ZF 24

Midia Marine Terminal a finalizat lucrările de revizie ale unui terminal marin offshore, care asigură aprovizionarea cu materii prime a rafinăriei Petromidia. Proiect de 4,3 mil. dolari

Midia Marine Terminal a finalizat lucrările de revizie...

Autor: Liviu Popescu

01.09.2023, 13:32 168

Rompetrol Rafinare (simbol bursier RRC) a anunţat vineri la Bursa de Valori Bucureşti că Midia Marine Terminal, parte a grupului din care face parte şi Rompetrol, a finalizat cu succes lucrările de revizie a terminalului marin offshore, care asigură aprovizionarea cu materii prime a rafinăriei Petromidia. 

Timp de 24 de zile, proiectul în valoare de 4,3 milioane de dolari a presupus lucrări precum schimbarea tuturor furtunurilor plutitoare şi submerse. Mai precis, este vorba de două structuri plutitoare de peste 250 de metri fiecare, respectiv două structuri subacvatice de câte 33,5 metri fiecare, potrivit raportului publicat la BVB.

„Complexitatea lucrărilor efectuate a necesitat implicarea tuturor angajaţilor Midia Marine Terminal, dar şi contractarea celor mai buni specialişti de la nivel naţional. Împreună, am reuşit să terminăm lucrările în graficul de execuţie planificat, în ciuda condiţiilor meteorologice dificile. Astfel, proiectul a fost realizat fără probleme, cu respectarea tuturor normelor operaţionale, de siguranţă şi de mediu”, spune Ioan Taus, director general al Midia Marine Terminal.

Mare parte din echipamente pot fi folosite timp de 8 ani, dar cele care sunt supuse unui nivel crescut de stres mecanic vor fi înlocuite peste doi ani. De asemenea, piesele scoase din uz urmează să fie neutralizate, cu sprijinul unor firme specializate, conform reglementărilor în vigoare.

O singură secţie de furtun poate avea o lungime de 12 metri, cântăreşte circa 5 tone, este prevăzută cu o carcasă dublă şi poate suporta o presiune nominală de 19 bari. Midia Marine Terminal operează terminalul la o presiune de 8 bari.

Piesele au fost realizate de compania japoneză Yokohama fiind fabricate special pentru terminalul aflat la 8,6 km în largul Mării Negre.

La lucrări au participat peste 20 de scafandri, 9 dintre ei fiind angajaţi permanent ai Midia Marine Terminal. În total, aceştia au executat 1.129 de ore de scufundare, iar totalul orelor lucrate în timpul proiectului, de tot personalul implicat, a ajuns la aproximativ 19.500 de ore.

În urma finalizării reviziei terminalului marin, au început şi operaţiunile de descărcare a ţiţeiului, primele nave fiind operate în această săptămână, cu un total de aproape 250.000 de tone de ţiţei livrat pentru rafinăria Petromidia.

Terminalul este de tip Single Point Mooring (sistem singular de legare) şi este compus dintro parte statică, fixată de fundul mării printr-un sistem de ancore, şi o a doua parte, la care se leagă nava, care poate gira liber în jurul părţii statice, cu ajutorul unui rulment masiv, în funcţie de vânt, curent şi valuri.

Debitul maxim de operare este de 7.000 m³/h, ceea ce înseamnă că o navă care transportă între 80.000 şi 160.000 de tone poate fi descărcată într-un interval de 24-36 de ore.

Rompetrol Rafinare are 2,1 mld. lei capitalizare iar în 2023 acţiunile s-au apreciat cu 3,14% pe tranzacţii de 757.000 de lei. Acţionarul majoritar este KMG International cu 48%. 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO