ZF 24

Logiscool:Ponderea fetelor care urmează cursuri de programare sau robotică rămâne mult sub a băieţilor, la circa 25%. Procentul se menţine şi în piaţa muncii

Logiscool:Ponderea fetelor care urmează cursuri de...

Autor: Roxana Rosu

16.02.2023, 14:50 354

Ponderea fetelor care fac cursuri de tip STEM rămâne mult sub cea a băieţilor în România, undeva la 25%, în condiţiile în care multe dintre meseriile viitorului vor îngloba tehnologia, iar diferenţa de participare nu este determinată de aptitudini, ci mai degrabă de stereotipuri, arată o analiză realizată de reţeaua de centre Logiscool.

Participarea redusă a femeilor în joburile legate de ştiinţă şi tehnologie este confirmată şi de statisticile Eurostat, conform cărora, în 2021, circa 81% dintre angajaţii în companiile IT&C din Europa erau bărbaţi, pondere în creştere faţă de 2012.

Totuşi, în cazul României, ponderea femeilor este mai ridicată faţă de media europeană, la 26% din angajaţii din domeniu, depăşită doar de Bulgaria, cu 28%.

”În general, la nivel mondial STEM este un domeniu în care nu sunt prezente la fel de multe femei ca în alte domenii, cum ar fi cel social, unde femeile predomină. Este văzut ca intimidant, neprietenos - cu siguranţă că ne-am întâlnit cu stereotipul de “singura fată din clasă”. Nici studiile nu ne ajută, arătând că este mai puţin probabil ca fetele să urmeze cariere în computer science şi programare. În fapt, este o problemă bazată pe o lipsă de perspective de a folosi programarea şi de aptitudini şi competenţe”, este de părere Dana Bănică, director general Logiscool România.

În cadrul reţelei locale, dintre cei peste 40.000 de elevi care au urmat cursuri STEM (acronimul adoptat internaţional pentru ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică) în 5 ani de activitate, 25% au fost fete.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO