales sistemul  medical privat şi am deschis o clinică în urmă cu un deceniu pentru a face lucrurile diferit. Meseria mea implică abilitate, emoţie, practică şi cunoaştere.

Clinica mea este un business de familie în care rolurile sunt împărţite: eu sunt cu experienţa medicala iar soţul se ocupă  de gestionarea business-ului. Finanţarea clinicii a fost din venituri proprii, am ales să creştem organic pas cu pas fără a genera împrumuturi mari, chiar dacă asta a însemnat un proces mai lent de creştere, dar pe baze mai concrete şi sigure. Ne gândim însă şi la alte posibilităţi de finanţare. În 2-3 săptămâni deschidem o clinică, un concept nou în România, în care vrem să avem grijă de miracolele care i se întâmplă unei femei de-a lungul vieţii. Am vrut să accesăm fonduri europene, dar accesul este greoi pentru micii antreprenori, condiţiile de implementare sunt neadaptate la necesităţile unui business medical, spre deosebire de marii jucatori care au acces mai uşor la investiţii"

 

Conf. Univ. Dr Şerban Negru, proprietar Oncohelp

Un şef al sistemului de sănătate trebuie să ia decizii politice. Toţi medicii să aibă un salariu fix plus bonusuri în funcţie de performanţă şi atunci 80% din medici vor fi nemultumiţi, pentru că de fapt doar 20% dintre ei muncesc cu adevărat .. 

Mai este o problemă legată de concurenţa cu sistemul public. Noi ne ciocnim fundamental cu sistemul de stat. Când pacientul plăteşte din buzunarul lui este o situaţie, când nu ai niciun alt venit ai altă problemă. Când constaţi că pentru aceleaşi servicii oferite iei (la privat-n.red) jumătate din banii de la stat. Spitalele de stat iau banii pe sporuri, noi trebuie să tratăm de două ori mai multi pacienţi ca să avem bani. Nu este corect. Toată lumea are salariile crescute la stat, dar cred că trebuie să îşi merite acel  salariu.

 Este nevoie de schimbare. Anul viitor sunt alegeri, dar în 2025 se pot lua nişte decizii nepopulare. Trebuie redus pachetul de asigurări. Sunt prea putini contributori şi prea multe cheltuieli. E nevoie de asigurări private separate.

 

Jenel Pătraşcu, medic ortoped, Clinical Image:

„Sistemul de sănătate are un declin major în acest moment. Dovada este situaţia din ziua de azi, nu mai exista fonduri pentru spitale, nu avem medicamente, nu mai avem posibilitatea în sistemul de stat să îndeplinim legea pacientului. Ne este greu să tratăm pacienţii fără fonduri”

 

Medicul Dana Stoian, proprietar centru Dr. D:

„Eu la privat nu pot să îmi permit să am regulile personalului de la stat, atâta vreme cât spitalul nostru are secţii cu grad de acoperite 100% iar personalul  de la o clinică cu acoperire mai mică este remunerat la fel. Este mai simplu să stai (la stat-n.red) pe salariul fix sau să munceşti, să ai o adresabilitate de 40% sau de 110% şi să ai acelaşi salariu. Dacă lucrezi la privat şi ai contract cu CNAS atunci Casa te plăteşte cu cât facturezi: am mulţi pacienţi, am facturi mai  mari, am puţini pacienţi atunci am facturile mai mici. Trebuie să poţi reorienta personalul din secţiile de unde are 110%  acoperire să nu se epuizeze, dar în România nu ai instrumentele necesare să faci ordine în sistemul public.

Oricât s-ar creşte fondurile dacă problema bunului simţ nu se pune când vine vorba de bani atunci banii nu vor ajunge niciodată.  Sunt analize de sânge care se repetă pe banii statului pentru că nu avem acces la o bază de date cu pacienţii, dacă aş vedea analizele pacientului de acum o lună nu aş mai repeta acele analize.

„Picătura” pierdută zi de zi trebuie luată în considerare, dacă nu pui frână la ce se pierde atunci este vorba de superficialitate  şi  banii nu o să ajungă nicicând”

 

Ovidiu Darie, medic dermatolog, Darie Derma

„Trebuie să avem criterii diferenţiate de plată, alftel să fie plata la Timişoara unde sunr medici şi alte criterii pentru  Mila 23. Am fost în Germania să iau echipamente şi acolo mi-au spus că închid spitalele mici ca să facă spitale mari şi staţii de salvare cu elicoptere ca să crească valoarea recuperării umane. Dacă îl aduci pe pacientul de la Făget şi îl duci la neurologie într-un centru mare l-ai salvat, decât dacă îl ţii acolo. De la organizare se pune problema, sistemul de educatie şi de sănătate au rămas la noi la nivel comunist. Când am început dermatologia nu exista revistă medicală europeană în care să nu fie articol turcesc”.

 

Prof. Univ. Dr. Dorel Săndesc, director Spitalul Judeţean Timiş şi Preşedintele Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă

”Sunt foarte trist. Ni se spune mereu că a crescut PIB-ul şi fondurile în sănătate sunt foarte mari. Dar, care este procentul alocat sănătăţii? România este mereu pe ultimul loc, cam jumătate din procentul mediu alocat în UE. Asta arată profilul unei ţări. Clasa politică românească este identică şi nu a considerat necesar să crească procentul din PIB pentru sănătate, de când suntem în UE. Normal că sunt schimbări. Nu se compară ATI de acum cu ce era la Revoluţie. Dar avem probleme mari. Costurile Spitalului Judeţean sunt mult mai mari acum, când avem tehnologie pe care nu o aveam atunci. Şi asta duce la creşteri de costuri. Investiţiile aduc costuri, dar şi aduc un câştig uriaş: viaţă şi sănătate pentru concetăţeni.

Cred că situaţia spitalelor publice este dezastruoasă. Nu avem bani pentru salarii acum, de exemplu. Am crescut luna trecută raportările, dar nu primim fondurile meritate de la CNAS din cauza situaţiei de acolo. Nu ni se dau banii. Scoatem bani de peste tot de unde putem ca să putem plăti salariile la timp, să dăm salariul integral măcar celor cu o situaţie financiară dificilă, un procent mai mic la medici (70%) până la depăşirea situaţiei.

Piramida este inversată la finanţarea spitalelor. Spitalele mici nu au datorii, plătesc sporurile la timp, la maxim. Un medic de la ATI dintr-un spital mic primeşte mai mult decât unul de la Floreasca, de exemplu. Parcă toate geniile administrative s-au adunat în spitalele mici, iar la spitalele mari se adună toate problemele. Este un sistem greşit din start. Trebuie să susţinem spitalele strategice ale României, cele care sunt arca lui Noe a sistemului, ale ţării. S-a văzut importanţa spitalelor mari în pandemie.

Noi suntem legaţi de mâini ca management. Nu putem sancţiona nemunca. Respectarea programului de muncă este o problemă. Vom analiza în spital şi vom face o presiune în acest sens. Sunt mulţi în spitalele publice care nu muncesc, dar primesc bani.

În plus, am cerut dreptul ca medicii să poată lucra peste program, contra cost. Am vrea să putem închiria spaţii unor prestatori externi. Să oferim sălile de colonoscopie unor prestatori externi după program, de exemplu; şi asta nu pentru nişte dividende, ci pentru a avea ceea ce este necesar pentru nevoiaţii ţării noastre, care nu au altă alternativă decât Spitalul public. Ne-ar ajuta o analiză şi de la bancă, cum am putea face acest program. Şi cum am putea obţine credite pe acest program, ca să avem finanţare separată, înafara bugetului alocat.

De multe ori, organele statului, care nu te finanţează, îţi dau însă amenzi. Când ai ajuns în anumite situaţii tot din cauza lipsei banilor de multe ori.

Noi nu avem bani pentru marketing. Nici pentru cafea nu există prevăzute fonduri la Direcţie, la o instituţie cu peste 4000 de angajaţi! Ca să nu mai vorbim că în condiţiile de finanţare aplicate anul acesta nu avem bani suficienţi nici pentru medicamente.

Niciun privat adevărat, cu un business real, nu va suferi din cauza dezvoltării unui spital public. Este vorba de o echitate a serviciilor medicale, în care toată lumea are de câştigat. Ar trebui integrate mult mai bine serviciile spitaliceşti, pentru sănătatea oamenilor. Unele tratamente pot fi preluate de spitalele private.

Legea Achiziţiilor Publice în sistemul sanitar este o absurditate. Există domenii pentru care se acceptă proceduri mai simplificate, dar care să respecte principiile achiziţiilor publice. Dar nu şi pentru domeniul medical, pentru medicamente, consumabile, reactivi, ceea ce afectează serios funcţionarea spitalelor. Asta e una din cheile deblocării spitalelor. Aceste produse specifice ar trebui să treacă în acea Anexă nr. 2 care să permită proceduri simplificate, adaptate profilului activităţii spitalelor, în care întârzierile în procesul de achiziţii afectează grav îngrijirea pacienţilor.

Monstrul difuz al birocraţiei afectează de asemenea grav sistemul sanitar, şi este atât de dificil să îl stârpim, nu îi găseşti gâtul, să îl strângi de gât...

Spitalele mari ar trebui finanţate în mod special. Nu ar reprezenta o gaură uriaşă în buget, dar asta ar rezolva o problemă majoră a ţării noastre”

 

Tiberiu Moisă, Director General Adjunct Banca Transilvania 

”În anii 90, stomatologia românească s-a privatizat aproape integral. Nici nu mai există în zona publică, este o fractie. Este un segment care investeste în toate zonele tării. Este un sistem privat care functionează foarte bine.

 Restul disciplinelor s-au privatizat treptat, pe o manieră antreprenorială, bazată pe oportunităti. Nu a existat o discutie între public şi privat.  Azi avem o medicină privată care functionează în paralel cu sistemul public, nu în sinergie. Vrem să vedem unde sunt deficiente majore şi cum putem să sustinem rezolvarea lor, astfel încât cele două servicii să se dezvolte în complementaritate.

Medicina privată românească a ajuns extrem de departe fată de 1989. Ceva fundamental bine se întâmplă şi trebuie să consolidăm acest sistem.

Băncile folosesc orice fel de garantie dacă ştiu că acel bun se tranzactionează şi la mâna a doua, a treia, a patra. Când e vorba de echipamente foarte specializate, folosite de un număr mic de oameni, nu primează garantia, ci medicul cu care stăm de vorbă. Sunt oameni care şi-au construit propria credibilitate.

Nivelul dobânzii contează  foarte mult pentru cineva care face investitii.  Noi, ca societate avem nişte lacune şi din fericire recuperăm, dar nu la viteza mare. Dobânzile nu sunt mai mari fată de alte tări din regiune, dar au fost mai mari decât dobânzile în euro.

Atentia la costuri imi arată că acel business e pe mâini bune”

 

Prof. Univ. Dr. Emanuel Adrian Bratu, fondator clinica Dental Experts

”Noi producem anual cam de 10 ori mai multi stomatologi decât în 1989. Un număr mic pleacă din tară, Dar restul rămân aici. Universitătile sunt organizate pe criterii rămase in urmă. Sunt oameni care nu au făcut o anestezie în facultate, dar sunt medici. O extractie e o exceptie.

Sunt zone din tară total lipsite de acoperire medicală. Nu e nicio metodă să ducem medici acolo. A dispărut şi stagiatura, care ajuta în acest sens

Medicina dentară a fost condusă la nivel de Colegiu de oameni care nu au lucrat niciodată într-un cabinet privat. Dacă nu reducem supraproductia de medici stomatologi şi nu oprim hemoragia de fonduri publice spre finantarea unor universitati unde unii lucrează, altii nu, vom suferi o implozie. Nu vom putea supravietui. Sau vom trece toti în evaziune. Echipamentele în acest domeniu sunt foarte scumpe.

Fondurile europene pentru servicii de stomatologie sunt într-un plafon foarte ridicat.

Este neapărat nevoie de asigurări private de sănătate.

Un tratament de reconstructie poate ajunge la 20.000 euro. Cine îşi permite? Sunt oameni in vârstă, cu un singur dinte, care nu au acces la niciun tratament.  Dacă am privatizat toată stomatologia, atunci trebuie să ai posibilitatea de a acoperi prin plafon CNAS tratamentul celor care nu îşi permit. Un minimum de servicii trebuie finantat prin programe de stat ca să poti rezolva orice urgenta dentară şi să pui cea mai simpla proteză în gura unui om.

În Europa există o piată de echipamente second hand medicale. Un echipament care azi e 15.000 euro, peste ani nu se va vinde sub 10.000 euro. Valoarea acestor echipamente nu scade  mult. Progresul tehnologic nu e aşa rapid.. Sunt anumite categorii de aparate care nu îşi pierd valoarea.

Atunci când ai doar venituri de la CNAS, te deranjează să vezi că primeşti doar jumătate din banii primiti de un spital de stat. Pentru că spitalul de stat primeşte şi banii de salarii. Este tot un fel de  concurentă neloială.

Mentinerea personalul medical într-un lant de clinici pe termen lung este dificil. Multi tineri vin, lucrează, apoi pleacă şi îşi fac propria clinică. Pacientul preferă să aibă mereu acelaşi medic. Fluctuatia de personal va fi o mare problemă.

Problema e dată de lipsa viziunii asupra necesitătilor şi distributiei în teritoriu şi asupra lipsei de finantare pentru omul obisnuit, care nu îşi permite tratamentele.

Stomatologii nu au o viată nasoală. Sunt proprii lor şefi. Ei nu vor protesta, nu vor cere nimic în stradă. Presiunea trebuie să vină de sus, dacă pe politician îl interesează că tăranul nu are dinti în gură.

În fiecare an, în Timişoara sunt 30-40 clinici stomatologice noi. E un marketing extrem de agresiv. Şi ”tortul” e tot acela, felia se subtiază.

Ne luptăm să aducem pacienti de afară, ei fiind cei mai buni ca bani. Dar e greu să supraveghezi un pacient străin care are un tratament de lungă durată. Nu putem face ce fac turcii, ei îşi bat joc de oameni.

Numărul de malpraxis în domeniu sunt în urcare.  Toată lumea face de toate. Va fi rău în următorii 10 ani

 

Prof. Univ. Dr. Ciprian Duţă , fondator Medvarix

Ne plângem în sistemul public că nu sunt bani. Dar nici nu ştim să facem echilibru în cheltuieli. Un manager de la stat are mâinile legate. Schimbările legislative care ar face acest sistem să functioneze sunt foarte mari.

80% din activitatea oricărei sectii de spital se bazează pe munca a 2-3 oameni. Iar restul se complac, indiferent dacă au sau nu pacienti, dacă îşi fac sau nu treaba.

Niciodată un privat nu poate fi neprofitabil. Angajările sunt în functie de profitabilitate.

Inainte de pandemie spitalul judetean avea vreo 3000 de angajati, acum are 4000 si ceva. Dar activitatea medicală a scăzut.

Discutăm de turismul medical. Preturile din Turcia sunt foarte mici. Preturile la echipamente sunt foarte mici la ei. Apoi au venit africanii cu preturi şi mai mici.

Solutia sunt asigurările private de sănătate. Toată lumea este de acord cu acest lucru. În orice tară există o sectie de privat în spitalul public. E nevoie de asigurări private. Sistemul privat nu era de natură să stimuleze acest segment de asigurări, dar acum a crescut, prin lanturile de clinici şi spitale. Ele pot face lobby pentru a avea  asigurările private.

Studiile arată că spitalele publice nu pot fi profitabile pentru că ele trebuie să fie la dispozitia pacientilor non stop, cu toate specialitătile. Trebuie plătiti multi oameni care nu au mereu ce face. De aceea privatul a venit cu clinicile de nisă, pentru a degreva spitalul de anumite aspecte.

Nu mai există acum posibilitatea de a interna în spitalul judetean sau universitar o afectiune simplă, un hemoroid, varice.  Spitalul privat poate prelua anumite patologii.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO